În Duminica a 5-a după Paşti (a Samarinencei); Ap. Fapte 11, 19-30; Ev. Ioan 4, 5-42; glas 4, voscr.7, din textul Evangheliei care se va citi la Sfânta Liturghie, putem afla că Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, venind în lume, și pururea însetat de mântuirea sufletelor omenești, a ajuns și la o cetate a Samariei, care pe atunci se chema Sihar, unde, prin pronia Sa nemărginită a întâlnit o femeie cu numele Fotini, din acea cetate, femeia venind la fântâna lui Iacov ca să ia apă de băut! Dar, în convorbirea cu ea, prin înțelepciunea Sa negrăită, Domnul o aduce la cunoștința adevărului și printre alte învățături tainice pe care i le dă, îi vorbește despre «apa vie», apa vieţuirii în Dumnezeu! Ca urmare, tâlcuirea tradițională a Sfintei Evanghelii sau predica la Duminica Samarinencei, pune în lumina evlaviei creștine meritul celor împlinite de Samarineancă prin devotamentul păstrat Mântuitorului până la moartea mucenicească, trecând în rândul sfinților sub numele de Fotini, însemnând lumină! Deci, Samarineanca a venit ca să scoată apă, însă aici a aflat mântuirea sufletului său, mai ales că ea n-a știut mai dinainte și nici nu s-a gândit că acolo va afla pe Mântuitorul lumii. A căutat apă de stâmpărat setea trupului și a aflat Împărăția cerească. Prin aceasta, Dumnezeu a vrut ca s-o miluiască pe Samarineancă, de aceea a rânduit ca în ceasul în care Cel Unul Născut, Fiul Lui, a ajuns la fântână, să vie și ea acolo, ca să scoată apă, și crezând în Iisus, în cele din urmă, să se mântuiască, aşa că a rânduit Dumnezeu mântuirea ei, deoarece, Dumnezeu voiește ca toţi oamenii să se mântuiască, iar, Samarineanca a venit la Fântâna lui Iacov ca să scoată apă, dar, a aflat de «apa vie» şi de mântuirea sufletului său!
,,Doamne, nici găleată nu ai şi fântâna e adâncă; de unde ai apa cea vie”?
Aşadar, în Duminica a 5-a după Paşti, Dumnezeu Cel Înviat îi vorbeşte acestei Samarinence cu un scop bine determinat şi am putea spune că de fiecare dată în favoarea omului aflat în nevoinţă, dar, cu o singură condiţie, ca omul să ia seama că pentru a înţelege modul în care s-a petrecut întâlnirea lui Iisus cu Samariteanca, pe la amiază, în plină arşiţă, şi obosit fiind, s-a aşezat lângă o fântână şi a rămas singur, în timp ce ucenicii plecaseră în oraş după mâncare. Prin aceasta, Evanghelistul doreşte să ne arate că, la fel ca şi noi şi Iisus a experimentat singurătatea, oboseala, setea, iar, în acel timp, o femeie s-a apropiat de fântână, îndurând căldura, având cu ea, găleata cu care să scoată apă. Nu cunoaştem prea multe despre această femeie, dar, ştim că este o păcătoasă, poate chiar imaginea emblematică a naturii umane, a omului păcătos şi supus mereu slăbiciunilor sale. Aflăm, aşadar, prin dialogul dintre Iisus şi Samarineancă, faptul că aşteptând-o şi întâlnind-o la fântână, Iisus i se adresează femeii: ,,Dă-mi să beau”, dar, Lui Iisus, nu îi era sete de apa trecătoare ci de sufletul şi de iubirea omului, deoarece, setea lui Iisus este o aluzie, o invitaţie pe care o adresează oamenilor pentru ca să-L asculte şi să-L urmeze în credinţă. În acest sens, Domnul îi spune femeii că poate să-i dea ceva mai bun decât apa din fântână, adică, darul lui Dumnezeu, mai bine spus, chiar pe El însuşi, singura Apă care o poate sătura în veci pentru că îi dăruieşte viaţa veşnică, revelaţia lui Iisus care, primită de oameni în inimi, poate să-i transforme, să-i înnoiască, să le dăruiască viaţa dumnezeiască! Putem desluşi chiar mirarea femeii, atunci când Iisus îi cere apă, ei, o samarineancă din alt neam. Dar, ea înţelege că Iisus nu dispunea de o găleată şi de aceea îi răspunde cu ironie şi chiar profită de ocazie să înfrunte un iudeu! Cu toate acestea, Iisus continuă pe un ton respectuos, propunându-i să caute «apa vie», însă, femeia mirată, observă că Iisus, neavând găleată, nu i-ar putea oferi «apa vie», şi atunci, Hristos îi răspunde din nou cu toată seriozitatea, lămurind-o despre ceea ce înseamnă «apa vie», iar, ,,Cine va bea această apă pe care Eu o dau, nu va mai înseta în veci”! În acest context este de subliniat că viața sufletească are trebuințele ei care se cer respectate precum cele trupești, ca de pildă mâncarea și băutura, iar, convorbirea Mântuitorului cu Samarineanca relevă proprietățile «apei vii» care se oferă celor credincioși, precum și întreaga osteneală ce li se cere pentru dobândirea ei, mai ales că Dumnezeu voiește ca toţi oamenii să se mântuiască, iar, Samarineanca a venit la Fântâna lui Iacov ca să scoată apă, dar, a aflat de «apa vie» şi de mântuirea sufletului său!
