În Duminica a 4-a din Post (a Sf. Cuv. Ioan Scărarul); Ap. Evrei 6, 13-20; al Cuviosului: Efeseni 5, 8-19; Ev. Marcu 9, 17-32 (Vindecarea fiului lunatic); a Cuviosului: Matei 4, 25; 5, 1-12 (Predica de pe munte – Fericirile) glas 8, voscr.8, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul citit din Sfânta Evanghelie ne aminteşte mai întâi despre Sfântul Ioan Scărarul, care a fost un pedagog al rugăciunii, al ostenelilor, al nevoinței și al pocăinței, pentru că în cartea sa intitulată «Scara virtuților» sau «Scara Raiului», ne arată cum trebuie să ne eliberăm de patimi și să dobândim virtuțile, deoarece smerenia și iubirea sunt virtuțile cele mai mari pe care el le descrie în lucrarea sa. Sfântul Ioan Scărarul, ca dascăl al virtuților dobândite prin credință puternică, prin post și rugăciune, poate fi considerat un dascăl al întregii creștinătăți, cartea lui fiind citită ca un manual de viață duhovnicească multe secole de-a rândul în mediul monahal. Mai ales astăzi, în vremea postului, rugătorii întru Hristos pătrund conţinutul foarte adânc prin care Sfântul Ioan Scărarul, supranumit şi «al doilea Moise», «lauda monahilor», «luminător și călăuzitor pe drumul mântuirii», ne arată că lupta duhovnicească din suflet, din minte și din inimă a celui care se străduiește să urce spre Dumnezeu este îndreptată spre împlinirea poruncilor dumnezeiești, prin curățirea de patimi, iar, virtuțile sunt adunate în suflet ca nişte flori de lumină pentru a le oferi Mântuitorului Iisus Hristos în lumina Sfintelor Paști. Prin aceasta, Sfântul Ioan Scărarul, dascăl al rugăciunii, al postirii şi al pocăinței este nu numai lăudat în cântările Utreniei acestei duminici, ci este și chemat ca să se roage pentru noi, constituind un model strălucit, o icoană plină de lumină duhovnicească și mai ales un rugător neobosit pentru întreaga creștinătate, motiv pentru care Dumnezeu ne arată că pocăința, smerenia şi toate nevoințele de care se face pomenire în «Scara» Sfântului Ioan, ne ajută la curățirea de patimi și la creșterea noastră în virtuți!
Smerenia sau poarta Împărăţiei lui Dumnezeu
Aşadar, în Duminica a 4-a din Postul Mare aflăm că scrierea fundamentală a Sfântului Ioan, ne ajută să înţelegem că «Scara» simbolizează, pe de o parte, modul său exemplar de a gândi şi de a trăi, iar pe de alta, sintetizează principiile vieţii creştine, mai ales că profunzimea reprezentării acestui urcuş duhovnicesc, format din treizeci de trepte, este expresia metamorfozată a propriilor trăiri dobândite în isihie prin stăruinţă, prin despătimire, prin înfrânare, prin post, prin priveghere şi mai ales prin rugăciune. În continuare, merită să urmărim şi modul magistral în care Sfântul Ioan ordonează treptele «Scării» în felul următor: 1. Retragerea, care presupune ieşirea firii de sub stăpânirea materiei; 2. Despătimirea, care constă în golirea omului de tot ceea ce este stricăcios; 3. Înstrăinarea, care este maica despătimirii; 4. Ascultarea, adică, fereastra prin care poţi vedea dincolo de sine; 5. Pocăinţa, întoarcerea omului de la păcat la virtute, prin nevoinţă şi suferinţă; 6. Gândul la moarte sau darul lui Dumnezeu prin care deschide sufletului orizontul veşniciei şi perspectiva infinităţii; 7. Fericita întristare sau dorul intens după viaţa în Dumnezeu; 8. Mânia sau tulburarea sufletului; 9. Ţinerea de minte a răului, care îngustează sufletul; 10. Clevetirea, cea care surpă iubirea; 11. Flecăreala