Cea mai mare fabrică de BCA-uri din ţară, construită la Târgu Cărbuneşti, va genera peste 100 de locuri de muncă în prima fază, a anunţat Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.
„Fabrica Soceram din Târgu-Cărbunești prinde contur. Acest proiect major va genera peste 100 de locuri de muncă în prima fază, contribuind semnificativ la bunăstarea locală.
Aceasta va deveni cea mai mare fabrică de BCA-uri din țară, producând materiale de construcții inclusiv pentru export.
În prezent, se lucrează intens la rețeaua de alimentare cu gaze și la pregătirea terenului pentru alte proiecte de dezvoltare.
Aceste investiții reprezintă doar o parte din eforturile noastre, alături de cele ale administrațiilor publice locale din județ, de a transforma Gorjul într-un centru economic competitiv și modern”, a spus șeful CJ Gorj.
Noua fabrică de la Târgu-Cărbunești își va începe activitatea în primăvară.