Majorări salariale pentru salariaţii din sectorul sanitar şi de asistenţă socială

Veşti bune pentru angajaţii din Sănătate şi Asistenţă Socială. Potrivit liderului sindical Valentin Popa, în urma negocierilor purtate cu reprezentanţi ai Guvernului, salariaţii din...

500 de amenzi în trei zile

Aproape 500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 145.000 de lei au fost aplicate în acest week-end de poliţiştii gorjeni, în urma...

Crețan cere deconspirarea unui colonel din sindicate

Gestul făcut de jurnalistul Robert Turcescu de a se retrage din viața publică după ce a recunoscut duminică seara că este ofițer sub acoperire,...

Internaţi la Spitalul Rovinari după ce s-au intoxicat cu ciuperci

Consumul de ciuperci de origine necontrolată a băgat trei gorjeni în spital. Acestora li s-a făcut rău după ce au consumat ciuperci şi au...

Gura târgului – Chef de chef la Rovinari pentru sindicaliştii CEO

250 de persoane, sindicalişti de la Univers, au participat, la finalul săptămânii trecute, la un chef într-un restaurant din Rovinari. Nu se cunoaşte care...

Cercetat pentru furt de cărbune

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Plopșoru, a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a furat 150 de kilograme de...

Șoferiță rănită după o depășire neregulamentară

O femeie în vârstă de 29 de ani, din Baia de Fier, a ajuns la spital zilele trecute, după ce a fost rănită într-un...

Dosar penal pentru permisul de armă expirat

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Târgu-Jiu, s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii s-au sesizat cu privire la faptul...

Prunariu i-a făcut plângere penală Anamariei Prodan

Şeful CS Pandurii, Mihai Prunariu, i-a făcut o sesizare la Comisia de Disciplină a Federaţiei Române dar şi o plângere la Parchetul Judeţean Gorj...

Consilierii PPDD din Alimpeşti au semnat cu PDL

Cei trei consilieri ai PPDD de la Alimpeşti au semnat, în ultimele zile, un angajament cu PDL. Aceştia, deşi nu au anunţat la Primăria...

Traficanții lui Gonciulea, trimiși în judecată

Procurorii DIICOT de la Târgu-Jiu au finalizat cercetările în dosarul care vizează mai mulți tineri din Gorj și Mehedinți, din zona Motru, implicați într-o...

Post de şef, vacant în Consiliul Judeţean Gorj

Consiliul Judeţean (CJ) Gorj organizează la jumătatea lunii octombrie, concurs pentru ocuparea postului de şef de birou la serviciul juridic din cadrul instituţiei. Candidaţii...

Fetiță de 5 ani, rănită într-un accident

O fetiță, în vârstă de doar 5 ani, din Bumbești-Jiu, a ajuns la spital săptămâna trecută după ce a fost acroșată de o mașină....

Stimaţi părinţi !

Duminică, 21 septembrie 2014 este Ziua Internaţională a Păcii! Grădiniţa P.P. ,,Mihai Eminescu’’, Tg-Jiu, Gorj, se numără printre cele peste 5000 de unităţi Şcolare care...

Jiul, perfect pentru rafting

Gorjenii şi nu numai, cei pasionaţi de sporturi extreme, pot încerca în această perioadă o partidă de rafting pe Defileul Jiului. Specialiştii spun că...

Peste 1800 de gorjeni, la Bucureşti pentru susţinerea lui Ponta

Lansarea lui Victor Ponta în cursa pentru Cotroceni, care a avut loc sâmbătă cu începere de la oele 16.00, în capitală, pe Naţional Arena,...

Gura târgului – Dumitraşcu de la ISU Gorj are trening adus direct din...

Magazinul cu produse chinezeşti din Târgu-Jiu atrage ca un magnet şi şefii de instituţii publice din Gorj care au venituri deloc de neglijat. Duminică,...

Vară cu puţini turişti în judeţul nostru

Luna iulie se pare că nu a fost una prolifică pentru gazdele unităţilor de cazare din judeţul Gorj, în ciuda faptului că mulţi români...

Potîrcă, bolnav în spatele gratiilor

Băgat în arestul IPJ Gorj săptămâna trecută după ce Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat la închisoare cu executare, fostul prezidențiabil Constantin...

Primăriile aşteaptă fondurile pentru persoanele dezavantajate

Încă de luna trecută, Ministerul Fondurilor Europene a trimis oficial Comisiei Europene, Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014 – 2020, prin sistemul informatic de...

Bărbat cercetat pentru furt de cosmetice

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Fărcăşeşti, este cercetat penal pentru furt calificat după ce a fost prins în flagrant în...

