Statul român și fostul Complex Energetic Turceni, preluat ulterior în Complexul Energetic Oltenia, au angajat credite externe și au alocat fonduri proprii de ordinul sutelor de milioane de euro pentru reducerea poluării și modernizarea grupurilor energetice de la Turceni, în urmă cu două decenii. Principalul acord, în valoare de aproape 29 de miliarde de yeni japonezi, a finanțat instalațiile de desulfurare pentru grupurile 3, 4, 5 și 6. După 15 ani de la punerea în funcțiune a instalațiilor la două dintre aceste grupuri, majoritatea dintre cele patru blocuri energetice au fost oprite definitiv și casate, însă CE Oltenia plătește în continuare, luna de lună, ratele pentru împrumutul din Japonia. Singura unitate rămasă funcțională este Grupul 5, căruia Guvernul i-a prelungit activitatea până la sfârșitul trimestrului I din 2028, datorită crizei energetice, cu riscul inevitabil de a pierde bani din PNRR. În rest, de investițiile uriașe de altădată s-a ales praful: două grupuri retrase definitiv, unul scos din sistem conform calendarului din PNRR, iar proiectul de modernizare pentru grupul 6 abandonat înainte de a fi finalizat.
Creditul japonez
Proiectul de reducere a poluării la Termocentrala Turceni a început în noiembrie 2003, prin studiul de asistență pentru formarea proiectului, iar studiul de fezabilitate și documentația de finanțare au fost realizate în 2004 de Institutul de Studii și Proiectări Energetice.
Acordul de împrumut dintre România, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Banca Japoniei pentru Cooperare Internațională (JBIC), a fost semnat la București, la 31 martie 2005, în timpul Guvernului condus de premierul Călin Popescu-Tăriceanu.
Împrumutul a fost stabilit la 28,746 miliarde de yeni japonezi. Legea nr. 257 din 21 septembrie 2005 a ratificat acordul și a desemnat Complexul Energetic Turceni drept agenție de execuție. Actul a fost adoptat de Parlament și poartă semnăturile președinților de atunci ai celor două Camere, Adrian Năstase la Camera Deputaților și Nicolae Văcăroiu la Senat. Practic, compania a primit întreaga responsabilitate pentru utilizarea banilor, trageri, plăți și realizarea proiectului, însă legea a pus în sarcina companiei nu doar executarea investiției, ci și costurile care depășeau creditul.
Contribuția României a fost estimată la echivalentul a 102 milioane de dolari, inclusiv taxe, impozite și eventuale cheltuieli suplimentare, toate din sursele proprii ale Complexului Energetic Turceni, la acea vreme. Tot compania trebuia să achite ratele de capital, dobânzile și celelalte costuri ale datoriei externe. Potrivit documentelor, Guvernul a primit dreptul de a modifica realocările și termenele, cu acordul băncii și al companiei, fără a majora obligațiile financiare ale României.
Până în 2012 fuseseră trase 20,854 miliarde de yeni, evaluate atunci la aproximativ 900 de milioane de lei, respectiv 208 milioane de euro, însă valoarea proiectului de desulfurare a fost estimată la circa 220 de milioane de euro, cofinanțarea fiind asigurată din surse proprii.
Contractul de execuție a fost semnat, în februarie 2008, cu firma austriacă Austrian Energy & Environment & Co KG, în calitate de antreprenor general, iar proiectul prevedea patru instalații de desulfurare umedă cu calcar la grupurile 3, 4, 5 și 6, precum și lucrări conexe pentru evacuarea șlamului și reducerea altor emisii (SO2 și NOx). A fost prevăzut din proiect că gipsul rezultat putea fi folosit în materialele de construcții, așa a apărut fabrica de gips-carton Siniat, chiar în spatele termocentralei, la scurt timp după punerea în funcțiune a instalațiilor.
Concret, instalația aferentă grupului 5 a devenit funcțională la 20 iunie 2011, potrivit unui comunicat de presă al fostului CE Turceni, iar pentru grupul 4, punerea în funcțiune era anunțată pentru luna următoare, după modernizarea electrofiltrelor, în timp ce lucrările pentru grupurile 3 și 6 urmau să fie încheiate etapizat, până în 2013.
