23.9 C
Târgu Jiu
vineri, 3 iulie 2026

Doi medici noi la Spitalul Județean, la Cardiologie și ATI

7

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu și-a completat echipa medicală cu doi medici tineri, originari din județul Gorj, care vor activa în specialitățile Cardiologie și Anestezie și Terapie Intensivă (ATI).
Este vorba despre dr. Radu Pecingină, medic specialist cardiologie, și dr. Diana Giongiu, medic rezident în ultimul an ATI. Ambii sunt absolvenți ai Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și au ocupat posturile în urma concursurilor organizate de spital.
Absolvent al Colegiului „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, dr. Radu Pecingină a efectuat rezidențiatul și gărzile în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara, în Clinica de Cardiologie. A urmat un curs postuniversitar de aritmologie intervențională și este în prezent doctorand în medicină. Este membru al Societății Române de Cardiologie și a participat la numeroase conferințe și simpozioane științifice. A obținut la concursul organizat de spital punctajul de 98,68 puncte.
Dr. Diana Giongiu și-a finalizat pregătirea în rezidențiat la același spital din Timișoara și va activa în Secția ATI II – locația Tudor Vladimirescu din cadrul SJU Târgu Jiu. De-a lungul anilor, a prezentat lucrări științifice în cadrul unor simpozioane și conferințe medicale. Este absolventă a Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, iar la concurs a obținut 94,25 puncte.
„Prin aducerea de tineri specialiști absolvenți ai unor centre universitare mari, SJU Târgu Jiu continuă strategia de creștere a calității actului medical. Le dorim mult succes noilor noștri colegi! Bine ați venit în echipă!” au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.