În Duminica a 7-a după Rusalii (a Sf. Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic); Ap. Romani 15, 1-7; al Sf. Părinţi: Tit 3, 8-15; Ev. Matei 9, 27-35 (Vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum); a Sf. Părinţi: Ioan 17, 1-13 (Rugăciunea lui Iisus); glas 6, voscr.7, textul Evangheliei care se citeşte la Sfânta Liturghie de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, ne cheamă ca să avem curajul deschis de a ne apropia de Hristos cu încredere deplină, știind că un singur cuvânt al Său este suficient pentru a vindeca orice rană, pentru a alina orice suferință și pentru a deschide porțile Împărăției Sale pentru toți cei care cred cu adevărat în pronia divină. Fie ca exemplul celor tămăduiţi de Domnul să ne inspire pe toți şi să devenim cu mult mai smeriți, mai empatici și mai încrezători în puterea nelimitată a lui Dumnezeu. Învăţătura de credinţă aduce în fața noastră două minuni săvârșite de către Mântuitorul Iisus Hristos: vindecarea a doi orbi și a unui mut demonizat (Matei 9, 27–35), mai ales că evenimentul este relatat de Sfântul Evanghelist Matei într-un mod elocvent, dar încărcat de o semnificație teologică și duhovnicească, fiindcă, în conţinutul textului Evanghelic se află tema credinței personale și a mărturisirii lui Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu și recunoașterea Sa ca Mântuitor și Izbăvitor al faptelor noastre! Deci, Mântuitorul Hristos, respectând libertatea fiecăruia, nu vindeca pe nimeni împotriva voinţei şi a credinţei personale, fapt pe care îl remarcăm în multe alte locuri din Evanghelii, când surprindem faptul că, deși Mântuitorul le-a poruncit celor vindecați de orbire să nu spună nimănui nimic despre vindecarea lor și Cine este Cel Care i-a vindecat, ei au vestit peste tot minunea vindecării. Ca urmare, Evanghelistul Matei mai relatează că, mergând orbii vinde¬cați, au adus la Mântuitorul pe un om mut, care avea demon, iar, Iisus Hristos va scoate afară demonul din cel bolnav și acesta și-a dobândit darul vorbirii. Aşadar, toţi cei care au asistat la aceste vindecări erau uimiți de aceste fapte minunate săvârșite de către Mântuitorul, doar fariseii cârteau, acuzându-L pe Iisus Hristos că săvârșește minuni cu ajutorul demonilor. Ca un Dumnezeu adevărat, Mântuitorul Iisus Hristos și-a continuat lucrarea Sa dumnezeiască, străbătând toate cetățile și satele și propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință în popor, ceea ce înseamnă că la fel ca în cazul de faţă, Dumnezeu deschide ochii sufletului și dezleagă limba duhului, pentru a revela minunea, prin comuniune deplină cu taina bucuriei tămăduitoare a iluminării harice!
,,Credeți că pot să fac Eu aceasta”?
Aşadar, Duminica a 7-a după Rusalii aduce în lumina ochilor sufletești ai credincioșilor încă o mărturie a prezenței restauratoare a Mântuitorului Iisus Hristos în mijlocul poporului, care se afla în suferințe de tot felul, iar, această prezență personală a Domnului a fost una care nu putea să rămână indiferentă la bolile oamenilor, ci răspundea chinului și așteptării omului suferind cu iubirea Lui vindecătoare, pentru că textul Evangheliei relatează următoarele: «În vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi orbi se țineau după El, strigând şi zicând: Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar după ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: ,,Credeți că pot să fac Eu aceasta”? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: ,,După credința voastră fie vouă”! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeți, nimeni să nu știe. Dar ei, ieșind, L-au vestit în tot ținutul acela. Şi, plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi, fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulțimile se minunau, zicând: Niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Iisus străbătea toate cetățile şi satele, învățând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăției şi vindecând toată boala şi toată neputința în popor» (Matei 9, 27-35), ştiut fiind că cei doi oameni erau lipsiți de simțul văzului, care îi chinuia și îi împiedica să vadă frumusețea creației lui Dumnezeu; iar cel mut era lipsit de darul vorbirii prin care să comunice cu semenii lui sau să înalțe o rugăciune smerită Creatorului, mulțu¬mindu-I pentru darurile Sale. Prin urmare, cei trei oameni erau marginalizați, într-un fel, de societatea vremii, căci, fără aceste simțuri și daruri cu care Dumnezeu i-a înzestrat pe oameni, văzul și vorbirea, aceștia nu se pot manifesta normal, nici în plan personal, nici în plan social, mai ales că Dumnezeu deschide ochii sufletului și dezleagă limba duhului, pentru a revela minunea, prin comuniune deplină cu taina bucuriei tămăduitoare a iluminării harice!
