Luni, 20 iulie, creștinii ortodocși l-au cinstit pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, unul dintre cei mai importanți proroci ai Vechiului Testament și una dintre cele mai iubite figuri ale spiritualității românești. Sărbătoarea păstrează o profundă încărcătură teologică, dar este însoțită și de numeroase tradiții și obiceiuri populare transmise din generație în generație. Sfântul Ilie a trăit în secolul al IX-lea înainte de Hristos, în ținutul Tesvi din Galaad, pe vremea regelui Ahab şi este renumit pentru credința sa neclintită și pentru lupta împotriva idolatriei! De aceea, Prorocul a chemat poporul lui Israel să se întoarcă la Dumnezeu şi potrivit Sfintei Scripturi, la rugăciunea sa, cerul s-a închis și nu a mai plouat timp de trei ani și jumătate, iar după pocăința poporului, Dumnezeu a trimis din nou ploaia peste pământul însetat. De aceea, Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul celor care se roagă pentru ploaie în vremuri de secetă. Un moment deosebit din viața sa este ridicarea la cer într-un car de foc, fără a trece prin moarte, fapt care l-a făcut una dintre cele mai impresionante personalități biblice, mai ales că Sfântul Ilie apare alături de Moise la Schimbarea la Față a Mântuitorului Iisus Hristos, eveniment consemnat în Evanghelii. În ţara noastră, multe persoane poartă numele Ilie sau Ilioara, mai ales că Sfântul Ilie este și patronul spiritual al Aviației Române, fiind declarat ocrotitor al aviatorilor încă din anul 1913. Mai ales în tradiția populară, Sfântul Ilie este înfățișat străbătând cerul într-un car de foc, iar tunetele și fulgerele sunt asociate cu lupta sa împotriva răului. La slujba de luni, 20 iulie, am arătat că aceste credințe fac parte din patrimoniul folcloric și nu reprezintă învățătura oficială a Bisericii, însă ele ilustrează respectul și evlavia pe care românii le-au păstrat de-a lungul timpului față de acest mare proroc. În unele parohii, s-au păstrat și superstiții potrivit cărora nu este bine să se lucreze în ziua Sfântului Ilie, pentru a fi ferite gospodăriile de furtuni și grindină. Pentru enoriaşii din Parohia Răşina II, Vârfu’ Viei, ziua de Sfântul Ilie a reprezentat nu doar un moment de sărbătoare religioasă, ci și o ocazie de a păstra vii tradițiile și obiceiurile moștenite, îmbinând respectul pentru credință!
Sinodul al IV-lea Ecumenic, ținut la Calcedon, în anul 451
Fiindcă este pentru mine, ca preot de mir, un subiect foarte drag sufletului, în Duminica a 7-a după Rusalii, le-am vorbit enoriaşilor despre faptul că Biserica Ortodoxă i-a pomenit pe Sfinții Părinți care au participat la Sinodul al IV-lea Ecumenic, ținut la Calcedon, în anul 451. A fost convocat de Împăratul Marcian și a rămas în istorie drept unul dintre cele mai importante Sinoade, pentru că a fost decisivă respingerea ereziei monofizite, Părinții stabilind atunci în canoane învățătura Ortodoxă cu privire la Persoana Mântuitorului Iisus Hristos și la cele două naturi sau firi ale Sale.
Sinodul al IV-lea de la Calcedon a condamnat erezia care a luat fiinţă în urma controverselor hristologice şi trinitare din secolul IV, mai ales că în secolul V monofizitismul a devenit o consecinţă a ereziilor ariene şi o consecinţă a ereziilor condamnate deja în primele trei sinoade ecumenice. După ce Sinodul Ecumenic de la Niceea (325) arătase, prin Simbolul de Credinţă, că Fiul este „deofiinţă cu Tatăl“, adică este egal în slavă şi putere cu Acesta, şi nu este o simplă creatură a Tatălui, condamnând învăţătura lui Arie, accentul se va muta, în veacul al V-lea, pe Persoana şi natura Persoanei Mântuitorului Iisus Hristos. Faptul că cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi Se făcuse om, deci, luase trup omenesc şi suflet raţional, ridica semne de întrebare care nu puteau fi şterse decât prin luminarea Duhului Sfânt. Astfel, pe bună dreptate, oamenii se întrebau: Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat, era mai mult Dumnezeu sau mai mult om? Avea El două naturi: una dumnezeiască, prin naşterea din veci din Tatăl, şi una omenească, prin naşterea din Fecioara Maria, după cum mărturiseşte Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan? Deci, cum era posibilă unirea divinităţii cu umanitatea? La toate aceste întrebări vor răspunde Sinoadele al III-lea, dar mai ales al IV-lea Ecumenice, care vor dogmatiza înţelesul termenului de „persoană – ipostas“. Iar, formularea pe care o cunoaştem de la Sinodul IV ecumenic acceptată de Sfinţii Părinţi care s-au întrunit la Calcedon este aceea că Mântuitorul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Firile Mântuitorului sunt nedespărţite, aşa ne învaţă Sfinţii Părinţi de la Calcedon. De aceea, noi credem şi mărturisim şi propovăduim că Mântuitorul Iisus Hristos este şi va rămâne Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, mai ales că la Calcedon nu s-au luat doar hotărâri dogmatice, ci și administrative, cea mai importantă dintre ele fiind stabilirea ordinii canonice a Tronurilor Apostolice, așa numit-a Pentarhie: Roma, Constantinopol, Alexandria, Antiohia și Ierusalim.
Preot Paroh, Costinel GAVRILĂ, Parohia Răşina II, Vârfu’ Viei, ŢICLENI
