Pentru că mulți creștini am cununat și am botezat ca preot de mir și în parohie caut să fiu respectat ca un bun slujitor al altarului, de aceea, orice refuz se consideră un fel de afront diplomatic, iar, Pilda Dumnicii a 14-a după Rusalii, mă impresionează profund și mă face să mă întreb dacă se întâmplă des și din ce cauză se întâmplă situații de refuz în mintea unor oameni! Și totuși, uneori pot apărea și astfel de situații, iar, în acest context, e vorba despre unul multiplu. De exemplu, la Nunta Fiului de Împărat, mai mulți invitați aleg să nu se prezinte, mai ales că își argumentează greșit absența. O privire atentă arată că scuzele găsite de fiecare dintre ei sunt cât se poate de slabe, așa cum neverosimile sunt motivele și la mulți din zilele noastre. Unul merge la țarină, altul la neguțătoria sa, alții batjocoresc și ucid mesagerii, iar, faptul în sine se cere judecat! O primă etapă a acestui proces constă în reorganizarea listei, mai ales că în locul celor rătăciți sunt aduși oameni chemați de pe drum, buni ori răi, deci, persoane capabile să se bucure de o astfel de invitație și să se simtă onorate de ea și este de presupus că celelalte demersuri vor urma după eveniment. Stăpânul constată și faptul că între cei care sosesc la ospăț e remarcat unul care nu corespunde locului și momentului. Îmbrăcămintea sa e inadecvată, și chiar dacă e întrebat, el tace, deoarece, nu are motivație sau răspuns, pentru că: „Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi”. Poate că la fel sunt unii tineri care în locul slujbei la biserică, preferă distracții destrăbălate, așa cum remarca Înaltpreasfințitul Părinte dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei, la Hramul «Tăeierea capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul» al Mănăstirii «Cămărășeasca», dând-o ca exemplu negativ pe Salomeea, fiica Irodiadei! În cazul Nunții Fiului Împăratului, știm că Împăratul este Dumnezeu-Tatăl, care pregătește nuntă Fiului Său, Iisus Hristos, unind cerul cu pământul (Biserica), cei poftiți inițial reprezintă poporul ales (vechiul Israel), care a refuzat chemarea din cauza grijilor lumești, cei chemații de la răspântii (săracii, buni și răi) sunt neamurile, adică toți oamenii chemați la mântuire, iar, hrana de nuntă simbolizează curăția sufletului, faptele bune și harul Sfântului Botez, fără de care nimeni nu poate intra în Împărăția cerurilor!
Ca preot de mir, afirm cu încredere că dintre toate nevoințele ascetice, năzuința după rugăciune este cea mai anevoioasă, când mintea noastră este într-o curgere permanentă. Uneori rugăciunea curge ca un curent puternic, alteori inima noastră se simte uscată și seacă, însă, răgazurile în care ne pierdem ardoarea devin tot mai scurte.
În rugăciune devenim sensibili la prezența lui Dumnezeu prin care simțim că deși nu atingem plinătatea experienței după care năzuim, întărește credința noastră. Ne apropiem de sfârșitul îndelungatei noastre căutări în vederea descoperirii adâncului Ființei, o regăsire care în trecut ne-a purtat dintr-o aventură duhovnicească în alta, iar, acum ne apropiem de ținta arătată nouă de Hristos, nu descurajați, ci inspirați de măreția datoriei puse înaintea noastră. Numai Creatorul nostru știe mai bine decât noi potențialitățile ultime ale naturii umane, iar, dacă Revelația confirmă că am fost aleși în Hristos „mai înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1,4), e un fapt de care și-au dat seama și Ioan, și Petru, și Pavel și ceilalți Apostoli și Părinți, așa că nu putem să ne mai speriem înaintea singurei chemări vrednice de a fi urmate, Rugăciunea, în afara căreia toate celelalte scopuri și țeluri ale noastre pălesc și cad fără însemnătate!
Dumnezeu ne invită pe fiecare dintre noi la ospățul Său, dar alegerea de a accepta sau de a refuza invitația va ține de noi, pentru că: „Mulți sunt chemați, dar puțini aleși” (Matei 22, 14). Desigur, nu suntem mai virtuoși decât ucenicii care se temeau atunci când mergeau împreună cu Hristos spre Ierusalim, unde urma ca El să fie „dat în mâna arhiereilor și a cărturarilor” (Matei 20, 18-19) și să fie osândit la o moarte rușinoasă. Dar, trebuie să rămânem încrezători în Dumnezeu, așa cum trebuie să stăm la biserică până la sfârșitul slujbei, mai ales că așa cum ne spune un Sfânt Părinte, că dacă pleci de la Liturghie mai înainte de a se da binecuvântarea de încheiere ai pierdut tot harul Liturghiei pe care l-ai câștigat stând poate de dimineață în biserică. Pierzi tot harul, ieșind mai devreme din biserică! Și, paradoxal, spunea acel Sfânt Varsanufie, că mai degrabă să vii mai târziu și să rămâi până la urmă, decât să vii de dimineață și să pleci înainte de a se termina, fiindcă ai pierdut tot harul sfânt! Noi, înaintea lui Dumnezeu, în ochii Lui poate că suntem demult scoși afară din biserică de El, de la ochii Lui, dacă inima noastră nu este îmbrăcată cu haina de nuntă. Dacă stai în biserică până la sfârșit, te folosești de harul Liturghiei și nu intri în osânda Stăpânului care spune: ce cauți aici, prietene? Luați-l, legați-l și aruncați-l în întunericul cel mai de afară! Dar fiecare, poate ați observat, că dacă stați în biserică având păcate ascunse pe care nu vreți să le lepădați, când plecați de la biserică sunteți mai nervoși, mai agitați și nu se observă nici o pace, nici o liniște, nici un beneficiu spiritual câștigat în biserică și atunci deveniți pricini de sminteală și de poticnire pentru cei de acasă care zic: de ce să merg la biserică dacă, uite, cutare se întoarce și e mai rău acasă, înjură parcă mai tare ca înainte și așa mai departe. Deci, să ne dăm seama de ceea ce înseamnă a veni la nuntă chemați fiind de Dumnezeu Care pe Pilda lucrătorilor răi ai viei e urmată de o alta. Spusă în același ton și cu un mesaj arătând tot înspre cărturari și farisei. Ca de obicei, atunci când dorește să transmită un mesaj, Învățătorul folosește o imagine puternică și cu impact emoțional, iar, cea a Nunții Fiului de Împărat este una care întotdeauna trimite, prin analogie, înspre Sine, Tatăl, poporul ales ori lume, în general, pentru a dobândi învățămintele folositoare!.
Preot Paroh Ilie AMZUCU,
Parohia Urdarii de Jos, Gorj
