Pentru că «Anul Brâncuşi» constituie un prilej minunat de a prezenta unele aspecte deosebite ale Statuii «Rugăciune», care este, de fapt, lucrarea ce ilustrează noua tendință în concepția artistică a «părintelui sculpturii moderne», între anii 1907 – 1910, putem spune că prin această monumentală capodoperă, marele artist se detaşează pentru prima oară de stilul lui Rodin și se orientează spre stilizarea și simplificarea formelor imortalizate în piatră, pentru a-şi elibera propria creaţie de acea emoţie puternică a trăirii necondiţionate. În acest sens, ansamblul monumental «Rugăciune», din cimitirul de la Buzău, scoate în evidenţă imaginea unei femei îndurerate care se roagă, o femeie care se reculege cu smerenie în genunchi, poate mai puţin o femeie care se jeluieşte resemnată, conferindu-i chipului său un simțământ de smerenie tăcută și de puritate etalată prin gesturi de o profundă naturaleţe! În felul acesta, lucrarea «Rugăciune» se apropie de specificul tradiției bizantine, în care formele expresive sunt îndelung stilizate, chipul femeii prezentându-se cu faţa uşor alungită şi subţiată, iar, pe sub arcada ochilor se reflectă lumina cerului, sub privirea abătută şi parcă îndreptată înlăuntrul sentimentului durerii! Prin această ilustrare semnificativă şi plină de naturaleţe, statuia femeii îndurerate inspiră o nădejde înălţată la Dumnezeu şi o credinţă în învierea celor adormiţi, pentru a contura numai câteva detalii care se circumscriu sentimentului de smerenie și de evlavie al femeii însingurate! Aceia care au căutat să pătrundă esenţa acestui ansamblu monumental în aer liber, cu anumite precizări necesare, au considerat că statuia «Rugăciune» a fost realizată mai întâi într-o copie din gips în perioada aprilie-octombrie 1907, pentru că Brâncuși a lucrat după aceea aproape doi ani pentru a finaliza lucrarea, depășind chiar termenul de predare, mai ales că procesul de turnare în bronz la turnătoria «Valsuani» s-a finalizat abia în anul 1910, când sculptorul a finalizat şi bustul lui Petre Stănescu. În scopul realizării ansamblului monumental de la Buzău, Brâncuşi a folosit ca izvor de inspirație fotografia pusă la dispoziție de către Eliza Stănescu, folosindu-l ca model pe fratele celui decedat, cu numele de Justin Stănescu, care a sosit în 1907 la Paris pentru studii de specialitate.
,,Arta nu face decât să înceapă continuu”!
Iar, pentru că lucrarea «Rugăciune» trebuia să fie instalată pe un piedestal mai înalt, gâtul pare ușor asimetric și întregul bust ușor alungit pentru a da o senzație de privire în viitor. Totodată, se observă că bustul este orientat cu fața spre soare și este lipsit de brațele amintite în contractul semnat de către Constantin Brâncuși. În final, sculptorul se pare că a depășit cu ceva timp şi termenul de predare, stârnind în comentariile unor nemulţumiţi un scandal care a ajuns până la Paris. De fapt, situaţia se schimbase considerabil, deoarece Eliza Stănescu (Seceleanu) se recăsătorise, cu toată durerea din sufletul său, iar în acele condiţii, rudele nu acceptau statuia unui trup gol într-un cimitir, dar, se pare că a contat mai mult punctul de vede al Elisei, care a fost de acord ca monumentul funerar să fie amplasat la locul stabilit, așa cum l-a gândit şi l-a stabilit însuşi sculptorul Constantin Brâncuși. În cele din urmă, pentru a-și amplasa lucrările în Cimitirul «Dumbrava», din Buzău, sculptorul s-a deplasat personal în localitate, în perioada 26 mai – 17 iulie 2014, locuind în casele Elizei Stănescu (Seceleanu), de pe strada Păcii. În aceeaşi perioadă, Brâncuşi a cioplit în piatră de «Măgura» cele două socluri pentru statuia «Rugăciune» și pentru bustul lui Petre Stănescu. Piatra respectivă care a fost folosită la soclu este numită piatră de «Măgura» sau «fund de mare», apreciată ca o piatră «numulitică», fiind comandată de către Constantin Brâncuși și în ultimă instanţă, fiind sculptată de către marele artist! În documentele vremii se precizează faptul că cele două blocuri de calcar au fost furnizate de antrepriza «Donig K. Teodoru», care exploata o carieră de piatră la «Măgura» și care a furnizat și piatra necesară pentru fundația clădirii Palatului de Justiție din Buzău, iar, Brâncuși a cioplit blocurile de piatră cu ajutorul pietrarilor din satul situat în apropierea carierei «Măgura».
