11.2 C
Târgu Jiu
luni, 20 aprilie 2026

Clubul ROTARY Târgu-Jiu susține în continuare performanța școlară și academică, prin acordarea unor burse de excelență

5

Tradiția de a susține performanța, valorile autentice și gândirea pozitivă, este continuată de către Clubul ROTARY Târgu-Jiu, prin oferirea în anul 2026 a trei burse în valoare de 1000 de euro fiecare pentru elevii și studenții cu rezultate deosebite la învățătură.
Pentru a putea beneficia de această formă de sprijin financiar, cei interesați trebuie să se înscrie în perioada 20 aprilie – 4 mai 2026, în data de 5 mai a. c. de la orele 17.00 urmând a avea loc interviul, iar dosarele de înscriere se pot trimite pe adresa dariahaidau@yahoo.com. În ceea ce privește conținutul dosarului de candidatură al fiecărui participant, acesta trebuie să conțină portofoliul candidatului, dovada veniturilor familiale, un eseu de maxim 400 de cuvinte despre motivația candidatului, în timp ce criteriile de eligibilitate vizează elevii care urmează cursuri la zi în licee din județul Gorj, au domiciliul în județ, nu sunt rude cu membri ai Clubului ROTARY Târgu-Jiu și au media generală pesste 9,50 și/sau rezultate remarcabile. De asemenea, nu constituie criterii de acordare a burselor sexul, religia, apartenența la partide sau accesul la alte forme de bursă.
Reprezentanții Club ROTARY au anunțat faptul că, în situația unei egalităti de medii ș.a., criteriile suplimentare de departajare sunt: situația socială și materială (venit /membru de familie); implicarea în activități de voluntariat; contribuția activă în viața școlară. Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0722662144.
Nouă nu ne rămâne decât să le urăm mult succes elevilor și studenților meritoși la învățătură care se vor bucura de sprijinul și susținerea membrilor ROTARY Club Tâarg-Jiu în anul 2026 și nu numai!
Marius STOCHIȚOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.