23.9 C
Târgu Jiu
vineri, 3 iulie 2026

VIDEO: Răzbunări pentru contractele de zeci de milioane de la CE Oltenia, pierdute la licitațiile ,,pe bune”

6

* Prestatorii de servicii au ajuns sub lupa polițiștilor și procurorilor

Încă o serie de percheziții la prestatorii de servicii pentru CEO și în carierele companiei. Poliția a anunțat ieri că sunt vizate contractele de închiriere de utilaje pentru minerit:
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, au efectuat percheziții, ieri dimineață, la firmele Dogerik și TP SUT, descinderile având loc la Șișești, în Mehedinți, iar în Gorj, la Târgu-Jiu, Motru și Târgu-Cărbunești, la carierele CE Oltenia.
Poliția precizează într-un comunicat de presă: Activitățile se desfășoară la sediile unor entități economice și subunități miniere aparținând unui complex energetic, precum și la domiciliile unor persoane fizice, dintre care șapte locații sunt situate în județul Gorj, iar una în județul Mehedinți. Perchezițiile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări privind decontarea nelegală a unor prestări de servicii cu utilaje, aferente perioadei 2025–2026 abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată. La descinderi au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți.

Firmele Dogerik și TP Sut făceau parte dintr-o asociere, încă Complexul Energetic Oltenia a schimbat modul de organizare a licitațiilor, preferând să încheie contracte de prestări servicii mai mici,cu fiecare firmă în parte. Scopul a fost îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru salariați, însemnând că banii CEO ajung la firmele care au utilaje bune, mașini care nu se destramă în mers, adică nu fiare vechi, așa cum se proceda până acum. Cele două firme, nemaifiind asociate, au început bătălia pentru banii CEO, astfel ajungându-se la plângeri penale care au culminat ieri cu perchezițiile făcute la cele două firme dar și la UMC Motru. ,,Au fost ieri dimineață, ne-au cerut documentele. Pe noi nu ne privește situația, nici un om al CEO nu este implicat în acest dosar. Este o bătălie între cele două firme. Au fost asociate< în asociație au intrat toți la masa credală, pentru că nu s-au mai făcut licitații la grămadă. Înainte era un caiet de sarcini cu 100 de utilaje. Acum cerem mai puține utilaje, dar performante. Au câștigat cei care au avut utilaje mai bune, dar acum se reclamă între ei. Sunt răzbunări pentru că firma care nu a câștigat licitația fiindcă nu respecta cerințele din caietul de sarcini, a pierdut o grămadă de bani de la CEO. Nimeni nu mai vrea mormane de fiare vechi.
Polițiștii au cerut documentele din 2025, contracte. documentele de plată…facturi, bonuri de confirmări. Nu e vizat nimeni din CEO”, ne-au declarat sursele noastre.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.