Brâncuși, pictură pe o stradă din Vulcan

150

Tânărul artist Paul Șerban, din Valea Jiului, a realizat o lucrare specială dedicată marelui sculptor Constantin Brâncuși la împlinirea a 149 de ani de la nașterea maestrului.

Titanul din Hobița a fost pictat pe o stradă din municipiul Vulcan, pictura având o înălțime de circa 3 metri. Realizarea ei a fost făcută cu spijinul autorităților locale, care au dorit să schimbe imaginea locului în care va putea fi admirată de acum încolo.
În ceea ce-l privește pe Paul Șerban, acesta a spus că a vrut astfel să îi aducă un omagiu celui care venea pe lume în urmă cu aproape un secol și jumătate într-un sătuc din Gorj.
Artistul s-a făcut remarcat în ultimul an în special prin picturile pe zăpadă pe care le-a făcut folosindu-se de drone, lucrările lui având dimensiuni impresionante. În cazul picturii care îl reprezintă pe Brâncuși, Paul Șerban nu a mai avut nevoie de dronă, lucrarea fiind una realizată pe un perete vertical.
Constantin Brâncuși va fi omagiat și la Târgu Jiu cu ocazia zilei sale de naștere, miercuri după-amiază fiind programat un concert susținut de Iris și soprana Felicia Filip.
Concertul va avea loc pe Calea Eroilor, ceea ce reprezintă o premieră, accesul fiind liber.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.