Elaborat sub auspiciile Comisiei pentru cultivarea limbii române a Academiei R.S.R., “Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române”, prima ediție, DOOM1, redactor responsabil Mioara Avram, apare în mod simbolic la un secol după prima reglementare oficială a scrierii romănești cu litere latine, stabilită de Academia Română în 1881. Acesta apare în 1982, Editura Academiei. Instrument normativ de mari proporții, cuprinde 60 000 de cuvinte față de 12 500 în “Îndreptarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii Române”, ediția a III-a, 1971.
Ediția a II-a a aceluiași “Dicționar”, DOOM2, revizuită și adăugită, apare în 2005 și conține 62 000 de cuvinte, prin urmare s-au adăugat circa 2500 de cuvinte față de ediția precedentă. Ediția a III-a, DOOM3 (2021), coordonatoare Ioana Vintilă-Rădulescu, conține 65 600 de cuvinte, cu circa 3600 de cuvinte în plus de DOOM2. Aceasta înseamnă că orice limbă, deci şi limba română, este un organism viu, evoluează odată cu societatea.
În DOOM3, s-a actualizat într-o anumită măsură și s-a îmbogățit considerabil și reorganizat parțial materialul, dezvoltându-se, prin exemplele de utilizare a unor cuvinte în sintagme și în propoziții, și componența sintactico-stilistică.
Dacă urmărim tabelul cu alfabetul limbii române (31 de litere) în cele trei dicționare, DOOM1, DOOM2 și DOOM3, denumirea și citirea literei diferă în ultimele două în raport cu DOOM1.
Câteva exemple: DOOM1: “be” (“b”), “ghe”(“g”), “ha”(“h”), “ca”(“k”), “ku” /“chiu”(Q), “me” (“m”), “ze” (“z)”; DOOM2 și DOOM3: “be”/“bî”(“b”), “ge”/ “ghe” /“gî”(“g”), “haş”/ “hî” (“h”), “ka” /“kapa” (“k”), “ku” (“Q”), “em”/ “me”/ “mî”/ (“m”), “ze”/ “zet”/ “zî”.
La subsolul paginii 42 în DOOM3 se precizează: “În citirea unor abrevieri și simboluri pentru elementele chimice, mărimi matematice și fizice, unități de măsură etc se folosesc cu precădere citirile (de inspirație străină): “ef”, “ge”, “haș”, “kapa”, “el”, “em”, “en”, “er”, “es”, “zet” ale literelor “f”, “g”. “h”, “l”, “m”, “n”, “r”, “s”, “z”.
Tot la subsolul aceleiași pagini, în legătură cu literele „â” și “î” se fac următoarele precizări: Litera “â” se utilizează din 1993 în interiorul majorității cuvintelor, dar nu se folosește la inițială sau la finală de cuvânt; litera “î” este folosită la inițiala și finala cuvintelor și, numai în anumite condiții, mai sus prezentate de noi în interiorul unor cuvinte (“neînceput”, “nemaiîncepând”, “reîncepând”, “neînscris” etc. ( pentru litera “h” , denumirea “ha”, prezentă în DOOM1, este ieșită din uz, la fel denumirea “chiu” pentru litera “q” (“Q”) nu este corectă, așa cum este prezentată în DOOM1. Corect “kü”.
Caracterul variabil al normelor lingvistice (subiective și convenționale) se datorează complexității factorilor extralingvistici (norma obiectivă). Atât norma lingvistică, subiectivă, cât și cea obiectivă (uzul) trebuie să se adapteze revoluției tehnico-științifice actuale. Un exemplu aflat la îndemâna noastră se referă la despărțirea în silabe a cuvintelor la capăt de rând după cele două principii: despărțirea bazată pe pronunțare și cea bazată pe analiza morfologică (morfologia derivațională), mai clar după structura cuvintelor.
Despărțirea după pronunțare a fost denumită și silabație fonetică, însă această denumire este improprie, deoarece despărțirea cuvintelor la capăt de rând este o problemă practică, în timp ce silabație (silabisirea) este o problemă lingvistică (DOOM2).
Într-adevăr, calculatorul poate aplica majoritatea regulilor de despărțire în silabe, deci în cea mai mare măsură, după pronunțare, dar sub nicio formă nu poate aplica despărțirea după structură (morfologia derivațională). Despre confruntarea dintre ortografie și calculator a scris Mioara Avram în “Probleme ale exprimării corecte”, Editura Academiei R.S.R. ,1987 (“Norma lingvistică și realitatea extralingvistică”).
În ultimele două “Dicționare”, DOOM2 și DOOM3, normele actuale admit ambele variante de despărțire în silabe: după pronunțare și după structură. Despărțirea după pronunțare ocupă primul loc, fiind cea preferată și este urmată, la cuvintele în cauză, după bara oblică, de varianta de despărțire după structură.
De exemplu, cuvintele “inegal”, “niciodată”, se despart astfel: “i-ne-gal; /in-e-gal;” “ni-cio-da-tă; /nici-o-da-tă;” “i-nin-te-li-gi-bil; / in-in-te-li-gi-bil”.
Prin “Legea privind organizarea și funcționarea Academiei Române”, articolul 8, aliniatul 1, aceasta, printre altele, are o atribuție principală: se îngrijește de cultivarea limbii române și stabilește regulile ortografice obligatorii. Reelaborarea lor, ca și a normelor privind şi alte aspecte ale cultivării limbii, care țin de ortoepie și de morfologie, a fost încredințată Institutului de Lingvistică din București al Academiei Române.
Având în vedere complexitatea noutăților aduse, a modificărilor normative și îmbunătățirea organizării informației, în acest ultim “Dicționar”, DOOM3, sarcinile profesoprului de limba și literatură română se amplifică, mai ales dacă apariția noilor manuale școlare întârzie. De aceea, nu concepem absența acestui “Dicționar” de pe masa profesorului care, voluntar, și-a ales această specialitate: limba și literatura română.
Constantin E. Ungureanu
