13.3 C
Târgu Jiu
vineri, 23 octombrie 2026

Droguri introduse prin scrisori de dragoste în Penitenciarul Târgu Jiu!

6

Câteva scrisori de amor trimise în spatele gratiilor le-au trezit suspiciuni anchetatorilor și așa s-a descoperit o mică rețea de traficanți cu clienți racolați în penitenciarele din Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin și Craiova.

Aici au fost percheziții făcute zilele trecute de procurorii DIICOT Mehedinți. Totul a pornit de la un craiovean de 33 de ani care executa o pedeapsă privativă de libertate în spatele gratiilor. El a fost cel care și-a învățat soția de 25 de ani să impregneze droguri în colile de hârtie pe care le ducea în spatele gratiilor sub forma unor scrisori de dragoste. Numărul scrisorilor a început însă să crească de la o lună la alte și, astfel, au apărut suspiciunile, ulterior ajungându-se la perchezițiile făcute în spatele gratiilor și la formularea acuzațiilor de comitere a infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.
„Din probatoriul administrat în cadrul dosarului penal a reieșit că, în luna ianuarie 2026, bărbatul ar fi solicitat femeii, de 25 de ani, să achiziționeze și să introducă în unitatea de penitenciar în care s-ar fi afla încarcerat, prin intermediul unei scrisori, diferite cantități de substanțe stupefiante impregnate în coli de hârtie, pentru a le comercializa către consumatori aflați în stare de deținere. Ulterior, în luna februarie, acesta ar fi furnizat unei alte persoane încarcerate, un fragment de hârtie impregnată cu substanțe psihoactive. De asemenea, la îndemnul bărbatului, în luna martie 2026, femeia, de 25 de ani, ar fi vândut unei alte femei, de 21 de ani, mai multe coli de hârtie, impregnate cu produs psihoactiv 5F-ADB, pentru a le expedia unui alt deținut aflat într-o unitate de penitenciar. Pe parcursul cercetărilor, cu sprijinul polițiștilor de penitenciare, au fost indisponibilizate drogurile de mare risc și substanțele psihoactive tranzacționate de către persoanele cercetate (coli și plicuri impregnate cu canabinoizi sintetici MDMB-4en-PINACA și 5F-ADB)”, au transmis anchetatorii din județul vecin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.