La începutul noului an bisericesc, înțelepciunea mă îndeamnă ca să vorbesc despre Lumină, pentru că Dumnezeu este LUMINĂ, dar, şi mai cuprinzător, prezenţa luminii în conținutul Creaţiei are mai multe înţelesuri, pentru că îl are pe cel al luminii proprii, aflate la îndemâna experienţei noastre fizice, pe cel simbolic deopotrivă, adică în strânsă legătură cu textul menţionat în Evanghelia Sf. Ioan I, 4-5, unde Mântuitorul Iisus Hristos Cuvântul este Lumina lumii, dar este interpretată şi ca lumină a înţelegerii pătrunzătoare, a căutării esenței cunoașterii! Cel dintâi dintre aceste înţelesuri îl găsim în interpretarea Sfântului Vasile cel Mare, cel care scrie că, atunci când Dumnezeu a creat lumina, El de fapt „a risipit întunericul, a pus capăt tristeţii, a veselit lumea, a adus dintr-odată, peste toţi şi peste toate, privelişte veselă şi plăcută. S-a arătat cerul care, mai înainte, era acoperit de întuneric, tot cu atâta frumuseţe pe cât o mărturisesc şi astăzi ochii noştri. Văzduhul s-a umplut de lumină; dar, mai bine spus, avea atârnată în el chiar lumina în întregime care trimitea pretutindeni, până la marginile văzduhului, iuţile împărţiri ale strălucirii ei”! Au, n-aţi citit niciodată în Scripturi: „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului? De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri. De aceea, vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face lumină! Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi”! Înțelesul simbolic sau figurat al luminii parcă ne urmărește, pentru că Mântuitorul voia să-i și învețe pe oameni ce înseamnă lumina, dar să-i și mustre pentru purtarea lor nesocotită față de Dumnezeu, care-i alesese pentru a aduce mântuirea neamului omenesc căzut prin greșeala primilor oameni. Lucrarea luminii, adică, mântuirea lumii sau împărăția cerurilor le-o ia și o dă în seama celorlalte neamuri mai vrednice. Iar, piatra nesocotită de ziditori, despre care se vorbește mereu, face legătura între neamuri, mai ales că Mântuitorul leagă și întărește cu învățătura Sa legea cea veche cu cea nouă. Dumnezeu este îndelung răbdător așteptând ca poporul să aducă roadele luminii, pentru că El aduce și toate condițiile pentru ca Biserica să fie luminătoare, iar Lumina Duhului este:,,dragostea, bucuria, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor”! Dumnezeu va ridica întotdeauna lumea din întuneric, pentru că noi nu putem evita întâlnirea cu Hristos, deoarece, pe Hristos Îl poți nega, te poți lupta sau lepăda de El, dar nu poți să-L eviți, pentru că Dumnezeu luminează încrederea în noi! Deci, să fim atenți ce am făcut cu tot ce ne-a dăruit, pentru că ne întreabă:ce fel de luminători sunteți, unde vă sunt strălucirile sufletului și ale minții? Ca o scurtă abordare știinţifică a luminii, să spunem că în prezent, cosmologia descrie faptul că la nivelul întregului Univers, fotonii sau lumina fizică sunt, de departe, cea mai abundentă formă de existenţă a materiei cunoscute și pentru fiecare atom de materie din Univers poate sunt un miliard de fotoni! În conotația Big Bang-ului, modelul cosmologic cu care se lucrează astăzi, în mod curent, după o perioadă în care Universul a fost întunecat într-un stadiu încă foarte fierbinte, apare lumina originară, radiaţia din care şi astăzi se mai păstrează «zgomotul de fond», adică, radiaţia remanentă, iar, lumina aceasta este, fizic vorbind, singura martoră a istoriei de început a Universului. Paradigma cosmologiei cu Big Bang, a originii şi evoluţiei Universului, face, de foarte multe ori şi foarte des, referirea la lumină, în forma radiaţiei electromagnetice pentru al cărei spectru vizibil folosim termenul de lumină. Din acest motiv, consider că literatura care abordează dialogul dintre teologie şi ştiinţă pe marginea teoriei «Facerii» din Vechiul Testament, încearcă, foarte adesea, stabilirea unor corespondenţe cu absolutul, mai ales că pentru unii autori, paragraful cunoscut: «Să fie Lumină!» poate fi înţeles ca desemnând Creaţia sferei de foc primordiale – Big Bang-ul – care semnifică însăși creaţia Universului. Deci, toată materia şi energia care există astăzi în univers rezultă direct din această lumină a Lui Dumnezeu! Separarea întunericului de lumină, ar putea face referire, în opinia unor specialiști, la transformarea plasmei în atomi, deoarece, plasma captează lumina, împiedicând trecerea ei liberă, fiindcă ea pare întunecată. După momentul de început al universului, sfera de foc primordială foarte fierbinte s-a răcit extrem de rapid, iar, la momentul din prima secundă, universul era suficient de rece pentru a putea permite particulelor de plasmă să se poată combina şi să formeze atomii. Ca să concluzionez, faptul că, odată transformată în atomi, plasma devine transparentă, putem spune că transformarea instantanee a plasmei în atomi, la puţin timp după Creaţie, a făcut ca radiaţiile electromagnetice ale sferei de foc primordiale să se separe de Universul întunecat şi să strălucească libere în spaţiu, ca o Lumină a Lui Dumnezeu!
Preot Paroh dr. Iconom stavrofor Mina Minel VODOIU, Parohia Vladimir, Gorj
