Slujba de pomenire și de comemorare a lui Brâncuşi – ,,Moartea este cea mai mare tristeţe pentru toţi! Brad la nuntă./ Brad la moarte!/ Dându-ţi sama/ Toate-s una/ Una-s toate”!

După ce am sărbătorit în ziua de 19 februarie 2026, aniversarea celor 150 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, fără a fi existat, în cele trei locaţii de la Peştişani, măcar un semn al unei dovezi de credinţă creştină, cu toate că la Casa-Muzeu de la Hobiţa biserica se afla în apropiere, de data aceasta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ziua de sâmbătă, 14 martie 2026, după ora zece, cu o devansare de două zile din motive mai mult subiective, la Sfânta Mănăstire Lainici a fost săvârşită slujba de pomenire și de comemorare a genialului sculptor, care în urmă cu 69 de ani, la 16 martie 1957, a făcut ultimul drum pe pământul acela străin, cam depărtat de ţara lui dragă, pentru a se urca pe scara de suflet a cerului şi a fi mai aproape de Bunul Dumnezeu pe care L-a iubit şi L-a invocat mereu în rugăciunile sale, pentru a vedea mai bine ţara şi Hobiţa natală, chiar Mănăstirea Tismana, pentru că întotdeauna, dacă ne dorim să aflăm de ce nu este dispus omul să se jertfească pe sine, în pofida durerii care îl apasă pe suflet, putem observa că motivul este acela de a nu cunoaşte sau de a nu vrea să cunoască ceea ce îi este îngăduit de Dumnezeu! Nu este nevoie să mai fie menţionaţi cei care au fost amintiţi cu prezenţa lor fizică, pentru că s-au regăsit în fotografiile prezentate insistent cu o zi în urmă în paginile ziarului nostru, însă, mult mai simptomatică şi uşor discutabilă mi se pare omisiunea menţionării unor nume de rezonanţă în viaţa culturală a Gorjului şi în cărţile sau în articolele consacrate lui Brâncuşi, aşa cum ar fi cazul venerabilului şi inegalabilului Nicolae Dragoş, al domnului prof. dr. Zenovie Cârlugea, al domnului Victor Troacă sau al domnului Mircea Tutunaru, care puteau să vorbească mult mai avizat şi mai în temă decât cei care s-au înghesuit să vorbească în biserică, unii încercând cu obstinaţie să apară cât mai vizibili! Poate că nu a fost prea multă lume pe măsura personalităţii celui pomenit, dar, personal, aş remarca prezenţa domnului Valentin Podaru, de la Scoarţa, deţinător al Crucii «Sf. Cuv. Nicodim cel Sfinţit de la Tismana», a doamnei prof. Cornoiu Elena sau a d-nei Andreescu Elena Claudia, aşa cum regretăm absenţa domnilor profesori brâncuşiologi Dan Pupăză şi Gheorghe Gorun.

