24.4 C
Târgu Jiu
marți, 25 august 2026

Crește numărul salariaților de la fabrica de materiale de construcții de la Târgu Cărbunești

5

Peste 50 de salariați lucrează în prezent la fabrica de materiale de construcții de la Târgu Cărbunești, care și-a deschis porțile în urmă cu puțin timp.
Primarul orașului Târgu Cărbunești, Dănuț Birău, spune că planul este ca numărul de angajați să ajungă la peste 100 în perioada următoare: „Sunt în creștere. Au avut și ghinionul să dureze mult realizarea fabricii, din 2020 și până în 2026.
S-a trecut printr-o perioadă de pandemie, criza generată de războiul din Ucraina și acum printr-o criză energetică. Din aceste motive, activitatea a început mai ușor.
Sunt peste 50 de angajați în prezent. Trebuie să mai vină încă atâția, dar numărul acestora va crește pe măsură ce fabrica va putea să producă la capacitate maximă, undeva la 500 metri cub de blocuri ceramice. Obiectivul se poate realiza. Este greu cu forța de muncă până se formează și încep să producă în ritm normal“.
Primarul orașului Târgu Cărbunești a precizat că cea mai mare parte a forței de muncă este din localitate: „Forța de muncă este din localitate și din localitățile din împrejurimi.
Nu se poate pune un criteriu că trebuie angajați oameni dintr-o anumită zonă. La firmele private se ține cont în primul rând de calificarea forței de muncă.“

Salarii decente, o masă caldă și tichete de masă
Primarul Dănuț Birău a precizat că angajații beneficiază de un pachet salarial atractiv: „Din punct de vedere al localității, unde se plătesc impozitele și taxe, suntem mulțumiți.
Se plătesc salarii decente, plus că primesc o masă caldă și tichete de masă. Cred că este un loc de muncă destul de atrăgător pentru orice cetățean care vrea să muncească“.
Alin Ion

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.