Deoarece anul 2026 este declarat e către Patriarhia Română ca fiind «Anul omagial al pastoraţiei familiei creştine şi Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosiţe, muceniţe, monahii, soţii şi mame», considerăm că în cadrul unei activităţi social-religioase care se desfăşoară într-un climat de criză socială şi de criză a familiei creştine prin disoluţia ei accentuată, Biserica Ortodoxă este solicitată ca să păstreze cu sfinţenie şi cu deplină comprehensiune învățătura și rânduiala sacramentală a familiei, pentru a realiza pătrunderea şi discernământul situaţiei reale din societate. Iar, pentru conştientizarea cauzelor şi a implicaţiilor situaţiilor concrete existente la nivelul comunităţilor, poate fi abordată o perspectivă de analiză teologică, juridico-canonică și pastoral-misionară, la care se pot adăuga aspectele implicaţiilor canonice care pot împiedica administrarea unor sfinte taine ale constituirii familiei, precum și mijloacele prin care acestea pot fi constatate în mod concret și responsabil în cadrul fiecărei familii existente în mod real! Nu pot fi ignorate nici fundamentele biblice, canonice și tradiționale ale neajunsurilor matrimoniale, tâlcuind natura și rațiunea lor de a fi în context comunitar, mai ales din perspectiva implicațiilor pastorale ale nerespectării unor norme de convieţuire socială! Totodată, mai trebuie acordată o atenție deosebită aspectelor practice, concrete din specificul comunităţilor etnice, precum şi metodelor de constatare a destrămării unor familii, motiv pentru care se impune şi responsabilitatea personală şi colectivă a documentației civile în verificarea validității stabilirii condiţiilor căsătoriei şi ale conservării acesteia prin respectarea unor norme morale de convieţuire!
Familia constituie darul prin care omenirea păstrează vie amintirea și realitatea comuniunii dumnezeieşti!
Desigur, pentru o analiză mai complexă şi detaliată, nu este suficientă doar o prezentare teoretică a normelor morale, ci și o integrare a lor în realitatea actuală a vieții sociale şi canonice, astfel încât abordarea problemelor constituirii familiei creştine să impună şi un act pe deplin valid, binecuvântat și mântuitor, în plan bisericesc, dar, şi în concordanță cu anumite realităţi ale crizei sociale şi ale relaţiei dintre societatea civilă şi biserică! Desigur, fiinţa umană apare în vârful ierarhiei creaţiei ca rod al iubirii care vine de la Dumnezeu, poate chiar al comuniunii dintre ceresc şi pământesc, astfel, că omul a fost făcut de Dumnezeu după crearea tuturor celorlalte făpturi, ca o înălţare pe treapta cea mai înaltă a Creaţiei Sale! Cu ochii deschişi la ceea ce înseamnă familia, Creatorul a privit spre om și a spus: „Nu este bine să fie omul singur”, rânduindu-i „ajutor potrivit” și binecuvântându-i pe cei doi: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul”. În acest fel, Dumnezeu nu doar a prestabilit rânduiala firească a vieții, ci, a așezat în însăși ființa umană chemarea la comuniune şi întrajutorare, la dăruire reciprocă și la împlinirea tuturor cerinţelor prin iubire. Iar, dacă însăşi istoria omului începe cu familia primilor înaintaşi, Adam și Eva, cu binecuvântarea lor în Eden, totul se încheie cu nunta cerească dintre Hristos (Mirele nenuntit) și Biserică (Mireasa nenuntită), aşa că începutul restaurării lumii este legat de nunta din Cana Galileii, unde Iisus Hristos le dă oamenilor «vinul cel bun», deci, chiar sângele său, iar Împărăția lui Dumnezeu este anunțată de o nuntă, la care Mirele este Hristos, înconjurat de casnicii, prietenii Săi, care sunt Sfinții, fiind însoțit şi de prietenul Mirelui, Sfântul Ioan Botezătorul, ca şi de cele cinci fecioare care s-au împodobit cu «întreaga înțelepciune«» prin curăția inimii! Constatăm, aşadar, că însăşi viața omului este un fel de călătorie continuă între două nuntiri, dar, părţi dintr-o singură nuntă: nunta cerească! Desigur, ca să revenim la actualitate, familia, așa cum a fost rânduită de către Bunul Dumnezeu încă din zorii creației Sale, constituie darul prin care omenirea păstrează vie amintirea și realitatea comuniunii dumnezeieşti, dar, în acelaşi timp, ea mai înseamnă şi o fărâmă din ceea ce a mai rămas din starea paradisiacă a omului, un cadru sfânt în care iubirea nu se epuizează în dimensiunea sa biologică sau socială, ci, se prefigurează ca o perspectivă spre veșnicie. Într-o viziune teologică, binecuvântată este familia care începe «în trei»: Dumnezeu, mirele şi mireasa, adică, soțul și soția, aceste trei firi, ca o funie împletită, durabil și puternic într-o comuniune întemeiată pe iubire, această forță divină care dă sens și plenitudine vieții omului.