Închisoare cu suspendare pentru profu’ şantajist

Laurenţiu Bîcoi, fostul profesor de religie acuzat de cămătărie şi şantaj, a fost condamnat joi de Judecătoria Târgu-Jiu la cinci ani de închisoare cu...

Confiscările de cărbune continuă

Alte opt tone de cărbune fără acte, transportate de un rovinărean, au fost confiscate zilele trecute de poliţiştii Turceni. Rovinăreanul a fost sancţionat contravenţional...

Tânăr de 18 ani, prins la volanul unui autoturism neînmatriculat

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Bolboşi, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând pe DJ 673 –...

Potârcă, după gratii

Verdict final al magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul de evaziune fiscală în care fostul candidat la Președinția României,...

Laura are nevoie urgent de 3000 de lei pentru o operaţie la bazin

Laura Dumitrescu Pârlea, fetiţa de 12 ani dignosticată cu terapareză spastică, surditate congenitală, retard psihomotor grav, îngrijită de bunicii din Băleşti necesită urgent 3000...

Târgujienii au 12.000 mp de Dedeman şi 45.000 de produse de calitate

Magazinul Dedeman cu numărul 40 s-a inaugurat joi la Târgu-Jiu în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene, a patronilor şi angajaţilor firmelor de construcţii...

Dosarul lui Moşoiu legat de terenul vândut Primăriei Drăguţeşti, în pronunţare

Primarul de Drăguţeşti, trimis în judecată pentru conflict de interese, după ce edilul a fost acuzat că în 2008 şi-a vândut un teren, indirect...

Gura târgului – Lideri ai PDL Gorj, în campanie cu Daviţoiu pentru Udrea

Unii lideri ai PDL Gorj joacă la două capete când e vorba de campania electorală pentru prezidenţiale. Deşi ei ar trebui să-i facă campanie...

La cumpănă de răpciune – Oile coboară de la munte

Puţin timp  ne mai desparte de o nouă ediţie a deja cunoscutei  manifestări  pastorale „Coborâtul oilor de la munte” ce se desfăşoară an de...

Bătrână moartă, nepot dispărut la Godinești

Panică printre localnicii din Godinești după ce un bărbat a dispărut de câteva zile de acasă, în locuință fiind descoperită, în schimb, o rudă...

Prins la volanul unei maşini cu numere false

Un bărbat de 34 de ani, din Dâmboviţa, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţiştii gorjeni conducând un autoturism...

Peste 20 de tone de cărbune şi fier vechi fără documente, confiscate de poliţişti

Peste 15 tone de cărbune şi cinci tone de fier vechi, fără documente de provenienţă, au fost ridicate în vederea confiscării de către poliţiştii...

Adolescenţi cercetaţi pentru furt calificat

Doi adolescenţi în vârstă de 16 şi 17 ani, din Bumbeşti-Jiu, sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat după ce au sustras...

Festivalul Toamnei va debuta cu tradiţii din Târgu-Jiul de odinioară

Luna viitoare, în intervalul 17 – 19 octombrie, Primăria municipiului Târgu-Jiu, în colaborare cu Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) va organiza Festivalul Toamnei,...

Elevii cu pensii de urmaş trebuie să treacă pragul Casei de Pensii Gorj

Până pe 30 septembrie, elevii gorjeni care au împlinit 16 ani şi beneficiază de pensie de urmaş trebuie să se prezinte la Casa Județeană...

Mischie, despăgubit de CEDO şi apreciat de gorjeni

Fostul şef al judeţului Gorj, Nicolae Mischie, este foarte fericit. Este apreciat de numeroşi gorjeni, îşi va lansa în scurt timp una dintre cărţile...

Şmecherul Troacă lâncezeşte după gratii

Lui Mihăiţă Troacă, primarul care se lăuda cu câteva luni în urmă că este “şmecher de şmecher”, i-a mai pierit zâmbetul de pe buze...

Gura târgului – Nicolescu, fostul primar de Padeş, împins spre primărie

Viorel Nicolescu, fost primar PSD de Padeş, actualmente consilier local social-democrat, revine în  interesul localnicilor ca potenţial candidat la primărie în 2016, după arestarea...

Viceprimăriţa PPDD de la Alimpeşti vrea înapoi la PDL şi la fostul soţ

Gabriela Avram, viceprimarul comunei Alimpeşti, este tentată să renunţe la PPDD şi să revină la PDL, partidul pe care l-a părăsit înainte de alegerile...

