12.5 C
Târgu Jiu
miercuri, 28 octombrie 2026

Cel puțin 46 de morți după ciocnirea a două trenuri de mare viteză în Spania; ipoteza principală este eroarea umană

2

Cel puțin 46 de persoane au murit miercuri, după ce două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în Spania, la aproximativ 150 de kilometri sud de Madrid, potrivit presei locale citată de Știrile ProTV. Bilanțul a fost actualizat de Telecinco la 46 de morți. Un oficial al feroviarilor spanioli a descris accidentul drept „foarte ciudat”.

În cele două trenuri se aflau câteva sute de pasageri, în mare parte navetiști. Potrivit El País, „peste 540 de persoane călătoreau în cele două trenuri implicate în coliziune”.

Informațiile preliminare indică, ca principală cauză, eroarea umană. Telecinco, care citează surse neidentificate, scrie că răspunzător ar fi un angajat al companiei feroviare de stat, care lucra la o defecțiune a sistemului principal de semnalizare. Din cauza aceasta, trenul AVE nu ar fi fost avertizat că se apropie trenul Iryo. „Se crede că un angajat al companiei de stat (…) este responsabil pentru faptul că trenul de mare viteză AVE nu a fost avertizat cu privire la apropierea trenului Iryo”, notează publicația spaniolă.

Cauzele accidentului nu au fost confirmate oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.