Sfântul Arsenie Boca de la Prislop, în lucrarea sa «Cărarea Împărăției», referindu-se la farisei, subliniază faptul că Iisus i-a certat ca nimeni altul pe aceştia, dar nu i-a urât nicidecum, iar, în acest sens, ne spune următoarele: ,,Domnul, ca un Dumnezeu, cunoscând gândurile potrivnicului, n-a urât pe fariseii puşi la lucru de el (căci cum ar fi făcut-o fiind din fire bun?) ci, prin iubirea faţă de ei, bătea pe cel ce lucra prin ei, iar pe cei purtaţi de ei, nu înceta să-i sfătuiască, să-i mustre, să-i înfricoşeze, să-i plângă, ca pe unii ce puteau să nu se lase conduşi de el. Blestemat de ei, se purta cu îndelungă răbdare. Mântuitorul, e drept, i-a mustrat şi i-a certat ca nimeni altul, însă, nu i-a urât nici o clipă, de vreme ce pe diavolul din ei îl certa şi-l umilea dându-l la iveală şi arzându-l cu adevărat, iar pe ei îi iubea şi îi învăţa înainte”. («Cărarea Împărăției», Ediția a IV-a, Arad, 2003, p. 10-11). Pentru că atunci când fariseii nu se credeau posedați de cel rău, au aruncat asupra Domnului acuza demonizării: „Satana i-a răsculat împotriva Mântuitorului pe oamenii puternici de atunci, viclenii vremii, cărturarii şi fariseii lumii vechi, unelte ale sale, oameni slabi dar cu putere mare, ca doară-doară Iisus îi va blestema sau îi va urî, şi aşa va greşi măcar împotriva celei de-a doua porunci, porunca iubirii de oameni” (ibid. p 30). Unul dintre motivele invocării fariseismului este cuvântul «vai», o expresie întâlnită doar în contexte specifice unde predomină ideea iminenței judecății pe care Dumnezeu o face oamenilor. «Vai»-ul este asemănător unei tânguiri pentru starea jalnică în care au ajuns oamenii prin propriile acțiuni, mai ales că dintru început, Cel Care pronunță «vai»-urile este Însuşi Domnul Hristos (,,Vai, vouă”), iar cei cărora le sunt adresate sunt cărturarii și fariseii. Căci, cel mai mare teolog român și cel mai cunocut duhovnic și ieromonah român, Dumitru Stăniloae și Arsenie Boca, în lucrărilor lor au vizat aspecte pe care Mântuitorul le condamnă ca amenințare pentru teologii consacraţi ai Scripturii și ai credinței și fățărnicia ca stare ce paralizează relația iubitoare a omului față de Dumnezeu și anulează cel mai mult relațiile dintre persoane. Tocmai acest aspect îl vom putea urmări în continuare, anume, viziunea aparte a celor doi mari teologi, ca şi pericolul cu care se manifestă fățărnicia, neglijența purificării interioare. Amândoi au reţinut, în texte remarcabile, notele polemice ale conflictului Mântuitorului cu fariseii, prin demascarea formalismului și replica fariseică sau «aluatul» ce a constat în reproșuri false și întrebări cu intenții acuzatoare adresate Domnului nostru Iisus Hristos.
,,Sunt ca mormintele văruite frumos pe dinafară…”!
Să începem, aşadar, cu «aluatul» irodienilor, care era legat de Împăratul Irod, iar, caracteristica sa fundamentală era lumescul, mai ales că în Marcu 6:20, citim că lui Irod îi plăcea să-l asculte pe Ioan Botezătorul, dar, două versete mai departe citim că i-a plăcut totodată şi dansul Salomeei, care era probabil sumar îmbrăcată şi dansa într-un mod provocator! Pentru că există astfel de creştini care şi astăzi, duminica dimineaţa, pot asculta o predică puternică şi apoi se delectează vizionând un film al destrăbălărilor, în aceeaşi după-amiază. Lui Irod îi plăcea să-l asculte pe Ioan Botezătorul, pentru că era un predicator înflăcărat, spre deosebire de fariseii plictisitori, dar, plăcerea de a asculta un predicator înflăcărat nu-l califică pe un om ca fiind spiritual. Ca urmare, creştinii lumeşti nu sunt ipocriţi obişnuiţi ca fariseii şi le place distracţia lumească, spectacolul petrecerilor lumeşti, fără să ascundă faptul acesta. În cel de-al doilea rând, «aluatul» saducheilor, cu doctrina falsă, deşi erau liberali în convingerile lor, căci, nu credeau în îngeri, în miracole sau în înviere, ori în lumea spirituală! La fel, există şi astăzi creştini de acest fel, care nu cred că astăzi Dumnezeu mai face minuni şi mai ales, nu pot crede că darurile Duhului Sfânt sunt disponibile creştinilor din zilele noastre! În cel de-al treilea rând, «aluatul» fariseilor, care era, în primul rând, ipocrizia, pentru că erau fundamentalişti în doctrină şi se considerau drepţi în aspectele vieţii lor exterioare, pentru că Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos i-a definit sub aceste două aspecte concludente. Fariseii plăteau zeciuiala, se rugau şi posteau regulat, ţineau poruncile Legii şi se angajau cu sârguinţă, chiar în lucrarea misionară. De aceea, mai există astăzi creştini care fac toate acestea, dar care sunt la fel ca acei farisei, făţarnici şi lustruiţi la suprafaţă, dar, putem spune că sunt creştini care pot fi o combinaţie din toate aceste trei «aluaturi».
