Vasile Gogonea s-a implicat cu pasiune și în dificila muncă de cercetare științifică. Aminteam mai sus de participările sale la sesiuni de comunicări, la conferințe și simpozioane științifice. La mijlocul anilor 1980 a îndrumat mai multe cercuri științifice la Universitatea Populară din Târgu Jiu, iar după pensionare a realizat activitate de cercetare la Centrul de Cercetare și Documentare al Institutului de Politici Publice, Administrative și Științele Educației, structură a Universității „Constantin Brâncuși”. Stăruințele din acest domeniu s-au concretizat în obținerea titlului științific de doctor în sociologie cu o teză de doctorat de stringentă actualitate, „Depopularea mediului rural din România. Studii de caz în comunele gorjene”. Teza de doctorat a fost publicată – sub același titlu – în anul 2019 la Editura Beladi&Sitech, Craiova. Cercetarea doctorală – desfășurată pe durata a patru ani – i-a fost coordonată de prof. univ. dr. Adrian Gorun. Din același registru al dificilei munci de cercetare sociologică amintim lucrările: „Naționalitatea și națiunea”, Ed. Academica Brâncuși, Tg Jiu, 2017; „Dulce blestem, destinul”, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 2005; „Monografia bisericii cu hramul <<Cuvioasa Paraschiva>>, Parohia Rășina”, Ed. Rhabon, Târgu Jiu, 2004; „Blestemele nației române. O tomografie socială” (coautor), Ed. Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2016; „Dezbinarea românească” (coautor), Ed. Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2015. Adăugăm și lucrarea „Dialoguri teologice pe file de calendar: Interviuri cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu”, Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2019, întrucât asemenea carte a presupus o minuțioasă muncă de cercetare.
Un al treilea domeniu în care Vasile Gogonea a excelat este cel al jurnalismului. Înainte de 1990 a publicat în „Scânteia Tineretului”, „Viața studențească”, „Flacăra”, „Gazeta Gorjului”, „Coloana”, „Înainte”, „Gorjul literar și artistic”, „Amfiteatru”, „Ramuri”, „Viața militară” și altele, iar după 1990 a scris în: „Tribuna Învățământului”, „Viitorul social”, „Școala gorjeană”, „Lumina”, „Monitorul de Oltenia” etc. Subiectele abordate vizează: învățământul, viața cotidiană, tineretul, lumea satului, prezentări de cărți (recenzii), personalități ale școlii, ale culturii și ale vieții spirituale, frământări sociale, destine umane și multe altele. Un domeniu drag lui Vasile Gogonea este acela al interviului. A realizat zeci de dialoguri cu persoane și personalități din multiple domenii: învățători și profesori, ingineri și medici, preoți și ierarhi (mitropoliți, episcopi), monahi și monahii, avocați și polițiști, țărani și muncitori, studenți și elevi, cercetători și scriitori ș.a.m.d. Interlocutorii i-au fost oameni de toate vârstele și din toate mediile sociale. Iubește atât de mult interviul, încât începe dialoguri imaginare de o tulburătoare frumusețe. Stăpânește la perfecție tehnica formulării întrebărilor și se documentează temeinic pentru interviuri. Toate interviurile dezvăluie temeinica sa pregătire sociologică și serioasa cultură generală și teologică.
De peste 15 ani (cer scuze dacă greșesc) Vasile Gogonea scrie cel puțin o dată pe săptămână în ziarul „Gorjeanul”, dar în alte săptămâni scrie și de două, trei ori. În lunile iulie și august ale acestui an (probabil și cu mai mult timp înainte) Vasile Gogonea a publicat în „Gorjeanul” în fiecare zi. Un calcul simplu ne arată că în aceste două luni a scris și a publicat 25 de articole. Într-un an ajunge la 250 de texte. Aproape toate abordează subiecte de spiritualitate ortodoxă. Pagina sa dedicată spiritualității creștine (pe care o citesc cu deosebită atenție) îmi bucură sufletul. Prin ceea ce scrie în această pagină l-aș numi un fel de atlet al creștinismului. Cred că nu exagerez dacă afirm că Vasile Gogonea este intelectualul care a publicat cel mai mult în presa scrisă locală. Desigur nu am în vedere jurnaliștii cu contract de muncă.
Profesorul Vasile Gogonea a fost unul dintre primii colaboratori ai postului de radio Oltenia-Craiova. A scris și scrie și poezie. În ultima vreme poezia sa are un caracter preponderent religios.