Angajaţii Primăriei Câlnic, agenţii electorali ai lui Iohannis

Semnăturile pentru prezidenţiabilul ACL, Klaus Iohannis, au fost colectate în comuna primarului liberal Dumitru Vulpe nu numai de câtre membrii organizaţiei locale liberale ori...

Opt trenuri deviate din cauza inundaţilor

CFR Călători a decis devierea a opt trenuri pentru a evita zonele afectate de inundaţii. În perioada 16-19 septembrie, opt trenuri InterRegio au fost...

Centrele de Reţinere şi Arestare Preventivă ale Poliţiei, modernizate cu bani de la norvegieni

Inspectoratul General al Poliţiei Române a semnat împreună cu Ministerul Justiţiei un contract prin care se vor pune bazele financiare ale unui proiect privind...

Doamna care învinge întunericul…

Scriu  aceste  rânduri, folosindu-mă de ochiul operat  de cataractă, fiind   determinat  de ecourile negative pe care unii semeni de-ai mei(din ţară) le-au  exprimat pe...

Mitropolitul Olteniei vine astăzi la Târgu-Jiu

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va fi prezent astăzi la Târgu-Jiu pentru a săvârşi slujba de sfinţire a unei noi grădiniţe...

Azi se ia apa!

Conducerea SC APAREGIO SA anunţă cetăţenii din municipiul Târgu-Jiu, că astăzi se va întrerupe furnizarea apei pe câteva străzi. Astfel, între orele 9:00 –...

Dosar penal pentru conducere fără permis

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Bengeşti-Ciocadia, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins circulând cu un moped...

Aurel Vlad expune la Târgu-Jiu

Muzeul de Istorie şi Arheologie „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu va găzdui în această seară, la ora 17:00, vernisajul expoziţiei de sculptură şi gravură „Fiare...

Consilieri locali din Fărcăşeşti, cercetaţi pentru conflict de interese

Doi consilieri locali PP-DD din comuna Fărcăşeşti, Gelu Alin Ceauşu şi Constantin Mrejeru, sunt cercetaţi penal de poliţiştii gorjeni pentru săvârşirea infracţiunii de conflict...

Prins în timp ce încerca să fure o bicicletă

Un bărbat de 37 de ani, din Bumbeşti-Jiu, a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a fost prins în flagrant în timp ce...

S-a urcat băut la volan

Poliţiştii rutieri au întocmit dosar penal pe numele unui tânăr de 24 de ani, din Rovinari, prins în timp ce conducea un autoturism pe...

Se reiau lucrările abandonate din Defileul Jiului

În luna octombrie va avea loc licitaţia pentru continuarea lucrărilor demarate la centralele Dumitra şi Bumbeşti-Livezeni, aflate pe Defileul Jiului, în administrarea Hidroelectrica. Decizia...

Copiii instituţionalizaţi, tunşi de cursanţii AJOFM

Peste 30 de copii instituţionalizaţi din cadrul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copiii cu Nevoi Speciale Târgu-Jiu au beneficiat ieri, în mod gratuit, de...

Ambasadorul Norvegiei, în misiune la Gorj

Ambasadorul Regatului Norvegiei în România, Tove Bruvik Westberg, a venit, ieri, în vizită de lucru în judeţul Gorj. Diplomatul a purtat discuţii cu autorităţile...

Spitalul Cărbuneşti pune incorect în aşteptare beneficiara unei proteze la picior

Conducerea Spitalului Cărbuneşti este acuzată de Maria Mărgineanu, de loc din satul Ceplea, comuna Plopşoru, că nu îi dă răspuns la o solicitare făcută...

Produsele la promoţie, în atenţia Protecţiei Consumatorilor

Potrivit lui Mădălin Giurcău, comisar-şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj, în luna august, au fost controlaţi un număr de şapte...

Peste 9 milioane de lei, atrase de AJFP Gorj

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj se poate mândri cu realizări în privinţa colectării eficiente a veniturilor la bugetului general consolidat. Programul încasărilor...

Peste 400 de elevi gorjeni au optat pentru şcolile profesionale

Peste 400 de elevi din judeţul Gorj au ales să înveţe, începând din acest an şcolar, o meserie. Chiar şi aşa, numărul locurilor rămase...

Concurs culinar pentru pensionarele târgujiene

Pensionarii înscrişi la cluburile vârstei a treia din municipiul Târgu-Jiu au avut parte ieri de un adevărat festin culinar, zeci de doamne trecute de...

Un şofer beat a intrat cu maşina într-un cap de pod

S-a speriat de poliţişti şi s-a oprit cu maşina într-un cap de pod. Este vorba de un şofer de 21 de ani, din Slivileşti,...