,,…iar înăuntru sunt pline de necurăţire”!
Din cele prezentate până acum, s-ar putea crede că Mântuitorul s-a aflat într-o dispută permanentă cu toate cele trei «aluaturi», dar, se pare că n-a fost chiar aşa, deoarece conflictul cel mai aprig a fost cu fariseii fundamentalişti, cu aceia care afişau sfinţenia, cu toate că dintre toţi cei care se îmbulzeau la predicile Domnului, fariseii au fost cei mai nerăbdători şi mai îndârjiţi ca să-L răstignească pe Iisus. Se pare că nici astăzi, în creştinism, saducheii şi irodienii nu sunt atât de duşmănoşi, îndârjiţi şi periculoşi ca fariseii! Spre exemplu, un irodian poate ajunge în iad, însă, el nu-i poate rătăci şi pe alţii pentru că oricine vede că el este o persoană lumească, iar, cât despre saducheul liberal, ca un politician care promite democraţia, pare puţin probabil ca să amăgească pe cineva, atâta timp cât el nu crede în minuni sau nici măcar în învierea din morţi! În multe privinţe, cea mai periculoasă persoană din creştinismul de astăzi, la fel ca în vremea vieţii pământeşti a lui Iisus Hristos, este considerat fariseul, care are asumate şi afirmate toate doctrinele prin care predică «sfinţenia», dar, această «sfinţenie» a lui este doar una legalistă, produsă de legi şi reguli proclamate şi bine ticluite, cu toate că aşa-zisei «neprihăniri», cu siguranţă că îi lipseşte «pacea şi bucuria Duhului Sfânt» (Romani 14:17), iar, o astfel de persoană este extrem de periculoasă pentru că îi poate abate pe creştini către o sfinţenie falsă, adică, spre erezie! De aceea, devine foarte important ca noi să înţelegem particularităţile fariseilor, chiar dacă, în decursul timpului, despre însuşirile adepţilor lui Irod sau ale saducheilor nu s-a scris mult, în afară de ceea ce am menţionat mai înainte! Dar, când se face referire la farisei, în Evanghelii este scris cu lux de amănunte despre ei, aşa că Bunul şi Preaînţeleptul Dumnezeu trebuie să-Şi fi dorit ca noi să ştim cât mai multe despre trăsăturile lor făţarnice! Aproape toţi credincioşii ale căror doctrine sunt fundamentale şi care urmăresc sfinţenia, sunt în pericolul de a deveni farisei, chiar fără să realizeze acest lucru, iar, cum foarte mulţi dintre noi decad în manifestări fariseice, credem că e bine să ne aplecăm asupra acestor specte care ne trezesc la realitate! În loc de concluzie, să spunem că studiile teologice consemnează cel puţin cincizeci de trăsături ale fariseilor pe care le-au identificat în Evanghelii, iar, dacă numai una singură ni se potriveşte, atunci suntem oricare dintre noi farisei, chiar dacă nu le avem pe celelalte patruzei şi nouă de trăsături, mai ales că aceasta nu este o listă completă, iar, dacă ne uităm la propria viaţă, cu siguranţă, putem descoperi şi alte trăsături care nu sunt evidenţiate în Sfânta Scriptură! Atitudinea fariseului este diametral opusă spiritului şi Învăţăturii Mântuitorului Hristos, de aceea, un semn principal al binecuvântării Milostivului Dumnezeu este faptul că Duhul Sfânt ne dă lumină asupra noastră, iar, dacă nu primim suficientă lumină în mod progresiv asupra domeniilor din viaţa noastră care nu sunt asemenea lui Hristos, înseamnă că nu suntem cu adevărat binecuvântaţi de Dumnezeu! Sănătatea, bogăţia, poziţia socială şi prosperitatea nu sunt semnele binecuvântării lui Dumnezeu, deoarece mulţi necredincioşi le au pe acestea, chiar într-o măsură mai mare decât majoritatea credincioşilor, iar, Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său ca să putem avea lumină asupra firii noastre, nu ca să vedem fariseimul altora, pentru că numai atunci când vedem fariseismul din noi înşine şi ne curăţim de el, putem să-I fim folositori lui Dumnezeu şi lucrării Sale!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
