8.2 C
Târgu Jiu
marți, 27 octombrie 2026

Mai sunt câteva zile până la concertul extraordinar de la UCB

30

Târgujienii pasionați de muzică sunt invitați la o întâlnire cu pianul, în cadrul unui recital susținut de muzicianul Florin Berculescu. Evenimentul va avea loc vineri, 30 octombrie, de la ora 19:00, în Amfiteatrul „Auditorium Maximum” al Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.

Recitalul îl readuce în atenția publicului local pe un artist cu o experiență bogată pe scenele de concert, a cărui activitate profesională îmbină interpretarea muzicală cu pedagogia și dirijatul.

Peste 700 de concerte și recitaluri în carieră

Parcursul profesional al lui Florin Berculescu cuprinde sute de apariții concertistice. Format la Academia Națională de Muzică din București, pe care a absolvit-o în 1996, pianistul și-a aprofundat ulterior studiile în Franța, la Conservatorul „Pierre Barbizet” din Marsilia.

Dincolo de activitatea solistică, acesta a avut un rol important în dezvoltarea vieții muzicale din Gorj. A contribuit la înființarea Orchestrei de Cameră „Lyra Gorjului”, în cadrul căreia a activat atât ca pianist, cât și ca dirijor.

Florin Berculescu predă pian și acompaniament la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu, unde contribuie la pregătirea viitorilor muzicieni.

Evenimentul este programat la Amfiteatrul „Auditorium Maximum” al Universității „Constantin Brâncuși”, situat pe strada Tineretului nr. 4 din Târgu Jiu. vineri, 30 octombrie 2026, la ora 19:00.

Florin Berculescu: ”Sunt bijuterii muzicale, care parcurg o diversitate stilistică, vizând miniatura din creația pentru pian, un loc central în cadrul acestui recital ocupându-l câteva lucrări extrem de cunoscute ale lui Erik Satie, prieten cu Brâncuși, și care nu este străin de folclorul românesc”, a transmis muzicianul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.