Peste 26 de tone de cărbune, confiscate de poliţişti

În cursul zilei de 13 septembrie, poliţiştii gorjeni au confiscat peste 26 de tone de cărbune, descoperite în patru autoutilitare trase pe dreapta de...

Week-end cu amenzi de peste 100.000 lei

Poliţiştii şi jandarmii gorjeni au continuat şi în acest week-end acţiunile pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică, prevenirea, diminuarea fenomenului infracţional, precum şi...

Accident cu victime în apropierea Mall-ului din Târgu-Jiu

Un accident rutier soldat cu rănirea unui târgujian în vârstă de 45 de ani s-a produs ieri dimineaţă, în zona Mall-ului din municipiu. Din...

Dosare penale pentru tăiere ilegală şi furt de material lemnos

Alte două dosare penale pentru tăiere ilegală şi furt de material lemnos au fost întocmite zilele trecute de către poliţiştii gorjeni pe numele unor...

300 de poliţişti din Gorj, la datorie în prima zi de şcoală

Aproximativ 300 de poliţişti gorjeni au acţionat în prima zi de şcoală pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul...

Fermierii, limitaţi în agricultura ecologică

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până în data de 28 noiembrie 2014, inclusiv se pot depune cererile de solicitare...

Turişti mai puţini în magazinul de suveniruri din Parcul Brâncuşi

Din anul 2010, în Parcul Central din municipiul Târgu-Jiu, autorităţile locale au deschis un punct de informare turistică pentru toţi cei care ajung în...

Gura târgului – Hoţi sus-puşi din Vânăta, filaţi în timp ce furau lemne

Reprezentanţii Asociaţiei Proprietarilor de Păduri din Peştişani au urmărit, la finalul săptămânii trecute, doi hoţi care au sustras, cu căruţele, lemn din pădurea de...

Echipa managerială a Spitalului Motru pregăteşte un proiect pe fonduri europene

Pentru chirurgul Teodor Zavate activitatea pe care o desfăşoară în calitate de manager al Spitalului Municipal Motru este la fel de importantă precum o...

Managerii spitalelor din Gorj la raport

Ministerul Sănătăţii îşi doreşte o bază de date cu toate echipamentele medicale aflate în dotarea spitalelor. Astfel, managerii unităţilor sanitare au obligaţia de a...

Premierul Ponta a deschis anul şcolar la CNTV

Pentru al treilea an consecutiv, prim-ministrul României, Victor Ponta, a ales să fie alături de elevii din Gorj în prima zi de şcoală. Însoţit...

Maternitatea din Spitalul Municipal Motru, modernizată

Administraţia publică locală din municipiul Motru continuă investiţiile în domeniul sănătăţii. Spitalul Municipal Motru a beneficiat, recent, de o modernizare a secţiei Maternitate, investiţie...

Inspectorii DSP Gorj, cu ochii pe laptele şi cornul din şcoli

Odată cu începerea noului an şcolar, demarează şi verificările în şcoli. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) amintesc faptul că laptele şi cornul se...

Primarul Petroi şi-a pus cravata roşie, colegul Câmpeanu şi el la PSD

Edilii liberali de la Aninoasa şi de la Runcu sunt în barca PSD. Primarul Ilie Petroi a declarat ieri că a semnat deja adeziunea...

Rechizitoriul procurorilor pentru autopsierul de la Medicină Legală Gorj rămâne în picioare

Ion Luță Lădaru a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj după ce a fost prins luând mită de...

În Gorj: 70 de focare de Boala limbii albastre şi 16 decese

Boala limbii albastre încă avansează la nivelul judeţului nostru, conducerea Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj sperând ca numărul cazurilor confirmate să...

Maşină de poliţie, lovită de o autoutilitară

O maşină de poliţie a fost lovită sâmbătă de o autoutilitară al cărui şofer nu a vrut să oprească la semnalul oamenilor legii pentru...

Amendat pentru că transporta cărbune fără acte

Un tânăr din Rovinari s-a ales cu o amendă de 1.000 de lei după ce a fost prins transportând cu o autoutilitară peste 7...

Primarul Şerbănescu: ,,Clopoţelul sună la Şcoala Schela pentru cei doar 13 elevi”

Anul şcolar va începe astăzi şi pentru elevii puţini din şcolile din mediul rural gorjean, unităţile de învăţământ fiind afectate de migraţia şcolarilor spre...

Jandarmii gorjeni, alături de elevi în prima zi de şcoală

Ofiţerii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj vor participa astăzi la festivităţile ocazionate de deschiderea anului şcolar 2014 – 2015. Cu acest...

