Nu există politician care aspiră la vreun post pe undeva care să nu spună că primele două lucruri de pe orice agendă publică ar trebui să fie Sănătatea și Educația sau Educația și Sănătatea, indiferent de ordine. Și nu că ar putea să îl contrazică cineva. Chiar sunt foarte multe state care investesc foarte mult și corect în educație. Și nu doar în educația propriului popor, ci au un sistem universitar foarte bine dezvoltat și cu tradiție îndelungată, cu ajutorul căruia atrag elitele din toate colțurile lumii. Și, de regulă, după ce au absolvit cu bursă sau contra cost universitățile de prestigiu respective, absolvenții cam rămân în statele unde au devenit specialiști sau experți ori unde s-au desăvârșit intelectual.
Adică, sunt multe țări care atrag tot ce rezultă mai bun din sistemul educațional din interior și exterior. Și nici nu e nevoie de competențe speciale în politică, resurse umane, sociologice sau economie ca să înțelegi că, atunci când ai la dispoziție oameni de valoare din toate domeniile, cel puțin teoretic ai de câștigat. Atragi cele mai bune resurse umane de peste tot și te dezvolți, progresezi, găsești soluții la probleme, vezi altfel ziua de mâine, aduci bunăstare comunității și societății, când cei mai buni sunt puși să conducă sau „la butoane”, cum se zice. Și nu doar specialiști, dar mai ales caractere.
La noi, pentru că tot se redeschid școlile și unii ne aducem aminte de mirosul de gaz, folosit pe vremuri pentru a igieniza podelele din sălile de clasă, parcă fiecare an școlar reîncepe mereu și mereu cu aceleași probleme. An de an, parcă e tot mai rău. Și nu de la mirosul de gaz din sălile de clasă este durerea de cap – nu se mai folosește de mult, ci de la problemele din Educație. Mai ales din învățământul preuniversitar. De exemplu, Gorjul a pierdut, în ultimii 25 de ani, peste 25.000 de elevi. Adică sunt cu 25.000 de elevi mai puțini în sălile de clasă acum față de anul 2000. Dramatic?! Da, foarte. Și de aici, tăvălugul: școli renovate, dar fără elevi; școli nerenovate, dar cu elevi. Ba sunt, ba nu sunt manuale pentru toți. O școală la școală și altă școală acasă, la profesor, cu sistemul de meditații. Probabil că mai mult de jumătate dintre elevi merg la meditații.
Profesorilor ba le cresc salariile, ba le scad. Ba le crește norma, ba li se taie din ore. Sala de clasă a devenit tot mai toxică și nu de la mirosul de gaz. Nu se mai folosește de mult, ci de la încrengăturile politice în care sunt angrenați unii profesori, din cauza unora dintre părinți care cred că, prin relații și bani, pot rezolva orice legat de copil; sau din cauză că, în anumite locuri, atmosfera în sala de clasă devine tot mai greu de controlat de către profesor: de frica elevului, de frica părintelui, de frica vreunui politician și așa mai departe. Un mediu toxic, în anumite cazuri.
În plus, când vine vorba de primit, Educația a primit tot timpul mai puțin. Profesorii au pus capul în pământ și au mers mai departe cu examenele naționale și au acceptat să li se taie, să li se ia. Și politicienii au știut tot timpul că profesorii sunt educați și nu îi lasă pe elevi fără Evaluarea Națională, Bacalaureat sau fără medii.
Și, uite așa, Educația a fost și este moneda de schimb a tuturor. De ce? Pentru că s-au putut face compromisuri. Ori exact acesta este domeniul în care nu trebuie să se facă niciun fel de compromisuri, pentru că ne compromitem generațiile, ne compromitem ziua de mâine. Ce învață cei mici de la adulți când îi văd că sunt dispuși la compromisuri? Probabil să facă și ei la fel pentru că unele lecții de viață au un impact mai profund decât unele lecții din manuale. E adevărat, avem nevoie de specialiști, dar avem nevoie și de mari caractere.