IV. Aminteam mai sus că l-am cunoscut pe profesorul Vasile Gogonea la sfârșitul anilor 1970, dar nu ne-am împrietenit. Mărturisesc sincer că nici în prezent nu suntem prieteni și că ne-am întâlnit de puține ori pentru a discuta. Îmi amintesc o întâlnire în Parcul Central, în prima jumătate a penultimului deceniu al secolului trecut, când mi-a luat un interviu pentru Radio Oltenia. Nu îmi amintesc subiectul. S-ar putea să fi fost despre Universitatea Populară din Târgu Jiu. În 1991 sau în 1992 ne-am întâlnit întâmplător și am discutat preț de 30-50 de minute despre politică și despre calea aleasă de fiecare. El – naționalist, eu – proeuropean. În acele vremuri, proeuropean nu însemna ce înseamnă în vremea aceasta. Am fi putut fi colegi de Parlament în legislatura 1992-1996 dacă el nu i-ar fi cedat locul eligibil profesorului Ion Mocioi.
Nu îmi amintesc dacă ne-am mai întâlnit și dacă ne-am mai vorbit până în primul lustru al mileniului în care ne aflăm. În anul 2004 profesorul Vasile Gogonea, care în acel timp era inspector școlar, a scris în „Tribuna învățământului” un comentariu apreciativ despre cartea mea – „În menghina istorie trăite” (vol. I, vol. II), iar în anii următori m-a provocat la un foarte interesant interviu, pe care l-a publicat în trei numere succesive ale cotidianului „Gorjeanul”. De atunci, i-am urmărit și i-am citit toate textele pe care le publică în același cotidian. În următorii șase-șapte ani ne-am telefonat la zilele noastre onomastice.
Cu aproape un an în urmă am scris și am publicat în ziarul la care Vasile Gogonea este colaborator permanent un text intitulat „Oameni din Țicleni. Profesorul Constantin E. Ungureanu”. În prima parte a textului aminteam numele unor intelectuali din Țicleni pe care eu îi consider importanți. Între ei îl aminteam – în câteva fraze – și pe cel căruia îi dedic acest articol. La câteva zile după apariția acelui text mi-a telefonat și mi-a mulțumit că am scris „așa de frumos” despre țiclenari. Totodată, m-a întrebat de ce nu am participat la interesanta întâlnire intelectuală organizată în acele zile la Biblioteca „Nicolae Diaconu” din Țicleni. I-am spus că nu am știut nimic despre un asemenea eveniment, iar el și-a exprimat mâhnirea că nu am fost prezent.
V. Am scris articolul de față animat de același sentiment de mâhnire. Sunt mâhnit că aleșii din Țicleni nu s-au pronunțat asupra propunerii de acordare a titlului de „Cetățean de onoare” unuia dintre intelectualii importanți ai urbei lor din prezent.
Mă leagă de Vasile Gogonea o prietenie intelectuală, amândoi fiind prieteni ai scrisului și ai cărții. Și, cu siguranță, ne întâlnim permanent în credința neclintită în Bunul Dumnezeu.
Nu-mi voi putea explica ce resorturi interioare i-au mobilizat pe consilierii Țicleniului să se abțină în bloc. Am credința că domnii consilieri și-au planificat un timp de reflecție. Cu siguranță, fiecare dintre domniile-lor a citit articole, texte, cercetări scrise și realizate de profesorul Vasile Gogonea, înțelegând că munca lui este folositoare comunității și trebuie apreciată public.
Vasile Gogonea este o personalitate, fiindcă și-a împlinit vocația în învățământ, în cercetare, în jurnalistică. De aproape două decenii este cel mai important și cel mai cunoscut misionar laic al creștinismului. Textele sale din „Gorjeanul” sunt minunate cărți de învățătură pentru cei care își doresc să fie creștini. Sunt pilduitoare și pline de substanță. Într-o Europă atee, care și-a sfâșiat ancorele spirituale, într-o Românie pe cale să facă la fel, profesorul și sociologul Gogonea rămâne un reper, o stâncă de neclintit. Aș fi foarte curios să știu dacă biserica noastră – prin marii săi ierarhi – i-a recunoscut în vreun fel acest merit.
Pentru a-i ușura mâhnirea domnului profesor Vasile Gogonea, îi spun că prietenului meu, cărturarului Nicolae Manolescu – Dumnezeu să-l odihnească în Împărăția Lui! – i-a fost respinsă, prin vot, în două rânduri, primirea în Academia Română.
Oricum, în conștiința oamenilor care apreciază valorile Vasile Gogonea este un veritabil cetățean de onoare al cuvântului scris.
Prof. dr. Gheorghe GORUN
