17.9 C
Târgu Jiu
marți, 9 iunie 2026

Juniorii U16 au terminat pe podium

3

Dacă Juniorii Under 15 de la CSM Târgu Jiu și-au câștigat seria, nici Juniorii U 16 nu au avut un parcurs de neglijat. Fotbaliștii conduși de Florin Popete și Cătălin Trofin au încheiat sezonul pe poziția a treia, după un ultim succes pe teren propriu cu ACS Luceafărul Drobeta Turnu Severin. Gazdele s-au impus, pe ,,Constantina Diță”, cu 5-3. A fost al 16-lea succes stagional pentru echipa din Târgu Jiu, care a acumulat 51 de puncte.
Raul Burleanu 2g, Eduard Dăianu, Nicolas Mutihac și David Giorgi au dat golurile care au consfințit clasarea pe podium.
Antrenorul Florin Popete și-a felicitat jucătorii pentru succesul spectaculos din ultima rundă, dar și pentru parcursul bun din campionat.
,,Am încheiat campionatul așa cum ne doream, cu o victorie. Un succes care vine ca o completare a jocului bun din acest sezon, care ne-a situat la finalul acestui campionat pe podium, pe locul 3. Vreau să-i felicit pe acești copii minunați pentru efortul lor, pentru determinarea lor, pentru modul în care s-au pregătit pe parcursul acestui sezon. În ultima etapă am făcut un meci bun. A fost un meci cu goluri multe, în care noi am vrut să terminăm cu o victorie, mai ales că am jucat pe terenul central în fața părinților și a susținătorilor din tribună. Felicitări tuturor copiilor!”, a declarat antrenorul.
LOT CSM TARGU JIU U16: Gabriel Nănuț, Eduard Dăianu, David Giorgi, Raul Burleanu, Dragoș Mărășescu, Albert Nistor, Robert Goșea, Jayden Covercă, Alexandru Andronache, Mario Ghinea, Alexandru Fometescu, Robert Bibanu, Nicolas Mutihac, Mario Posteucă, David Feroiu, Alexandru Ciocâlteu, Andrei Dănescu, Rareș Ivașcu, Cristian Maracu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.