Românii care întârzie plata unei facturi la curent, gaze sau apă ar putea beneficia de o protecție suplimentară. Un proiect de lege depus la Senat propune ca furnizorii să nu mai poată întrerupe utilitățile pentru datorii mici, sub un anumit prag. Mai mult, oamenii ar putea primi posibilitatea de a-și achita restanțele în rate, fără să rămână imediat fără servicii esențiale.
Inițiativa îi vizează pe consumatorii casnici și se referă inclusiv la încălzire, telefonie și internet. Atenție însă: proiectul nu este încă lege, iar regulile nu se aplică deocamdată.
Potrivit propunerii legislative, deconectarea ar urma să fie interzisă dacă restanța este mai mică decât pragul de protecție.
Acesta ar fi calculat în funcție de cea mai mare dintre următoarele două valori:
- Echivalentul în lei a 50 de euro.
- Valoarea medie a facturilor din ultimele 12 luni pentru serviciul respectiv.
Practic, o persoană care are o restanță de câteva zeci de lei nu ar mai putea fi lăsată fără curent, gaze sau apă doar pentru această întârziere.
Facturile restante ar putea fi plătite în rate
O altă prevedere importantă îi obligă pe furnizori să ofere consumatorilor posibilitatea de a-și achita datoriile în rate. Concret:
- Pentru restanțe mai mici decât dublul pragului de protecție, eșalonarea ar fi de minimum 3 luni.
- Pentru datorii mai mari, plata ar putea fi împărțită pe cel puțin 6 luni.
În plus, furnizorul ar trebui să trimită o notificare cu minimum 30 de zile înainte de deconectare, iar consumatorul ar avea 15 zile pentru a accepta sau negocia un plan de plată. Există și o excepție: dacă datoria mică rămâne neachitată timp de 12 luni consecutive, deconectarea ar putea fi solicitată, cu respectarea procedurii prevăzute în proiect.
Protecție specială pentru pensionarii și familiile vulnerabile
Proiectul prevede măsuri suplimentare pentru consumatorii vulnerabili și persoanele afectate de sărăcie energetică. Aceste categorii nu ar mai putea fi deconectate de la electricitate și gaze pe tot parcursul anului, indiferent de valoarea restanțelor. Protecție ar urma să primească și persoanele care depind de aparate medicale alimentate cu energie electrică, dacă întreruperea curentului le-ar pune viața sau sănătatea în pericol.
De asemenea, furnizorii nu ar mai putea percepe taxe de reconectare mai mari decât costul efectiv al operațiunii tehnice.
Când ar putea intra în vigoare noile reguli
Inițiativa legislativă a fost depusă la Senat de deputatul Dan Tanasă și urmează să parcurgă procedura parlamentară. Până la adoptarea și promulgarea proiectului, furnizorii pot aplica în continuare regulile actuale privind întreruperea serviciilor pentru neplată.
Dacă va deveni lege, măsura ar putea aduce o schimbare importantă pentru milioane de consumatori, în special pentru familiile cu venituri mici, care riscă să rămână fără utilități chiar și pentru restanțe de valoare redusă.

































