În Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor); Ap. Evrei 11, 33-40; 12, 1-2; Ev. Matei 10, 32-33; 37-38 şi 19, 27-30 (Urmarea lui Hristos); glas 8, voscr.1, textul Evangheliei care se va citi la Sfânta Liturghie aminteşte pomenirea tuturor sfinţilor trecuţi în calendare şi în sinaxare, care s-au proslăvit de Dumnezeu prin iubirea Sa atotcuprinzătoare, dar, şi a sfinţilor care s-au afundat în negura veacurilor şi s-au uitat, sau ale căror nume au rămas necunoscute. Însăşi denumirea de «tuturor sfinţilor» o aflăm şi în Sfânta Scriptură prin cuvintele: „Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor”, ceea ce ne determină să amintim că această sărbătoare a fost introdusă mai întâi în Antiohia, în secolul al IV-lea, apoi în Apus în anul 608, iar, în Biserica Ortodoxă această pomenire a sfinţilor de pretutindeni şi din toate timpurile se face în prima duminică după Rusalii când se deschide o nouă perioadă a anului liturgic, anume, perioada Octoihului care va ţine până în Duminica Vameşului şi a Fariseului. Aşadar, având în atenţie cuvintele Mântuitorului când le spune Sfinţilor Apostoli: „Cine vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte; şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel Care M-a trimis pe Mine” (Matei 10, 40), Sfântul Vasile cel Mare ne învaţă, spunând: „Primesc şi pe Sfinţii Apostoli şi Ucenici şi-i chem ca mijlocitori înaintea lui Dumnezeu, ca prin ei, adică prin mijlocirea lor, să-mi fie milostiv Iubitorul de oameni, Dumnezeu şi să-mi dăruiască iertare de păcate”, aşa că noi, îi lăudăm pe Sfinţi, ca pe purtătorii unor prea înalte lupte şi biruinţe duhovniceşti, pentru că întruchipează în fiinţa lor frumuseţea cea nepieritoare, prin care Dumnezeu ne spune că sfinţenia este o cerinţă cu temeiuri scripturistice, aflată la îndemâna fiecărui creştin care doreşte să se angajeze ferm pe calea îngustă a mântuirii!
,,Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri”!
De bună seamă că dintr-un Sfânt iradiază un duh de jertfelnicie, de dăruire faţă de toţi oamenii şi care se arată prin smerenie, aproape neobservat, apărând, de multe ori ca o dovadă de mângâiere, de încurajare, de ajutor. Acest lucru mai înseamnă că dintr-un sfânt iradiază o nemărginită linişte şi pace, o participare până la lacrimi la durerea şi neajunsurile semenilor, iar, în acest fel, Sfântul devine simpatia vibrantă în cel mai înalt grad, cu o iubire suferitoare chiar pentru animale, iar, slava pe care Domnul o dă Sfinţilor este atât de mare, că în cazul în care oamenii ar putea vedea un Sfânt, aşa cum el este în realitate, ar cădea la pământ cu frică şi cutremur, mai ales că omul cu gândirea lui lumească, nu poate îndura slava unei arătări cereşti! Dar, ca nişte fii sufleteşti ai sfinţilor care ne-au născut în Hristos, toţi suntem datori să le urmăm credinţa lor dreaptă, să le urmăm viaţa lor sfântă, dragostea lor neabătută pentru Dumnezeu, ca şi râvna lor pentru Evanghelie, evlavia lor pentru sfânta şi dumnezeiasca rugăciune. Oricare dintre noi, nu ne-am putea mântui, dacă nu urmăm după voie curată viaţa sfinţilor, adică, smerenia cuvioşilor, bărbăţia mucenicilor, rugăciunea sihaştrilor, sfinţenia drepţilor, curajul şi statornicia în credinţă a înaintaşilor, respectul părinţilor care ne-au născut, blândeţea mamelor care ne-au crescut şi ne-au mângâiat, ceea ce înseamnă că trebuie să ne îndreptăm cu stăruinţă către aceste mântuitoare virtuţi creştine. Noi, păcătoşii, nu ne socotim sfinţi, dar vieţuim şi ne mântuim în Biserica sfinţilor, fiindcă ei ne sunt şi părinţi rugători, ajutători în necazuri şi mai ales minunate modele de urmat. Deci, să lepădăm din firea noastră mândria, răutatea şi necredinţa care ucid sufletul şi să cerem ajutorul tuturor sfinţilor din cer, în frunte cu Maica Domnului, mai ales că ei au totul curat şi sfânt, cu trupul, cu mintea şi cuvântul, cu simţurile şi cu sufletul. Pentru aceea, sfinţii fac minuni, izgonesc diavolii, iar, trupurile lor rămân nestricate şi vindecă mulţi bolnavi! Ca urmare, să ne îndepărtăm de păcate, să ducem viaţă curată şi să le cerem întotdeauna ajutorul prin rugăciunea: „Toţi Sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi!”, deoarece, Dumnezeu ne spune că sfinţenia este o cerinţă cu temeiuri scripturistice, aflată la îndemâna fiecărui creştin care doreşte să se angajeze ferm pe calea îngustă a mântuirii!
