4.4 C
Târgu Jiu
joi, 26 februarie 2026

VIDEO: Încă un episod de viscol pe Transalpina. Drumarii, blocați în zăpadă!

7

Dacă în mare parte din județ ieri a fost vreme frumoasă și cu temperaturi acceptabile pentru acest moment al anului, la munte lucrurile au fost mult mai complicate, vântul suflând aici și cu peste 100 km/h. Așa s-a ajuns ca marți seara să fie luată decizia închiderii circulației pe tronsonul dintre Novaci și Rânca, drumarilor fiindu-le imposibil să intervină în condiții de siguranță pentru a îndepărta zăpada.

Unul dintre utilajele de mare tonaj folosite în această activitate a ajuns în zăpada de pe marginea drumului, vântul puternic și zăpada spulberată contribuind din plin la acest derapaj. Șoferul utilajului s-a temut chiar ca mașina să nu se răstoarne întrucât a rămas înclinată, ieri dimineață acesta fiind ajutat de alți colegi pentru a o tracta de acolo.

„Nu am văzut așa viscol de nu îmi aduc aminte. A fost ceva greu de descris. Nu se vedea nimic în față, iar la un moment dat vântul bătea așa de tare că îți dădea senzația că te poți răsturna oricând”, a spus șoferul. Colegii săi veniți să îl ajute pentru tractarea mașinii au pus mâna pe lopeți și au îndepărtat mormanele de zăpadă viscolită din preajma roților pentru a avea acces la utilaj. „Se clătinau mașinile. Cât sunt ele de mari atât de tare a bătut vântul. Și au am rămas de vreo două ori înțepenit, nu se vedea nici drumul, a fost un episod cu care nu cred că ne-am mai confruntat în ultimii ani”, a spus un alt drumar. Ieri dimineață utilajul a fost scos din zăpadă și readus pe șosea, iar ulterior circulația a fost complet reluată spre Rânca, dar în cursul nopții drumarii au mai avut o misiune.
Un apel la 112 anunța un incendiu la coșul de fum al unei unități de cazare din stațiune, așa că echipele de intervenție ale pompierilor au avut nevoie de ajutorul drumarilor pentru a putea înainta spre Rânca. La fața locului nu a fost însă nevoie de intervenția acestora pentru că incendiul nu s-a confirmat. Ieri dimineață vântul sufla în continuare cu putere în zona de la ieșirea din stațiune spre vârful Păpușa. Aici zăpada era spulberată și troienită, vizibilitatea fiind extrem de scăzută. Pentru drumari a urmat încă o zi de intervenții pentru a curăța șoseaua, până în această dimineață toată zona montană fiind sub o avertizare de cod portocaliu de vânt puternic și vizibilitate redusă sub 50 de metri, conform meteorologilor.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.