Reprezentanții Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 20 din Târgu-Jiu și ai Școlii Gimnaziale ,,Gheorghe Tătărăscu” au marcat, în avans, miercuri, Ziua Națională a Învățătorului, într-un mod inedit. În cadrul parteneriatului educațional, intitulat ,,Pașii preșcolarilor către școală”, a fost realizat, prin video-call, un dialog între copiii din grădiniță și cei din învățământul primar.
La această activitate au participat 35 de preșcolari, sub coordonarea profesorilor de educație timpurie, Marina Alexandra Chireață și Nicoleta Ramona Drăgoescu, alături de directorul instituției, Elena Claudia Burci, în timp ce cei 60 de elevi participanți au fost coordonați de profesorii Ana Maria Andronache, Camelia Cernăianu Camelia, Elena Corina
Bianchi și Adriana Rădoi, avându-l alături pe directorul școlii, Valeria Vîlceanu. ,,Copilul este un mic univers, iar creşterea şi devenirea lui ca adult reprezintă un drum lung şi nu mereu uşor, plin de urcuşuri şi coborâşuri, al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea, în toate aspectele ei. Pasul către şcolaritate reprezintă un prag ce implică o serie de aspecte psihologice specifice adaptării şcolare.
Pentru a obişnui copiii să dezvolte relaţii constructive cu semenii lor şi să-şi împărtăşească interesele pentru anumite subiecte, am gândit un parteneriat prin care să-i aducem mai aproape pe copiii preşcolari de cei şcolarii. Prin întâlnirile şi acţiunile comune, copiii vor experimenta noi valenţe ale prieteniei, înţelegând şi adoptând norme de convieţuire socială dezirabilă şi îşi vor adapta comportamentul propriu la cerinţele grupului cu care vin în contact.
Ei trebuie învăţaţi, că şcoala nu este o modalitate de constrângere, de încetare a jocului, de îngrădire a activităţilor libere din cadrul grădiniţei, ci reprezintă o continuare absolut normală a activităţii copilului, care este în continuă evoluţie, fiind capabil să realizeze jocuri mult mai complexe decât cele din grădiniţă”, a declarat, pentru Gorjeanul, Alexandra Marina Chireață, profesor de Educație timpurie, în cadrul Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 20, din Târgu-Jiu.
Preșcolarii au fost curioși să vadă sala de clasă, dar și modul în care se desfășoară activitățile elevilor. Acțiunea de miercuri a debutat cu o prezentare despre școală pentru preșcolari. Ulterior, cei mici au realizat, în cadrul unei activități practice, un ghiozdănel cu rechizite.
L.F.