Măsuri de ordine publică la meciul Pandurii Târgu-Jiu – Petrolul Ploieşti

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Gorj şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, în cooperare cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie...

Lemn confiscat pe Transalpina de la o firmă din Polovragi

O firmă din Polovragi a fost amendată, săptămâna trecută, cu 10.000 de lei după ce două autoutilitare ale acesteia au fost oprite pentru control...

Nunta la gorjeni, promovată turistic

Consiliul Județean Gorj vrea să dezvolte de anul viitor un proiect turistic prin care să pună în valoare casele țărănești de la muzeul existent...

Avansări în grad la ISU Gorj de Ziua Pompierilor din România

Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, cinci cadre de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Lt. Col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj au avansat...

Zeci de participanţi la seminarul UCB

Universitatea „”Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a găzduit, săptămâna trecută, un seminar organizat în cadrul proiectului „Instrumente inovative de predare-învăţare pentru studenţii şi masteranzii...

Viceprimarul de Padeş: “Sunt pregătit să fac faţă, ca interimar, alegerilor prezidenţiale”

Mihai Argintaru, viceprimarul PSD al comunei Padeş, conduce instituţia publică în lipsa edilului Mihăiţă Troacă, încătuşat pentru evaziune fiscală. Cel puţin o lună, Argintaru...

Buget mai mare pentru Ambulanţă

Veşti bune pentru angajaţii de la Ambulanţă. Ministerul Sănătăţii va aloca  fonduri suplimentare pentru serviciile de ambulanţă, la rectificarea bugetară din această toamnă. Conducerea...

Preşedintele PP-DD Padeş, strivit de tractor

Sfârşit cumplit pentru preşedintele PP-DD Padeş, Gheorghe Drăcea. Acesta a mers sâmbătă să-şi ajute fratele să care lemne din pădurea din sat. La un...

La Spitalul de Pneumoftiziologie, Ciochină, de 9,4 la proba scrisă pentru postul de...

Ion Ciochină, directorul financiar contabil al Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu este singurul candidat înscris la concursul organizat pentru ocuparea postului...

Publicul târgujian, încântat de concertul Smiley, marca Praktiker

Smiley, unul dintre cei mai iubiți artiști ai momentului, a interpretat în acest weekend pe scena din cadrul Praktiker Târgu-Jiu cele mai îndrăgite piese...

Peste o sută de participanţi, la Ziua Turismului de Aventură

Ziua Turismului de Aventură, manifestare organizată în cadrul Zilelor Turismului Gorjean, a atras peste o sută de participanţi la activităţile de alpinism şi escaladă....

La începutul noului an, Deficit de cadre medicale în cabinetele şcolare

De astăzi se dă startul unui nou an şcolar. Elevii se vor bucura de clase igienizate, dar numărul cadrelor medicale care îi vor deservi...

În crugul toamnei / Pe văile apelor repezi

Peisaje de munte în cadrul autumnal, cum mai merg treburile prin zonă şi, nu în ultimul rând, păstrarea curăţeniei şi a protecţiei mediului ambiental;...

Dosare penale pentru tăiere ilegală şi furt de material lemnos

Doi gorjeni, unul din Scoarţa iar celălalt din Stoina, sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos. În cursul...

Bolile psihice pun stăpânire pe gorjeni

Stresul îi îmbolnăveşte pe gorjeni. Cel puţin aceasta este concluzia reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, după centralizarea cazurilor confirmate de medici. Astfel,...

Intrările în Policlinică, supravegheate video

Ambulatoriul integrat al Sitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu va fi supravegheat video. La cele două intrări în Policlinică vor fi instalate camere, datorită unei...

Praktiker, cu porţile deschise pentru gorjeni

Praktiker, unul dintre cele mai mari magazine de bricolaj din ţară s-a inaugurat, joi, şi la Târgu-Jiu. Începând de acum, gorjenii care vor să-şi...

Potârcă poate pleca din nou la spital

Fostul prezidențiabil Constantin Ninel Potârcă a primit acceptul instanței de judecată de a pleca de la palatul său din Meteor pentru două zile pentru...

Începe triajul epidemiologic

Odată cu începerea noului an şcolar, se dă startul triajului epidemiologic în unităţile de învăţământ. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj sunt pregătiţi...

Morega, prefect de Gorj: “Am iluminat judeţul, am alimentat cu gaze patru localităţi şi...

Dan Morega a fost uns prefect de Gorj în anul 2006, acesta rămând la cârma Prefecturii Judeţene mai puţin de un an zile. Deşi...