17.5 C
Târgu Jiu
marți, 21 iulie 2026

Grevă de avertisment în spitale. „Salariile vor crește pe noua grilă, dar vor scădea sporurile”

29

Angajații din sănătate au intrat, ieri dimineață, în grevă de avertisment, nemulțumiți de prevederile noii legi a salarizării și de blocarea posturilor din sistem. La Târgu Jiu, zeci de membri ai Sindicatului SANITAS din cadrul Policlinicii au întrerupt activitatea între orele 9:00 și 11:00, iar angajații Spitalului Județean au purtat banderole albe în semn de protest.
Liderul SANITAS Târgu Jiu, Lucian Ardelean, spune că principala nemulțumire este legată de noua grilă de salarizare, care, în opinia sindicaliștilor, va reduce veniturile multor angajați prin diminuarea sporurilor. „Suntem foarte nemulțumiți de legea salarizării. Salariile vor crește pe noua grilă, dar vor scădea sporurile. Doar 10% din personal va lua sporul maxim de 50%. (…) Considerăm că este nevoie de un dialog real, responsabil și constructiv cu Guvernul României pentru adoptarea unei noi legi a salarizării, una corectă și echitabilă, care să reflecte responsabilitatea, complexitatea și importanța muncii desfășurate de angajații din sănătate și asistență socială”, a transmis liderul sindical.
Acesta atrage atenția și asupra deficitului de personal din spitale, spunând că lipsa medicilor, asistenților, infirmierilor și a personalului auxiliar îi obligă pe angajați să suporte un volum de muncă tot mai mare. Sunt cazuri în care infirmierii ajung să efectueze opt sau chiar nouă ture de noapte într-o singură lună.

Angajații din asistența socială s-au alăturat protestului
La acțiunea de protest s-au solidarizat și angajații din asistența socială.
„Astăzi (n.red. ieri) am participat în semn de solidaritate la grevă alături de colegii din sistemul de sănătate. Problemele lor sunt și problemele noastre, ale celor din asistența socială. Ne confruntăm cu provocări similare: lipsa personalului, responsabilități tot mai mari, condiții de muncă dificile și nevoia de respect și recunoaștere pentru munca pe care o facem zi de zi. Sănătatea și asistența socială merg mână în mână. Împreună avem grijă de cei mai vulnerabili membri ai comunității, iar vocea noastră trebuie ascultată. Solidaritatea înseamnă unitate”, a precizat Sorin Torop, lider SANITAS în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj.

Grevă generală, dacă negocierile eșuează
Federația SANITAS avertizează că protestele vor continua dacă Guvernul nu modifică proiectul noii legi a salarizării și nu reia negocierile cu reprezentanții sindicali.
În aceste condiții, sindicaliștii anunță că sunt pregătiți să declanșeze greva generală începând cu data de 28 iulie, susținând că responsabilitatea evitării escaladării conflictului aparține autorităților. „Pentru noi, SANITAS, acest demers nu reprezintă o opțiune dorită, ci consecința directă a refuzului autorităților de a lua în considerare argumentele celor care reprezintă drepturile a o sută de mii de salariați din sănătate și asistență socială. Responsabilitatea evitării unei escaladări a conflictului aparține, în acest moment, în totalitate decidenților politici”, a anunțat Biroul Executiv al Federației SANITAS din România.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.