23.8 C
Târgu Jiu
miercuri, 2 septembrie 2026

Concurs suspendat la Spitalul Județean de Urgență. Contestație privind condițiile de studii

6

Concursul organizat de Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu pentru ocuparea unui post de inginer de sistem debutant a fost suspendat. Decizia a fost luată după depunerea unei contestații privind condițiile de studii prevăzute în anunț. Conducerea unității medicale verifică aspectele semnalate și va decide, în funcție de rezultat, dacă procedura poate continua în forma actuală.

Potrivit reprezentanților Spitalului Județean, contestația a fost depusă de o persoană interesată de procedura de concurs și vizează condițiile de studii stabilite pentru ocuparea postului.
Postul de inginer de sistem debutant este în cadrul Serviciului de Evaluare și Statistică Medicală. Conform anunțului, pentru ocuparea acestuia sunt necesare studii universitare, ciclul de studii de licență cu durata de patru sau cinci ani, finalizate cu diplomă de licență și foaie matricolă, într-una dintre specializările: Calculatoare și tehnologia informației, Automatică și informatică aplicată, Electronică, telecomunicații și tehnologia informației sau Matematică și informatică aplicată în inginerie.
Termenul-limită pentru depunerea dosarelor era 2 septembrie, iar probele concursului urmau să aibă loc după data de 15 septembrie.

Concursul, suspendat pentru 15 zile lucrătoare

Potrivit conducerii Spitalului Județean, suspendarea a fost dispusă începând cu data de 31 august, pentru o perioadă de 15 zile lucrătoare. Măsura a fost dispusă în baza prevederilor art. 62 alin. (4) din H.G. nr. 1336/2022.
„Pe perioada suspendării se efectuează verificările necesare, în conformitate cu prevederile legale aplicabile. În funcție de rezultatul verificărilor, concursul va fi reluat de la momentul suspendării sau vor fi dispuse măsurile legale care se impun”, a anunțat managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, Dumitru Vienescu.
Deocamdată, suspendarea nu înseamnă că au fost constatate nereguli în organizarea concursului. Conducerea spitalului urmează să verifice dacă cerințele privind studiile respectă prevederile legale și dacă procedura poate continua în forma anunțată inițial. Decizia va fi comunicată candidaților și persoanelor interesate prin intermediul paginii oficiale de internet a unității medicale.
Irina IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.