22.6 C
Târgu Jiu
miercuri, 15 iulie 2026

Patru proiecte europene din Gorj, verificate. Unul ar putea rămâne fără finanțare

6

Patru investiții cu o valoare totală de peste 11,5 milioane de euro, finanțate din fonduri europene în județul Gorj, au fost verificate pe teren de conducerea Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia. Deși proiectele ar trebui să genereze 62 de locuri de muncă și să contribuie la dezvoltarea economiei locale, unul dintre ele înregistrează întârzieri majore și riscă să rămână fără finanțare.

Cele patru investiții sunt finanțate prin Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă și vizează domenii precum turismul, organizarea de evenimente, producția industrială și industria alimentară.
Vizitele din teren au evidențiat situații diferite de la un proiect la altul. Unele investiții au intrat deja într-o etapă vizibilă de implementare, în timp ce altele înregistrează întârzieri semnificative și necesită măsuri urgente pentru recuperarea decalajelor față de graficul asumat.
Probleme au fost identificate la Arcani, unde investiția de aproape 4,4 milioane de euro a companiei METAL MONTAGGI 2013 SRL, destinată construirii unei unități de producție pentru structuri metalice, nu avea lucrările de construcție începute la momentul vizitei echipei de monitorizare. Proiectul prevede construirea unei hale industriale moderne și crearea a 24 de locuri de muncă.
Directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Stelian Bărăgan, a transmis că proiectele care nu înregistrează „progrese reale” pot ajunge inclusiv la rezilierea contractelor de finanțare.
„Ne-am propus ca aceste vizite să fie mai mult decât simple activități de monitorizare. Mergem pe teren pentru a vedea exact unde se află fiecare proiect și pentru a discuta direct cu beneficiarii atunci când apar dificultăți în implementare. Obiectivul nostru este ca investițiile să avanseze într-un ritm cât mai bun, iar fondurile europene disponibile pentru Gorj să se transforme în afaceri dezvoltate, locuri de muncă și oportunități pentru comunitățile locale. În cazul proiectelor care nu înregistrează progrese reale, vom analiza toate măsurile prevăzute de contractele de finanțare, inclusiv rezilierea acestora”, a declarat Stelian Bărăgan, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia.

Alte trei investiții monitorizate
Tot la Arcani, DASCONSULT SRL implementează o investiție de aproape 1,3 milioane de euro pentru construirea unei unități turistice de 4 stele, care va include spații de cazare, piscină interioară, saună și facilități de agrement. Proiectul va crea cinci locuri de muncă.
De asemenea, în municipiul Motru, ZIRTIVAT PROD COM SRL realizează o investiție de aproape 1,5 milioane de euro pentru înființarea unei unități de producție pentru produse de patiserie și cofetărie. Proiectul include o hală de producție și 22 de echipamente tehnologice și va crea 9 locuri de muncă.
Iar la Tismana, LAS PALMAS SRL construiește o sală de evenimente cu o suprafață de aproape 1.100 mp. Investiția este de 4,4 milioane de euro și va crea 24 de locuri de muncă.
„Pe lângă investițiile în clădiri și echipamente, toate cele patru proiecte includ soluții pentru eficiență energetică și utilizarea surselor regenerabile de energie, contribuind atât la dezvoltarea unor afaceri competitive, cât și la obiectivele de tranziție verde susținute prin program”, au mai transmis reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.