Elevii Școlii Gimnaziale „Ion Popescu” din Bărbătești au participat ieri la o activitate informativ-educativă dedicată prevenirii consumului de droguri și a altor tipuri de adicții.
Evenimentul a fost susținut de psihologul clinician practicant Daniel Dănăricu și asistentul social principal Corina Măruțoiu, reprezentanți ai Centrului de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
În cadrul întâlnirii, specialiștii au abordat teme esențiale pentru dezvoltarea unui comportament responsabil în rândul tinerilor, precum prevenirea adicțiilor, riscurile consumului de droguri, cadrul legislativ în domeniu, dar și factorii care pot favoriza debutul acestui tip de comportament.
Informațiile au fost adaptate nivelului de înțelegere al elevilor din ciclul gimnazial, activitatea având un caracter interactiv și practic, menită să contribuie la conștientizarea pericolelor și la promovarea unui stil de viață sănătos.
„Mulțumim invitaților pentru implicare, deschidere și pentru informațiile valoroase oferite elevilor noștri!”, au transmis reprezentanții unității de învățământ.








































