Un cabinet de medicină de familie din orașul Bumbești-Jiu se numără printre cele 14 cabinete din regiunea Sud-Vest Oltenia care au fost dotate cu aparatură medicală modernă în cadrul programului „Primul pas spre sănătate”, implementat de Organizația Salvați Copiii România și finanțat de Fundația OMV Petrom. Ajuns la cea de-a patra ediție, programul urmărește îmbunătățirea accesului la servicii medicale pentru mame și copii din comunitățile rurale și reducerea mortalității infantile, indicator la care România continuă să ocupe primul loc în Uniunea Europeană.
În cele patru ediții ale programului, cele 14 cabinete din regiunea Sud-Vest Oltenia au primit, în total, 159 de echipamente medicale moderne necesare pentru diagnosticarea, monitorizarea și tratarea pacienților. Printre acestea se regăsesc ecografe portabile, electrocardiografe, defibrilatoare, holtere pentru monitorizarea tensiunii arteriale, dopplere fetale și vasculare, pulsoximetre, truse de mică chirurgie, mobilier și instrumentar medical.
Prin dotarea acestor cabinete, peste 4.500 de femei însărcinate și mame din comunități rurale defavorizate beneficiază de servicii medicale primare îmbunătățite, iar peste 6.100 de copii cu vârsta de până la cinci ani au acces mai ușor la investigații și monitorizare medicală aproape de casă.
Reprezentanții programului subliniază că investițiile în cabinetele de medicină de familie din mediul rural contribuie la depistarea precoce a problemelor de sănătate și reduc nevoia deplasărilor către spitalele din marile orașe. La nivel național, programul „Primul pas spre sănătate”, implementat de Salvați Copiii România cu o finanțare de 3,5 milioane de euro din partea Fundației OMV Petrom, a asigurat dotarea a 223 de cabinete de medicină de familie cu echipamente medicale moderne. Scopul inițiativei este creșterea accesului la servicii medicale de calitate pentru mamele și copiii din mediul rural, reducerea costurilor și a timpului necesar pentru consultații, dar și diminuarea presiunii asupra spitalelor și unităților de primiri urgențe.
Izabella Molnar
































