Guvernul a decis scoaterea celor două perimetre ale minei de grafit de la Baia de Fier de pe lista exploatărilor pentru care fusese aprobată închiderea. Decizia deschide calea pentru reluarea activității miniere în perimetrele Catalinu și Ungurelașu.
Mina Catalinu și cariera Ungurelașu dețin rezerve omologate de grafit, dar fuseseră incluse în programele de închidere definitivă și monitorizare postînchidere prin hotărâri de Guvern adoptate în 2006 și 2007.
Vicepremierul Radu Miruță a anunțat că proiectul privind grafitul de la Baia de Fier poate intra astfel într-o nouă etapă. „Grafitul este scos din lista minelor închise. Nu mai este pe lista cu mine închise, ci pe lista cu mine care se deschid. Oficial!”, a transmis Radu Miruță.
Grafitul din Gorj, un proiect strategic
Decizia a fost luată în contextul proiectului strategic privind exploatarea și procesarea grafitului de la Baia de Fier, inițiat de Societatea Națională a Sării SALROM.
Proiectul prevede dezvoltarea infrastructurii necesare pentru extracția grafitului și instalarea unor echipamente pentru procesarea acestuia. Grafitul obținut ar urma să fie folosit în special pentru producția de baterii pentru mașini electrice și sisteme de stocare a energiei.
„În Europa există zăcăminte de grafit exploatate într-un grup restrâns de țări ca Ucraina, Rusia, Cehia, Norvegia și Turcia, dar acestea sunt nesemnificative sub aspect cantitativ și calitativ. Dependența totală a UE de importuri în prezent poate asigura statului român o cotă de piață foarte importantă ulterior reluării exploatării grafitului din zăcământul de la Baia de Fier, cuprinzând mina Catalinu şi cariera Ungurelaşu, acesta putând constitui materie primă pentru o gamă foarte variată de produse specifice tehnologiilor avansate din industriile auto (baterii pentru vehicule electrice), electronică (producerea grafenului) și constructoare de mașini. În condițiile actuale ale pieței și la nivelul actual al prețului grafitului pur, de aproximativ 20.000 USD/tonă, reluarea activității în perimetrul Ungurelașu-Polovragi în cadrul implementării de către Societatea Națională a Sării S.A. a proiectului strategic menționat anterior poate genera companiei venituri anuale semnificative, cu o contribuție însemnată la bugetul de stat prin plata taxelor și redevențelor și a dividendelor”, se arată în nota de fundamentare.
SALROM deține licența de concesiune pentru exploatarea șisturilor grafitoase în perimetrul Ungurelașu-Polovragi și a transmis documentele privind capacitatea tehnică și economică de exploatare a zăcământului.
Guvernul susține că reluarea activității ar putea contribui la dezvoltarea zonei și la crearea de noi locuri de muncă. Premierul Ilie Bolojan a precizat că Ministerul Economiei și SALROM trebuie să identifice investitori și parteneri strategici pentru dezvoltarea proiectului. Deocamdată, Guvernul nu a anunțat un calendar pentru începerea efectivă a exploatării și nici valoarea exactă a investiției necesare.
Grafitul, important pentru industria bateriilor
Grafitul natural este considerat de Uniunea Europeană o materie primă critică și strategică. Este folosit în principal la producerea anodurilor pentru bateriile litiu-ion, utilizate la mașinile electrice și în sistemele de stocare a energiei.
În prezent, peste 90% din grafitul consumat în Uniunea Europeană provine din importuri din China.
I.I.





























