Despre fructele de pădure și abundența lor pe plaiurile gorjene am mai scris în paginile cotidianului nostru și cu siguranță voi mai scrie. Ce mă intrigă este faptul că puțini realizează proprietățile acestor veritabile „daruri ale naturii” și nu le culeg, lăsându-le să cadă.
Măceșe, păducel (ori mălaiul cucului, cum mai este cunoscut la țară), coarne, porumbe, rugi plini de mure și cine știe ce alte fructe ale pădurii stăteau coapte, gata numai spre a fi culese. Și cu toate astea nu am văzut pe nimeni să le culeagă pentru a le folosi pe durata iernii. Doar prin piață vreo băbuță mai are la vânzare măceșe ori păducel culese de ea, cine știe de pe unde, dar cine să le mai cumpere?
Și atunci mi-am zis: „Dom’le, da’ păcătoși mai suntem! Ne îndopăm cu tot felul de chimicale ce sunt omniprezente în «sucurile» ori «nectarul» pe care îl beau copiii și adulții fără opreliște.
Iar aceste adevărate oaze de vitamine (s-a publicat un studiu din care reieșea că fructele de pădure conțin cea mai mare doză de antioxidanți, ce au un efect major în prevenirea – spun specialiștii – degradării celulei umane și a apariției cancerului) stau pe marginea drumului neculese, încântând ochiul doar prin coloritul lor, ca niște puncte roșii ori vineții pe fundalul ruginiu al peisajului”.
Îmi povestea un nene de prin Gorjul de sub munte că pe acolo se făcea vin de măceșe, gemuri ori dulcețuri din fructele pădurii și, nu în ultimul rând, cunoscuta afinată ori rachiul ce puteau concura cu „tăriile” de peste munte.
Iar astăzi, dacă intri în cel mai modest magazin sătesc, ești asaltat de puzderia de „sucuri naturale” și „nectaruri”, de fapt combinații chimice în toată regula (la unele îți trebuie cunoștințe serioase ori cartea de chimie la tine ca să le deslușești compoziția), ce sunt consumate din ce în ce mai mult în lumea satelor.
Drumul între Brădiceni și Telești, Topești și Boroșteni și, nu în ultimul rând, Rasovița, Arcani și Bâlta – iată numai câteva perimetre ce mi-au venit în minte unde am fost de-a dreptul încântat de bogăția tufelor de măceșe, păducel (iarăși îmi spunea cineva că acesta este un excelent tonic cardiac), porumbe ori coarne, din păcate prea puțin băgate în seamă în zilele noastre, când avalanșa „sucurilor naturale” a pus stăpânire pe noi toți, fără să vrem.
Și atunci ne mai mirăm când vedem la televizor statistici peste statistici despre creșterea procentului nu știu căror boli metabolice legate de consumul respectivelor chimicale cu „gust” de fructe de pădure?
Pardon, am vrut să spun sucuri naturale, dar m-a luat gura pe dinainte.
Mugurel PETRESCU, fotografii autor
