Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage atenția fermierilor asupra interzicerii arderii miriștilor și a vegetației de pe pajiștile permanente, în contextul numeroaselor incendii de vegetație uscată înregistrate la nivel național.
Instituția precizează că toți beneficiarii de sprijin financiar, acordat prin plăți directe sau prin intervenții pentru dezvoltare rurală, sunt obligați să respecte normele de condiționalitate, în special standardele GAEC 3 și GAEC 10.
Acestea prevăd interdicția de a incendia miriștile și vegetația pajiștilor permanente, cu excepția unor situații justificate din motive fitosanitare.
Reprezentanții APIA subliniază că regulile se aplică pe întreaga exploatație agricolă și pe tot parcursul anului.
Fermierii care utilizează terenuri arabile nu au voie să ardă resturile vegetale rezultate după recoltare, precum paiele, cocenii sau tulpinile de plante, iar interdicția este valabilă și pentru vegetația uscată de pe pășuni și fânețe.
Respectarea acestor norme contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și la menținerea fertilității solului, prin conservarea materiei organice.
Pentru verificarea respectării regulilor, APIA colaborează cu Garda Națională de Mediu și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în baza unui protocol care vizează intensificarea controalelor și informarea fermierilor.
În cazul în care o parcelă este afectată de incendii din cauze necunoscute, fermierii trebuie să prezinte documente justificative de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență sau de la Poliție.
În lipsa acestora, riscă sancțiuni și penalități. APIA reamintește că respectarea acestor obligații este esențială pentru menținerea sprijinului financiar și pentru protejarea mediului.









































