Ca la noi, la nimeni – Strategia Industrială și modernizarea României!

475
SANYO DIGITAL CAMERA

Motto: „Dacă găsești un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri.”
John Fitzgerald Kennedy

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit, nu doar o dată, de intențiile din programul lui de țară pentru Strategia Industrială a României și modernizarea țării. Ei bine, mai multe din aceste deziderate au fost transpuse în Hotărâri de Guvern ale ședinței de joi, 21 noiembrie 2024, aprobate de Executiv.
DETALII ALE STRATEGIEI INDUSTRIALE A ROMÂNIEI PENTRU PERIOADA 2024-3030. Practic, Strategia Industrială a României are un dublu scop. ”În primul rând să se definească o viziune națională asupra politicii industriale prin raportare la contextul european și internațional. În al doilea rând, să propună și să fundamenteze intervenții de sprijin și pentru sectorul industrial ca urmare a procesului de adaptarea acestuia la dubla tranziție, digitală și verde. De asemenea, planul de acțiune al strategiei propune priorități și acțiuni care să răspundă schimbărilor structurale la nivelul industrial din domenii precum: tehnologii avansate, inteligența artificială, Industrie 4.0, tendințe cu un impact semnificativ asupra ratei de ocupare și de pregătire a forței de muncă. Strategia industrială a României este un document care reunește măsurile și răspunsurile pe care autoritățile cu responsabilități și atribuții care au impact asupra industriei naționale le pot adopta pentru a răspunde amenințărilor sau oportunităților identificate în document. Viziunea strategiei: La orizontul anului 2030, prin implementarea Strategiei Industriale a României se urmărește modernizarea industriei României și creșterea nivelului de competitivitate, alinierea nu nevoile viitorului, având în vedere dubla tranziție, verde și digitală”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
STRATEGIA PENTRU RESURSE. Prin altă hotărâre, Executivul a aprobat și Strategia Națională Pentru Resurse minerale neenegetice 2025-2035.
„Strategia stabilește direcțiile generale de dezvoltare, obiectivele, propunerile de măsuri, standardele internaționale pentru mineritul durabil și modul în care activitățile desfășurate în domeniul resurselor minerale neenergetice pot contribui la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă.
ALTE PRIORITĂȚI GUVERNAMENTALE. Prioritățile sunt reprezentate de: cercetarea geologică, inventarierea și evaluarea materiilor prime critice și materiilor prime strategice, exploatarea și prelucrarea avansată a resurselor minerale neenergetice, refacerea mediului și regenerarea socio-economică, valorificarea superioară a resurselor secundare din haldele de steril și iazurile de decantare, utilizarea apelor geotermale, turismul balnear”, se mai spune în nota de fundamentare. (Va urma)
ION PREDOȘANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.