Învăţătura Preotului de mir – Un dialog care îmi place: ,,Tu ești singurul meu Mire… Ești grădină încuiată, fântână acoperită și izvor pecetluit”!

Ca un slujitor al altarului, cum îmi place să-mi închipui dialogul dintre Hristos și Samarineanca un album de texte scriptural, pot spune că în miez de zi, când sunt la biserica mea de parohie, atunci când soarele îți topește parcă și cele mai ascunse gânduri, de fântâna lui Iacov se apropie gânditoare Fotini și găletușa ei de toate zilele, iar, când își ridică fruntea, femeia rămâne încremenită. Pe ghizdeaua fântânii patriarhului, se odihnea o altă Fântână… nefăcută de mâini omenești. Era Logosul cel de-a pururi însetat după inima omului, Domnul Iisus Hristos. Ațintindu-și ochii plini cu flacără vâlvâietoare asupra chipului ei, îi zise șoptit:
– Cât de frumoasă eşti tu, sora mea, mireasa mea… tu mi-ai robit inima numai c-o privire a ta [Cânt. 4:9]. Dă-mi să beau [Fac. 24:45]. Vreau să te beau. Mi-e sete [Ioan 19:28].
– Cum Tu, puiule de Leu din Iuda [Fac. 49:9], Izvorule al vieții [Ps. 35:9], Apă și Rîule limpede precum cristalul [Apoc. 22:1], ceri de la mine să bei?
– Eu sunt cel ce am săpat fântâni şi am băut apă şi am secat sub paşii mei toate pâraiele Egiptului [Ier. 37:25].
– Dar ce-ai găsit în mine? Sunt seacă, stearpă și sluțită.
– Cât de dulce, când te smerești, eşti tu sora mea mireasă; şi mai dulce decât vinul este mângâierea ta. Și mireasma ta plăcută este mai presus de orice mir [Cânt. 4:10]. Mai dulce decât vinul e apa dorinței pentru veșnicie pe care am sădit-o în măruntaiele tale atunci când te-am zidit [Eccl. 3:11].
– Inima mi-a tresărit! [Cânt. 5:4]. Ca pecete pe sânul tău mă poartă, poartă-mă pe mâna ta ca pe o brăţară! Că iubirea ca moartea e de tare şi ca iadul de grozavă este gelozia [Cânt: 8:6].
– Strigă-ți bărbatul! cuvântă deodată poruncitor Cuvântul.
– Dar… și Fotinia își lăsă rușinată privirea în jos.
– Nu ai bărbat. Știu. Toți pe care i-ai avut m-au părăsit pe Mine izvorul vieții și și-au săpat fântâni sparte care nu pot păstra apa [Ier. 2:13].
– Tu ești singurul meu Mire… Ești grădină încuiată, fântână acoperită și izvor pecetluit… Sărută-mă cu sărutările gurii tale, că sărutările tale sunt mai bune ca vinul [Cânt. 1:1].
– Te iubesc. Deci nu vei muri niciodată.
– Nu voi muri, ci voi fi vie, și voi povesti lucrările Tale [Ps. 117:17].
După această convorbire, Biserica (fiindcă așa s-a chemat Photinia după scufundarea în apele Fântânii) a plecat în lume să-l vestească
Samarineanca, înțelegând că-i grăiește un proroc, cerând această apă, a continuat convorbirea cu întrebarea despre adevărata închinare, adică cea din Vechiul Testament, din care samarinenii primeau doar Pentateuhul, adică cele cinci cărți ale lui Moise, sau cea proprie lor de pe muntele Garizim. Dar, Domnul lămurind-o că ea este la Templul din Ierusalim. Între timp, ucenicii reveniți din cetate Îl rugau să mănânce din cele aduse, la care îmbiere Mântuitorul răspunde astfel: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis și să-I împlinesc lucrarea. Nu ziceți voi că mai sunt patru luni și vine secerișul? Iată, vă spun: ridi¬cați-vă ochii și priviți holdele, că sunt albe pentru seceriș… Eu v-am trimis să secerați unde voi nu v-ați ostenit; alții s-au ostenit, și voi ați intrat în osteneala lor”. Textul tâlcuirii amintite de noi mai sus, referindu-se la cuvintele Mântuitorului către apostoli potrivit zicalei: „Că unul este cel ce seamănă și altul cel ce seceră”, continuă așa: „Pentru că patriarhii și prorocii au semănat mai ¬înainte în inimile oamenilor ¬se¬mințele credinței în Dumnezeu, învățând dogmele despre adevăratul Dumnezeu și despre întruparea Mea; iar voi secerați roada învățăturii lor, care s-a desăvârșit prin propovăduirea Evangheliei, aducând în Împărăția cerurilor pe cei ce au crezut! Apostolii au intrat în osteneala prorocilor și au secerat spicele credinței celor mântuiți”!
Preot Paroh Ilie AMZUCU, Parohia Urdarii de Jos, Gorj