Un cetățean bulgar, în vârstă de 49 de ani, este cercetat de polițiștii gorjeni, pentru punerea în circulație de produse contrafăcute. Luni, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică l-au depistat la scurt timp după ce a expus spre vânzare, pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din Târgu-Jiu, mai multe unelte, drujbe, bormașini, de diferite mărci, în valoare totală de 10.000 de lei, fără a deţine certificate de autenticitate sau documente de provenienţă.
,,În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru punerea în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marca înregistrată pentru produse identice sau similare. Bunurile au fost ridicate și indisponibilizate în vederea continuări cercetărilor”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.
L.F.







