„După credința voastră fie vouă!”.
Iar, dacă Pogorârea Duhului Sfânt a însemnat înființarea Bisericii, minunile relatate după această sărbătoare arată roadele prezenței harului în lume prin vindecare, iluminare, eliberare, mai ales că Pericopa acestei Duminici, sintetizează două elemente esențiale ale credinței: vederea duhovnicească și mărturisirea. Desigur, aceste vindecări sunt anticipări ale minunilor pe care Hristos le face în mod tainic, în fiecare credincios, prin Sfintele Taine, deoarece, aşa cum am spus, El deschide ochii inimii și dăruiește cuvânt mărturisitor, iar, în fața orbilor și a mutului se află nu doar un vindecător trupesc, ci Fiul lui Dumnezeu Care vine să vindece și să mântuiască lumea aceasta.În final, să mai spunem că întrebarea pusă de Hristos: „Credeți că pot să fac Eu aceasta?”, relevă faptul că actul vindecării este condiționat de credință şi răspunsul celor doi este simplu, dar esențial: „Da, Doamne!”, pentru că mărturisirea și încrederea că Cel din față lor este Dumnezeu este imediat urmată de minunea vindecării, cu gestul simbolic al atingerii ochilor și prin cuvântul: „După credința voastră fie vouă” (Matei 9,29). Pentru că imediat după ce orbii sunt vindecați, Mântuitorul întâlnește un om mut, stăpânit de un demon, iar, spre deosebire de celelalte situaţii cunoscute, aici nu este consemnat nici un cuvânt rostit de către cel bolnav, nici o rugăciune de cerere. Se pare că acest om nu putea vorbi din cauza demonizării, ceea ce sugerează o robie totală a voinței și a libertății sale! Pentru că Hristos alungă demonul fără vreo intervenție rituală, iar mutul începe să vorbească. Iar, atunci vedem că reacțiile celor prezenți sunt împărțite, pentru că în timp ce mulțimea se minunează și Îl laudă pe Hristos, în schimb, fariseii atribuie puterea lui Hristos unei surse demonice: «Cu domnul demonilor scoate pe demoni!» (Matei 9,34), mai ales că această acuzație va fi reluată mai târziu în termeni mai categorici (cf. Matei 12,24) și face parte dintr-o opoziție tot mai virulentă a conducătorilor religioși față de lucrarea Domnului Iisus Hristos. În concluzie, cele două minuni trebuie înțelese nu doar ca acte de compasiune față de suferință, ci, ca semne convingătoare ale restaurării omului prin Hristos, mai ales că orbirea și muțenia sunt simboluri ale păcatului care orbește și paralizează omul, făcându-l incapabil de a percepe adevărul și de a-L mărturisi pe Dumnezeu. Iar noi, primind daruri de multe feluri din partea lui Dumnezeu, trebuie să fim, asemenea celor doi orbi vindecați din Evanghelie, ca şi a mutului vindecat, să fim nişte mărturisitori ai Binefăcătorului nostru, cu cuvântul, cu faptele cele bune, cu atitudinile frățești pline de iubire, compasiune și solidaritate cu cei aflați în suferinţă! Dimensiunea mărturisitoare a credinței în Iisus Hristos trebuie să fie o constantă a vieții creștine şi în felul acesta se vor putea evita supărările care strică armonia rugăciunii şi determină atâtea conflicte personale, pentru că nu trebuie să ne grăbim niciodată să facem observaţie cuiva, nu numai în Sfântul Lăcaş, ci şi în afara lui, ci, trebuie să folosim tactul necesar şi vorba smerită, pentru că la fel ca în cazul de faţă, Dumnezeu deschide ochii sufletului și dezleagă limba duhului, pentru a revela minunea, prin comuniune deplină cu taina bucuriei tămăduitoare a iluminării harice!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