Creditul BERD pentru grupul 6, rămas nefolosit
În paralel cu proiectul japonez, conducerea Complexului Energetic Turceni din acea perioadă a încercat să obțină bani pentru modernizarea totală a grupurilor 3 și 6, în afară de acele instalații pentru reducerea poluării . Negocierile începute în 2006 au fost reluate în februarie 2009, după ce fostul CET a ajuns la concluzia că piața financiară nu putea susține simultan ambele lucrări. În iulie 2009, Ionel Manțog, președintele comisiei de negociere și director adjunct al complexului, anunța, prin intermediul unui comunicat de presă, semnarea finanțării pentru grupul 6 și estima că lucrările ar putea începe în primul trimestru din 2010, cu o durată de aproximativ doi ani și jumătate.
Schema de finanțare ajungea la 170 de milioane de euro, adică 80 de milioane de la BERD, 70 de milioane de la bănci comerciale și 20 de milioane de la Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre. Costul modernizării grupului 6 era estimat însă la 224 de milioane de euro. Paradoxal, contractele au fost semnate în iulie 2009, dar banii nu au fost utilizați, însă au produs totuși costuri. Adică, până în 2012, BERD facturase un comision de neutilizare de 5,1 milioane de lei, iar Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre unul de 648.000 de lei. În 2011, Alstom Power a fost desemnat câștigător, dar investiția nu a început în forma anunțată anterior de Manțog și proiectul a continuat să fie amânat. Licitația a fost reluată ulterior pe pachete, inclusiv pentru modernizarea cazanului. În 2014, după ani de întârzieri, modernizarea grupului 6 rămânea încă la nivelul procedurilor și disputelor privind ofertele. În final, unitatea a fost scoasă din exploatare și dezmembrată, iar componentele au fost folosite ca piese de schimb. Instalația de desulfurare prevăzută pentru acel bloc energetic grup a fost redirecționată către grupul 7.
Cum au fost oprite grupurile energetice de la Turceni
Grupul 3 a fost oprit definitiv în 2019 și a intrat în planurile de dezafectare. Grupul 6 fusese retras mai devreme, după abandonarea modernizării ample pentru care fuseseră contractate credite externe neutilizate însă. Grupului 4, cu o capacitate nominală de 285 MW, pentru care se construise instalație de desulfurare și de modernizare a electrofiltrelor i s-a retras licența de exploatare comercială de către ANRE, la 25 martie 2026, la solicitarea Ministerului Energiei și a Complexului Energetic Oltenia, iar unitatea a fost scoasă definitiv din exploatare începând cu 27 martie. Decizia a fost legată de îndeplinirea țintei privind eliminarea din sistem a capacităților pe cărbune asumate prin PNRR. Informațiile apărute ulterior în spațiul public despre menținerea sa în rezervă au creat oarecare confuzie, însă actul de retragere a licenței și scoaterea definitivă din exploatare sunt definitive.
Grupul 5 a rămas singura unitate funcțională de la Turceni dintre cele patru vizate de proiectul de reducere a poluării finanțat cu credit japonez. Instalația sa de desulfurare funcționează din 2011 și, cu toate că era vizat de calendarul de închidere asumat de România, Guvernul a decis amânarea opririi acestuia pentru garantarea siguranței energetice naționale, în contextul crizei energetice, prelungindu-i viața până la sfârșitul trimestrului I din 2028.
Bilanțul datoriilor
Investiții de sute de milioane de euro făcute pentru prelungirea funcționării unor capacități pe lignit, urmate de închiderea lor, înainte de scadența creditului contractat pentru lucrări, arată că statul român și cei care s-au perindat la conducerea CE Oltenia, de la înființare sa, în mai 2012, prin preluarea fostelor complexuri energetice Turceni, Rovinari, Craiova și a fostei SNLO, n-au gândit absolut deloc, n-au avut nicio strategie, practic și-au bătut joc de banii minerilor și energeticienilor. Trebuie spus totuși că deciziile de modernizare și cele de închidere au aparținut unor etape diferite ale politicilor energetice dar, culmea, costurile lor se suprapun. Așa că, CE Oltenia plătește până în 2045 un credit luat de fostul CE Turceni pentru instalații de reducerea poluării montate pe grupuri care, în mare parte, nu mai produc energie.
Claudiu Matei
