Convocare la naționala mare pentru un baschetbalist de la CSM Târgu Jiu

161

Modibo Diaby, baschetbalist ce reprezintă CSM Târgu Jiu, a fost convocat, în premieră, la naționala mare a statului Mali. El își va reprezenta țara de origine în cadrul preliminariilor FIBA AfroBasket 2025. Modibo a mai evoluat pentru reprezentativele de tineret ale grupării africane. Mali a fost repartizată în Grupa A, alături de Republica Democrată Congo, Sudanul de Sud și țara gazdă a meciurilor din această grupă preliminară, Maroc. Partidele se vor disputa în perioada 21-23 februarie. Diaby a precizat care sunt obiectivele sale la seniori. El a apreciat contribuția oficialilor de la CSM Târgu Jiu în această convocare.
,,Mă bucur că am ocazia să mulțumesc echipei, directorului și antrenorilor mei pentru că au acceptat această invitație din partea Federației din Mali. În urmă cu câteva zile, după un antrenament, am văzut un apel pierdut pe telefon și am sunat imediat înapoi. Mi-a spus că este antrenorul naționalei și de acolo a început totul. Pentru mine acel apel, de la antrenorul naționalei, înseamnă foarte mult, în special motivație și curaj. Singurul meu gând este să arăt tot ce pot face și cred că aceasta este o oportunitate extraordinară. Obiectivul este calificarea la Cupa Africii”, a declarat baschetbalistul pentru csmtargujiu.ro.
Jucătorul african a înregistrat, în cele 12 partide jucate în Liga 1 pentru CSM Târgu Jiu, 9.5 puncte, 7.6 recuperări și 1,3 pase decisive pe meci.
Diaby vrea să revină în prima ligă autohtonă alături de gorjeni.
,,Îmi place foarte mult orașul, este liniștit, oamenii sunt drăguți, mâncare bună și multe locuri de vizitat. Am avut un parcurs excelent până acum și sunt convins că vom merge din ce în ce mai bine. CSM Târgu Jiu are forța să promoveze în prima ligă și acesta este singurul nostru obiectiv pentru acest sezon.Le mulțumesc foarte mult fanilor, angajamentul și entuziasmul lor ne oferă impulsul de care avem nevoie. Vă mulțumim pentru prezență și sprijin”, a adăugat sportivul.
Diaby are 22 de ani, și a jucat în LNBM pentru U BT Cluj-Napoca, CSA Steaua București, SCM Timișoara și CS Vâlcea 1924. Jucătorul are și naționalitate română.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.