,,Cine va bea această apă pe care Eu o dau, nu va mai înseta în veci”!
Ca să completăm cele spuse mai sus, «apa vie» nu trebuie privită doar ca o apă tămăduitoare pământească, dar, și una spirituală, întăritoare pentru dorirea învrednicirii de veșnicie, însemnând, atât curățenia trupească, la nevoia fiecărui om, cât și cea sufletească, deci, aplecarea spre tot ceea ce este bun și sfințitor, răsfrânt asupra tuturor și asupra întregii firi omeneşti înconjurătoare. Este semnificativ ceea ce înseamnă sănătatea sau bunăstarea omului, numărul mare al izvoarelor sau apelor tămăduitoare la care aleargă oamenii cu încrederea în revărsarea darurilor dumnezeiești prin ele, în țara noastră, precum și în alte locuri de pe glob,.toți cei care simt trebuința de a fi folositori societății acesteia marcate de apăsarea păcatelor! Cei împliniţi prin darurile naturale mijlocite prin apă își îndreaptă spre Dumnezeu recunoștința lor împletită cu mulțumirea duhovnicească în folosul binelui comun. Se știe că circulația apei în natură asigură climatul potrivit roadelor pământului și normalității traiului tuturor viețuitoarelor, deoarece, apa înles¬nește pregătirea pâinii necesare vieții oamenilor și nu numai real sau simbolic, ci legată de toate rânduielile Bisericii, începând cu Taina Botezului! În prezent, deasupra străvechii fântâni a lui Iacov, numită de unii și a Samarinencei, străjuiește o biserică în care pelerinii, ascultând citirile, se împărtășesc din băutura ce răcoreşte sufletele spre primirea darurilor pământești și cerești care au îmbogățit spiritual pe fiecare! Pelerinii poartă și rugăciunile celor care i-au încredințat să-i pomenească la locurile sfinte cu gândul că oricând cumpăna vieții se înclină în fața încercărilor, fântâna darului să le dea «apa vie» sfinţitoare, motiv pentru care rugăciunile zilei se înalță în vederea primirii darului dumnezeiesc! Aceasta să fie spre mulțumire creștinească și spre Slava lui Dumnezeu Tatăl și Fiul și Sfântul Duh! Pentru o mai limpede lămurire, preluând un text al tâlcuirii Evangheliei Duminicii a 5-a după Paşti, se precizează următoarele: «Zicând Iisus Domnul că cel ce va bea din apa aceasta a lui Iacov va înseta iarăși, iar cel ce va bea din apa care o dă El nu va înseta în veac», a arătat că apa pe care o dă El este cu mult mai curată decât cea din fântâna patriarhului Iacov, învățând astfel că harurile proprii sunt cu mult mai înalte decât ale aceluia, lăsând pe femeia Samarineancă să înțeleagă apa, despre care vorbește Domnul nostru, este harul Preasfântului Duh și cel ce se va învrednici de acest har niciodată nu va înseta de bucuria dumnezeieștilor învățături, căci el se face izvor al învățăturii care izvorăște și iese din gura lui, adăpând și povățuind spre viața cea veșnică pe toți cei ce ascultă. În acest fel, au fost şi sunt iubitorii de Dumnezeu, Apostolii, care, luând harul Preasfântului Duh, s-au luminat cu toată cunoștința adevărului tainelor dumnezeiești, pentru că Dumnezeu voiește ca toţi oamenii să se mântuiască, iar, Samarineanca a venit la Fântâna lui Iacov ca să scoată apă, dar, a aflat de «apa vie» şi de mântuirea sufletului său!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