sau catedrala slavei deşarte; 12. Minciuna sau fiica multei vorbiri; 13. Trândăvia, adică, moartea tuturor virtuţilor; 14. Lăcomia sau maica desfrânării; 15. Neprihănirea (castitatea), care este începutul învierii celei de obşte şi al nestricăciunii celor stricăcioase; 16. Arghirofilia sau închinarea la idoli; 17. Nesimţirea, adică, breşa dintre trecut şi prezent; 18. Somnul sau îngroşarea minţii; 19. Privegherea sau subţierea spiritului; 20. Frica sau nedesăvârşirea în iubire; 21. Slava deşartă, care este vânătoarea virtuţilor; 22. Mândria sau închipuirea de sine; 23.Hula sau gândurile vrăjmaşilor; 24. Blândeţea sau contemplarea tainei lui Dumnezeu; 25. Smerenia sau poarta Împărăţiei lui Dumnezeu; 26. Discernământul sau curăţenia inimii; 27. Isihia sau calea rugăciunii neîntrerupte; 28. Rugăciunea sau maica virtuţilor; 29. Nepătimirea sau moartea întru înviere a sufletului; 30. Credinţa, nădejdea şi dragostea care dovedesc amplitudinea cunoaşterii şi a trăirii duhovniceşti, acestea toate şi fiecare în parte însemnând faptul că Dumnezeu ne arată cu prisosinţă că pocăința, smerenia şi toate nevoințele de care se face pomenire în «Scara» Sfântului Ioan, ajută la curățirea de patimi și la creșterea noastră în virtuți!
,,De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede”!
Cu siguranţă, nu putem omite în articolul nostru episodul privitor la vindecarea fiului lunatic şi Predica de pe munte – Fericirile, cu o prezentare succintă, atât cât ne îngăduie spaţiul publicistic, pentru a spune că puterea lui Dumnezeu trebuie neapărat să se întâlnească mereu cu credinţa omului pentru ca o minune să se înfăptuiască, deci, să nu credem că Dumnezeu este Atotputernic şi face minuni, fără ca noi să participăm la minune, în cazul nostru, la vindecarea slăbănogului sau paraliticului, fiindcă toată viaţa creştină este o permanentă conlucrare între Dumnezeu şi om, iar, Dumnezeu nu face nimic fără participarea efectivă şi conştientă a omului prin actul credinţei! Când ucenicii Îl întreabă pe Iisus: «De ce noi n-am fost în stare să scoatem demonii?», atunci le-a spus: ,,Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post”, deci, credinţa este energie, credinţa este putere şi se manifestă şi cantitativ, când ai credinţă puţină sau ai credinţă multă sau ai credinţă totală, şi dacă nu ai credinţă totală sau nu ai credinţă foarte multă, nu poţi participa la lucrarea lui Dumnezeu! Aşa trebuie înţeleasă credinţa – dacă este multă, mult lucrează, mult poate, iar dacă este puţină, puţin lucrează, şi dacă lucrează sub trebuinţele noastre, ea devine ineficientă, este ca şi cum n-am avea-o în mintea şi în sufletul nostru! Vedem că tatăl paraliticului s-a adresat Domnului cu îndoială, cu o expresie dubitativă, de aceea, Iisus i-a replicat tot cu o expresie îndoielnică: ,,De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede”, iar, omul a exclamat prin cuvintele extraordinare şi de o expresivitate nemaiîntâlnită până atunci: «Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!», pentru că numai Mântuitorul Iisus Hristos, ca un Dumnezeu Adevărat, putea spune: ,,Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre! Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară!”. Numai după aceste cuvinte minunate, Mântuitorul Iisus Hristos putea să propovăduiască în «Predica de pe munte»: ,,Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi!”.
Profesor dr. Vasile GOGONEA