,,Eu nu doresc să reprezint în sculpturile mele făpturi terestre…”!
Să mai amintim că în 1958 Muzeul Naţional de Artă al României a cumpărat sculptura «Rugăciune» de la Eliza Stănescu (Seceleanu) cu suma de 70 de mii de lei, dar, mai întâi o copie din piatră a statuii, mai apoi , o replică turnată în bronz în atelierul de la Paris al lui Brâncuși, a fost așezată pe mormântul avocatului Petre Stănescu, dar, din păcate, replica acestei sculpturi a fost furată de pe soclu în anul 1996, cu toate că a fost găsită doi ani mai târziu într-un depozit de lemne tocmai în Bistrița. Dar, pentru că nu existau sisteme de supraveghere, replica a fost din nou furată în 2005 și până în prezent nu a mai fost recuperată de către cei direct interesaţi! Abia în anul 2014, la inițiativa «Rotary Club» Buzău, care a adunat şi banii necesari pentru recuperare, a fost repusă în Cimitirul «Dumbrava» din Buzău, pe soclul original, iar, totodată, o copie fidelă a sculpturii «Rugăciune», care a costat aproximativ 7.000 de euro și a fost turnată la Arad, cu toate că sculptorul buzoian, Ciprian Dominoschi, a realizat mulajul, după statuia originală care se află la Muzeul Național de Artă al României. Pe de altă parte, în anul 1976, Muzeul Național de Artă al României a împrumutat din Cimitirul «Dumbrava» bustul lui Petre Stănescu pentru a fi prezentat la expoziția Centenarului Brâncuși. Informaţiile de care dispunem atestă faptul că ceva mai târziu, originalul a fost înlocuit cu o replică turnată în bronz în atelierul de la Paris al lui Brâncuși, iar în 1992 bustul original a fost și el cumpărat de Muzeul Naţional de Artă al României. În luna octombrie 1995 replica bustului a dispărut din Cimitirul «Dumbrava», dar, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a descoperit-o 21 de ani mai târziu, chiar dacă drumurile încurcate ale investigaţiei au făcut ca replica să stea cam trei ani în beciurile poliției din Bucureşti și apoi în 2019 a fost oferită Muzeului Județean Buzău, instituție căreia moștenitorii familiei Stă¬nescu-Seceleanu i-au donat în 1982 replicile celor două sculpturi. Să fim bine înţeleşi, în actul de donație se stipulează în mod expres că locul statuilor este pe mormântul lui Petre Stănescu, aşa că la 19 februarie 2020, când s-au împlinit 144 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, replica bustului lui Petre Stănescu a fost reamplasată pe soclul ei original. Se consemnează faptul că în aceeaşi zi, socotită «Ziua Brâncuși», promulgată prin lege în 2015, Aleea din intrarea în cimitir și mormântul lui Petre Stănescu a primit numele Aleea «Constantin Brâncuși», iar monumentul este considerat, conform declarației autoritălor locale, obiectivul cel mai bine păzit din județ. În fine, de la 19 februarie 2020, cele două opere de artă sunt iarăși pe locurile lor, pentru că numai împreună și la mormântul avocatului Petre Stănescu, statuile formează un ansamblu unitar, adică Ansamblul funerar «Rugăciune» sau «Monumentul funerar Petre Stănescu» din Cimitirul «Dumbrava» din Buzău, aşa cum l-a conceput şi l-a realizat creatorul lui, sculptorul Constantin Brâncuşi, pentru că la fel și l-a dorit Eliza Stănescu (Seceleanu), inițiatoarea proiectului. Să concluzionăm cu faptul că analizată cu atenţie, atitudinea sculptorului de a nu ceda monumentul după finalizarea lui, pentru a fi instalat în Cimitirul «Dumbrava», își pierde conotaţia negativă, deoarece, Brâncuși păstrează Statuia «Rugăciune» în atelier pentru a-şi contura șansa de a deveni ceea ce avea să devină, mai ales că simțea nevoia să mediteze fără constrângeri asupra deschiderilor și angajamentelor unei noi concepții asupra artei moderne, aşa cum dorea să evalueze lucid limitele și scăderile sale de concepție. Constatăm că artistul detaşează imaginea nudă a femeii de tragismul morții soţului ei, iar, prezentarea genunchilor îndoiți, aplecarea concentrată a trunchiului și a capului, precum şi trăsăturile feței conferă lucrării o notă de actualitate!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
