Acesta a mai precizat: „Le-am spus că cetățeanul trebuie să fie în centrul acestei reforme. Pentru el trebuie să facem această reformă, pentru servicii mai bune pentru cetățean, pentru costuri mai mici ale statului, dar care să nu afecteze cetățeanul”.
Situația din teren arată o fragmentare uriașă la nivelul administrației locale, unde sute de comune abia își mai duc zilele.
„Sunt, dacă nu mă înșel, 429 de localități care sunt sub 1.500 de locuitori. Sunt vreo 1.200 de localități, cam așa, sub 2.500 și vreo 1.500-1.600 sub 3.000 de locuitori dintr-un total de vreo 3.300 de UAT-uri cât are țara noastră”, a detaliat Grindeanu.„O localitate mică nu va mai putea accesa programe naționale, programe europene care să poată să le îmbunătățească nivelul de trai. Și atunci eu cred că putem să discutăm despre aceste comasări, fiindcă altfel îi condamnam la sărăcie, ca să fiu și mai scurt.”
Pentru a încuraja comasarea voluntară, social-democrații iau în calcul stimulente financiare directe pentru populație. Grindeanu propune „reducerea unor impozite a celor care fac aceste comasări pe o perioadă de patru-cinci ani, poate chiar înjumătățirea impozitelor locale, ca să putem să strângem aceste localități.”
Nevoia de schimbare este atât de vizibilă încât unele conduceri locale caută deja soluții pe cont propriu. Liderul PSD a dezvăluit că a purtat discuții cu aleșii din teritoriu:
„Astăzi am fost sunat de doi președinți de consilii județene din sudul țării, de la Ialomița, Marian Pavel, și de la Călărași, Vasile Iliuță. Am stat de vorbă și mi-au spus că nu mai stau după ce facem noi și că ei vor să își unească județele. Sunt două județe mici, de 200 și ceva de mii de locuitori, care nu fac față la ceea ce se întâmplă acum.”
Conștient de reticența oamenilor când vine vorba de pierderea identității administrative locale, Sorin Grindeanu a declarat că frica de schimbare trebuie depășită prin explicații clare: „Prejudecățile de multe ori sunt o barieră în schimbare. În acest moment, localitățile mici nu sunt în stare să ofere locuitorilor acelor localități serviciile publice necesare unui trai decent”, arată stiripesurse.ro.