,,Pe Brâncuşi îl pomenim şi la Sfânta Liturghie, şi ne bucurăm că şi în acest an o facem cu ajutorul Lui Dumnezeu…”!
Dar, pentru că e mult mai important ca să ne referim la slujba de pomenire a lui Constantin Brâncuşi, aceasta a fost săvârșită de către un sobor de călugări și preoți în frunte cu Preacuviosul Părinte Stareţ, Exarh-Arhimandrit Ioachim Pârvulescu, din rândul căruia a făcut parte şi Preacucernicul Părinte Conf. Univ. dr. Ioniţă Apostolache, preot de parohie la Craiova, un slujitor apropiat sufletului meu de care mă leagă amintiri deosebite, ca şi alţi slujitori ai sfântului altar din sfânta lavră din Defileul Jiului. Preacuviosul Părinte Stareţ, Exarh-Arhimandrit Ioachim Pârvulescu a început prin a spune că slujbele de parastas se fac la momente importante din viaţa bisericii, dar, se fac şi în fiecare zi acolo unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie. La slujbă se pomenesc numele celor vii şi ale celor adormiţi, toate se introduc în sfântul potir, când îl pomenim pe Mântuitorul Iisus Hristos, o pomenim pe Maica Domnului şi pe toţi adormiţii. De aceea: ,,Pe Brâncuşi îl pomenim şi la Sfânta Liturghie, şi ne bucurăm că şi în acest an o facem cu ajutorul Lui Dumnezeu la iniţiativa organizatorilor. Chiar şi un pahar cu apă dacă îl dăm în numele Domnului, însutit şi înmiit vom primi răsplata! Azi, îl pomenim pe Constantin Brâncuşi, cel care a ridicat România, Gorjul, tradiţia populară la cel mai înalt nivel! Brâncuşi este socotit «părintele sculpturii moderne», dar, n-a adus ceva spectaculos, pentru că se făcea până atunci o artă după rigorile ştiinţifice şi academice, dar, trebuie să mai amintim câteva lucruri, prin aceea, că Brâncuşi n-a adus neapărat ceva nou, pentru că avea în el arta originală, ontologică! Uneori, chiar Brâncuşi spunea că atunci când era copil, când îl vedea pe tatăl său cum se ruga, prin tot ceea ce făcea spunea rugăciunea, pentru că lucrurile se fac numai cu multă rugăciune şi arta este esenţa lucrurilor, în tăcere şi fără să se afirme că omul respectiv este cineva! De aceea, spunem că Brâncuşi s-a micit şi în felul acesta a devenit uriaş, pentru că omul, când se face mare şi se supraevaluează, atunci se umflă ca un balon, iar, Dumnezeu se face mic, mic în inima lui! Şi invers, unii oameni se fac mici, iar, atunci Dumnezeu se face mare în inima lor! Brâncuşi a pus în valoare tradiţia gorjenească, arhitectura populară, simplitatea ontologică, la care se adaugă sfânta rugăciune spusă cu harul duhului sfânt, de aceea, la Brâncuşi ne fascinează simplitatea arhitecturii populare gorjeneşti. În felul său, Brâncuşi vibrează în sufletele noastre, pentru că un credincios nu ajunge niciodată la măsura desăvârşirii, iar, îndreptarea celui smerit este nedesăvârşirea sa, pentru că desăvârşit este numai Dumnezeu” a subliniat cu smerită clarviziune Părintele Stareţ, după care a subliniat încă o dată că slujbele de parastas se fac la momentele stabilite ca fiind importante în viaţa bisericii, dar, se fac în acelaşi timp şi în fiecare zi, acolo unde se oficiază Sfânta Liturghie, aşa cum este pomenit şi Brâncuşi, mai ales că una este atunci când îţi aduci aminte de cineva şi alta este când te rogi pentru cineva!

,,Arta nu trebuie să imite natura, nu trebuie să redea fidel realitatea”!
Poate că în viitor, dacă vom găsi de cuviinţă, vom detalia mai pe larg şi alte alocuţiuni rostite în ziua slujbei de pomenire și de comemorare a genialului sculptor Constantin Brâncuşi, dar, nu putem trece prea uşor peste alocuţiunea de brâncuşiolog avizat a domnului prof. dr. Ion Mocioi, care a spus că ne aflăm în cel de-al 150-lea an de la nașterea genialului sculptor și ,,în cel de-al 69-lea an de la trecerea sa în eternitate. L-am sărbătorit la Peștișani și Hobița, iar aici îl comemorăm, a precizat domnia sa, pentru că această manifestare de comemorare datează încă din anul 1994, iar ultimele douăsprezece comemorări s-au desfășurat la Mănăstirea Lainici! Printr-o amplă referire la complexitatea şi multitudinea lucrărilor lui Brâncuşi, vorbitorul s-a referit cu deosebire la una dintre lucrările semnificative ale sculptorului, mai exact la impunătoarea operă «Cocoșul», mai ales că Brâncuşi mărturisea cu sinceritate: «Eu sunt cocoşul», cel care ne trezeşte din somnul raţiunii dogmatice şi autosuficiente, în sensul că Brâncuşi a trezit umanitatea la o altă viaţă! Nu putem încheia spusele domnului brâncuşiolog Ion Mocioi, fără a face referire şi la o temeinică precizare potrivit căreia, pentru Brâncuși, sculptura devenise la un moment dat o metodă de cunoaștere a totului, a întregului ca totalitate, mai ales că ea presupunea nenumărate meditații și distilări ale materiei, până la surprinderea esenţialului, prin forma lui stilizată cu măiestrie! ,,Arta nu trebuie să imite natura, nu trebuie să redea fidel realitatea, credea el, ci să o sublimeze, să o reducă la esență”, motiv pentru care oferă ca exemplu, un fragment dintr-o statuie antică, pentru ca după aceea să purifice locul împrăștiind fum de tămâie. Prin acest lucru, a încheiat vorbitorul, apare o articulaţie complicată care nu ține de un impuls instinctiv sau de temperament, ci este rezultatul unei concepții, dar și al plăcerii de a se juca ori de a-și interpreta propriul rol, acela de artist care a păstrat, dar, a şi depășit considerabil şi în continuitate tradiția!
Profesor dr. Vasile GOGONEA, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Filiala «Jean Bărbulescu» Gorj-Mehedinţi