12.6 C
Târgu Jiu
marți, 21 aprilie 2026

CADAVRU în stare de putrefacție găsit într-o casă din Târgu-Jiu

3

Trupul lipsit de viață al unui bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Mătăsari, a fost descoperit într-o casă care aparține unei firme din Târgu-Jiu. Cadavrul era într-o stare de putrefacție. Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă.

„La data de 21 aprilie, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi de reprezentantul unei societăți de paza de pază și securitate, despre faptul că într-un imobil situat pe strada Gheorghe Doja se află o persoană decedată. Polițiștii s-au deplasat la locul sesizării, fiind stabilită identitatea persoanei, ca fiind un bărbat de 49 de ani, din comuna Mătăsari, găsit decedat pe patul unei încăperi din locuință, cadavrul fiind în stare de putrefacție. Polițiștii au efectuat cercetarea locului faptei, iar cadavrul a fost transportat la SML Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.