25 C
Târgu Jiu
sâmbătă, 5 septembrie 2026

Mobilizare la Moi pentru un loc de suflet al comunității

50

Izvorul ridicat în cinstea eroilor din satul Moi, comuna Bâlteni, este recondiționat cu ajutorul comunității. Astăzi, la lucrări s-au alăturat localnici, dar și oameni veniți din Rovinari, Târgu Jiu și din alte localități, pentru turnarea betonului.

„Vă mulțumesc din suflet pentru mobilizarea și sprijinul vostru! Le mulțumim tuturor celor care s-au implicat, atât prin ajutor financiar și materiale, cât și prin munca și timpul oferit, celor din Rovinari, Târgu Jiu și din împrejurimi, dar și oamenilor din satul nostru. Astăzi am făcut încă un pas important, iar acest lucru a fost posibil datorită vouă. Împreună reușim! Împreună continuăm! Dumnezeu să vă răsplătească tuturor pentru sprijin și pentru sufletul frumos”, a transmis preotul Gavril Bivolu.

Izvorul are o însemnătate aparte pentru comunitate, fiind ridicat în memoria celor care și-au dat viața pe câmpul de luptă pentru țară. De-a lungul timpului, locul s-a degradat și a ajuns să aibă nevoie de reparații și amenajări.

„Dragi credincioși și oameni cu suflet bun, în satul nostru se află un izvor ridicat în cinstea eroilor noștri, oameni care și-au dat viața pe câmpul de luptă pentru țară. Este un loc cu o încărcătură istorică și sufletească deosebită, care, din păcate, în timp, s-a degradat și are nevoie de recondiționare.
Ne dorim să îi redăm frumusețea și demnitatea: să recondiționăm izvorul, să amenajăm zona din jur și să construim trepte pentru un acces mai ușor. Dacă sprijinul primit ne va permite, ne dorim să amenajăm și un mic foișor cu o zonă de grătar, astfel încât locul să devină un spațiu frumos și primitor pentru întreaga comunitate.
Pentru toate acestea avem nevoie de sprijinul dumneavoastră, fie prin donații financiare, materiale de construcție sau ajutor la lucrări. Orice contribuție, oricât de mică, contează.
Nu vrem doar să recondiționăm un izvor, ci să păstrăm vie memoria eroilor satului nostru și să lăsăm generațiilor următoare un loc care să le amintească de jertfa lor.  Împreună putem reda viață unui loc care poartă în el istoria și jertfa înaintașilor noștri”, este apelul făcut de preotul Bivolu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.