21.4 C
Târgu Jiu
joi, 2 iulie 2026

VIDEO: Două victime din ,,azilele groazei” au ajuns într-un centru al DGASPC Gorj

4

Două dintre persoanele vulnerabile evacuate din centrele ilegale descoperite în județul Bihor au fost relocate în Gorj. Este vorba despre un bărbat și o femeie, care au ajuns miercuri, 1 iulie, într-un centru rezidențial aflat în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, după intervenția autorităților în cazul cunoscut opiniei publice drept „azilele groazei”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DGASPC Gorj, Minodora Sucea, în dimineața zilei de 1 iulie, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități a solicitat sprijinul instituției pentru preluarea celor două persoane vârstnice dintr-un centru rezidențial de pe raza județului Bihor.

„Cele două persoane, un bărbat și o femeie, au fost preluate și vor beneficia de servicii sociale într-un centru rezidențial aflat în subordinea DGASPC Gorj. Precizăm că niciuna dintre cele două persoane nu are domiciliul pe raza județului Gorj. Preluarea acestora a fost realizată ca urmare a solicitării formulate de autoritatea competentă, în vederea asigurării continuității serviciilor de asistență socială și a protecției corespunzătoare”, au transmis reprezentanții DGASPC Gorj. Purtătorul de cuvânt al instituției precizează că cei doi beneficiari vor avea parte de condiții corespunzătoare de găzduire, îngrijire și asistență, în conformitate cu standardele de calitate aplicabile serviciilor sociale. Totodată, personalul de specialitate le va oferi sprijin pentru adaptarea și integrarea în noul mediu rezidențial, cu respectarea drepturilor și demnității fiecărei persoane.
Relocarea face parte din operațiunea națională declanșată după ancheta DIICOT care a scos la iveală existența unor centre ilegale în care persoane vulnerabile erau ținute în condiții improprii.
Ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, a anunțat, ieri, că toate cele 409 persoane vulnerabile evacuate în urma anchetei au fost preluate în siguranță. Dintre acestea, 391 au fost relocate în servicii sociale licențiate din 19 județe, iar alte 18 persoane se află în Unitatea de Primiri Urgențe din Bihor, unde beneficiază de evaluare și îngrijiri medicale înainte de stabilirea măsurilor de protecție. Potrivit ministrului, relocarea reprezintă doar primul pas. Guvernul va adopta o hotărâre pentru alocarea fondurilor necesare din Fondul de rezervă bugetară, astfel încât costurile îngrijirii să fie acoperite până la sfârșitul anului. În același timp, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială va verifica inclusiv prin vizite în teren situația persoanelor relocate și condițiile în care acestea sunt îngrijite. În perioada următoare vor continua evaluările medicale, sociale și psihologice ale fiecărui beneficiar, urmând să fie întocmite planuri individuale de intervenție. De asemenea, Ministerul Muncii va pune la dispoziție o linie telefonică dedicată pentru ca aparținătorii să poată primi informații despre rudele relocate.
Dragoș Pîslaru a declarat că acest caz trebuie să reprezinte un punct de cotitură pentru sistemul de protecție socială din România, subliniind că plasarea persoanelor vulnerabile în centre care funcționează în afara cadrului legal este inacceptabilă și că astfel de practici trebuie eliminate definitiv. Ministrul a anunțat că vor fi publicate toate rapoartele privind acest caz și vor fi organizate consultări publice pentru modificarea legislației și remedierea deficiențelor din sistem.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.