Primăria comunei Stoina a demarat procedura de organizare a unui concurs pentru ocuparea funcției publice vacante de inspector, clasa I, grad profesional debutant, în cadrul Compartimentului de Urbanism. Concursul va avea loc la sediul instituției și se va desfășura în două etape: proba scrisă – 18 iulie 2025, ora 10:30; interviul – 23 iulie 2025, ora 10:30.
Candidații interesați trebuie să îndeplinească următoarele condiții specifice: să fie absolvenți de studii universitare de licență cu diplomă în unul dintre domeniile Arhitectură, Urbanism sau Inginerie civilă. De asemenea, se aplică condițiile generale prevăzute de art. 465 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Dosarele de înscriere se pot depune la registratura Primăriei Stoina în perioada 18 iunie – 7 iulie 2025.