Familia este numită şi «biserica mică», deoarece reproduce la scară restrânsă, chiar modelul de viață și de comuniune al Bisericii lui Hristos!
Să fim bine înţeleşi, familia nu este numai o instituție arhaică, ci, prima lege a dreptului divin, întemeiată de către Creatorul Însuşi la temelia existenței omului. Ea este îndemnul de a trăi iubirea în lumina harului, de a transforma viața de zi cu zi într-un prilej de sfințire duhovnicească și de a arăta, prin unirea soților, ceea ce înseamnă expresia comuniunii veșnice dintre Dumnezeu și om. Într-o lume în care valorile tradiţionale se schimbă şi se diluează, darul familiei rămâne neschimbat, înseamnând o punte de legătură între pământ și cer, între începutul lumii și Împărăția fără de sfârșit. Ca urmare, dragostea conjugală autentică nu este doar o afecțiune vremelnică, ci, o participare la iubirea necreată a lui Dumnezeu, o implicare tăinuită care sfințește și transfigurează fiinţa umană, mai ales că scopul său ultim nu este doar nașterea de prunci sau sprijinul reciproc în viața pământească, ci dobândirea unei vieți desăvârșite, a unei familii unite în Hristos, ca pregustare a Împărăției cerurilor. În acest sens, familia creştină devine nu doar un prim cadru social necesar dezvoltării ființei umane, ci și «biserica de acasă», adică, un loc de sfințire, de jertfă și de comuniune. Dacă privim cu atenţie, în tradiția creștină, familia este adesea numită şi «biserica mică», deoarece ea reproduce la scară restrânsă, chiar modelul de viață și de comuniune al Bisericii lui Hristos, iar, dacă Biserica este «Trupul lui Hristos» în care credincioșii se sfințesc și cresc duhovnicește, familia în plan social este cadrul intim în care soțul și soția, împreună cu copiii lor, se formează în plan spiritual, moral și social. Aceasta, pentru că în această «biserică mică», părinții copiilor îndeplinesc şi rolul de «păstori» ai casei lor, conducând prin exemplul personal, prin rugăciune și prin viață curată. Atmosfera armonioasă de respect reciproc, de iubire jertfelnică și de sprijin necondiționat, devine un factor important şi chiar decisiv de creștere pentru toți membrii familiei. Astfel, copiii învață, nu doar prin cuvinte, ci, mai ales prin faptele părinților, prin exemplul acestora ceea ce înseamnă credința, iertarea și dăruirea de sine. În concluzie, familia ca o «biserică mică», transmite valori fundamentale, cum ar fi: frica de Dumnezeu și respectul faţă de semeni, disciplina interioară, cinstea, răbdarea, responsabilitatea și compasiunea. În acest fel, părinții sunt primii educatori ai copiilor, iar viața de familie devine un «atelier» în care se modelează caractere și se formează oameni capabili şi dispuşi ca să trăiască frumos în comunitate. Dar, familia reală nu poate fi slujită fără împlinirea unor îndatoriri în societate, mai ales că harul dat celor căsătoriți are şi efecte în societate și în Biserică! Deci, câtă vreme privim căsătoria numai în legătură cu aceia care se căsătoresc, și nu o raportăm la Biserica întreagă, iar, prin aceasta, la lumea întreagă, nu vom înțelege niciodată caracterul ei sacramental! Familia este primul cadru social de care poate avea nevoie un om ca să trăiască normal. Ea este mai ales mediul cel mai prielnic pentru nașterea, dezvoltarea și desăvârșirea ființei umane, iar, căsătoria, trăită în Hristos, devine o «școală a iubirii» şi însăşi temelia solidă pentru care viața morală și educativă a generațiilor viitoare, contribuie nu doar la mântuirea membrilor săi, ci și la sănătatea spirituală şi morală a societății în ansamblu!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
