24.2 C
Târgu Jiu
luni, 31 august 2026

Investitorii care vor să vină în parcul industrial de la Bălești, în proces de analiză

6

Investitorii care vor să vină și să deschidă anumite activități economice în parcul industrial de la Bălești vor fi analizați, deoarece solicitările depășesc spațiile care vor fi puse la dispoziție.
Eftemie Popescu, directorul Parcului Industrial Gorj, a spus că se va ține cont în primul rând de numărul de locuri de muncă înființate, dar și de specificul activității: „Există solicitări, dar vom face o selecție a investitorilor care vor să vină și să investească în parcul industrial de la Bălești. Va fi o selecție de cerere și de oferte, în așa fel încât să alegem varianta cea mai potrivită în primul rând ca activități.
Vor fi cel puțin patru loturi de teren generoase puse la dispoziția investitorilor și nu vrem să creăm o incompatibilitate între domeniile de activitate. În criteriile de selecție vor avea întâietate cel care înființează cele mai multe locuri de muncă, așa cum este sarcina noastră conform legislației în vigoare. Suntem în perioada de evaluare a solicitărilor primite“.

„La Bălești va fi cel mai modern parc industrial din România“
Pentru infrastructura parcului industrial de la Bălești, Consiliul Județean Gorj a depus un proiect cu finanțare din Programul Tranziție Justă. Cel mai probabil, lucrările vor începe anul viitor, iar activitatea economică în parc va putea să înceapă din 2028. Până atunci, în paralel firmele care vor să își deschidă diferite activități pot să înceapă lucrările de construcție.
„Vorbim de un parc industrial de tip greenfield. Autoritatea tutelară închiriază terenul, iar investitorul vine și își construiește ceea ce crede el de cuviință că are nevoie. La Bălești va fi cel mai modern parc industrial din România, la momentul în care partea de infrastructură va fi finalizată de către Parcul Industrial Gorj în calitate de administrator“, a mai precizat Eftemie Popescu.
Parcul Industrial Gorj are un punct de lucru la Bumbești Jiu, pe platforma Sadu II, unde acum își desfășoară activitatea peste 500 de salariați.
Alin Ion

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.