,,Oricine a lăsat case sau fraţi, sau tată, sau mamă, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică”!
Cu marea Lui Bunătate, Dumnezeu a dat Harul Lui Sfinţilor şi ei L-au iubit şi s-au alipit de El până la sacrificiu, până la jertfă, căci dovada iubirii de Dumnezeu nu mai îngăduie să iubeşti lumea şi frumuseţea pământească, aşa cum cei dintâi dintre creştini îşi vindeau averile, se lepădau de lume şi primeau fericiţi moartea jertfelnică de martir, dovedind cât de mare era dragostea lor faţă de Iisus şi cât de strânsă era alipirea lor faţă de Sfânta Evanghelie. Din sinaxarul creştinilor adevăraţi s-au ales numele care formează Calendarul nostru creştin, numele Sfinţilor, care sunt şi rămân cele mai frumoase exemple de martori şi mărturisitori ai Domnului iisus Hristos înaintea oamenilor! De aceea, Sfinţii formează «cununa de lumină» şi oastea de biruinţă a Bisericii, iar, viaţa lor, trăită în Hristos şi după Evanghelie, rămâne pentru totdeauna cea mai înaltă «şcoală» a caracterelor şi cea mai pilduitore pedagogie a sufletelor! Desigur, că până la cea de-a doua venire a Mântuitorului nostru, Sfinţii, prin înaltul nivel de trăire spirituală la care au ajuns, reprezintă pentru lumea pământească un permanent îndemn la sfinţenie, la trăirea şi aprofundarea credinţei, dar, mai ales un viu îndemn la îmbunătăţirea vieţii acesteia şi la înduhovnicire. Numai prin rugăciunile lor, prin exemplul personal, prin implicaţiile modelului de viaţă pe care îl propun, Sfinţii îmbogăţesc lumea trecătoare cu un spor de credinţă, de speranţă, de curăţie sufletească! Ei sunt file neşterse din cartea vie a prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu în lume şi ne arată că prin Duhul Sfânt, putem birui răul şi păcatul, devenind oameni înduhovniciţi! În fine, cultul Sfinţilor are la bază temeiuri scripturistice şi patristice, respectate întotdeauna de Biserica Ortodoxă, mai ales că după Sfânta Scriptură, cunoaştem că drepţii şi Sfinţii poartă numele de «prietenii lui Dumnezeu» sau «casnici ai Lui», deoarece ei sunt în comuniune directă cu Dumnezeu şi vor însoţi pe Mântuitorul la Judecata de Apoi! Totodată, lor le-a dat Dumnezeu puteri şi daruri speciale, ca să învieze morţii, să vindece pe cei neputincioşi, să cunoască gândurile ascunse ale oamenilor, mai ales că în viaţa pământească, ei se roagă pentru binele oamenilor, iar, cei care au primit ajutorul Sfinţilor şi-au arătat imediat recunoştinţa prin acte de venerare a lor! În concluzie, să spunem că în Duminica Tuturor Sfinţilor, noi, creştinii, avem datoria morală să-i cinstim pe Sfinţi, sărbătorind ziua pomenirii lor, cinstindu-le moaştele, zidind biserici cu hramul lor, purtându-le numele cu evlavie. De asemenea, îi putem venera făcând pelerinaje la mormintele lor, chemându-i în rugăciuni ca să mijlocească pentru noi şi punând casele şi familiile noastre sub ocrotirea lor, fiindcă Dumnezeu ne spune că sfinţenia este o cerinţă cu temeiuri scripturistice, aflată la îndemâna fiecărui creştin care doreşte să se angajeze ferm pe calea îngustă a mântuirii!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
