17 victorii din 17 meciuri și 8 puncte avans față de locul doi. Este bilanțul echipei de fotbal CSM Târgu Jiu înainte de pauza de iarnă pe care o ia fotbalul județean. Formația lui Mario Găman a confirmat așteptările și a arătat că nu are rival la Liga 4 din Gorj. Ultima victorie, 0-1 pe terenul formației CSC Negomir, a mărit distanța dintre lider și principala urmăritoare, chiar oponenta de sâmbătă. Golgheterul Bebeto Lupuleț a dat singurul gol al meciului, în minutul 82. Partida a fost întârziată de oficialii oaspeților, care i-au atenționat pe organizatori că suprafața de joc nu îndeplinește condițiile impuse de regulament, având în vedere dimensiunile reduse ale terenului. După ceva “parlamentări” s-a dat drumul la fotbal, rezultând un joc încrâncenat, așa cum era firesc între primele clasate. Mai mulți fotbaliști, din ambele tabere, au fost “îngălbeniți” de arbitru. În cele din urmă, Bebeto a fost pe fază la o deviere a lui Rasoveanu și l-a învins pe portarul advers. Atacantul vizitatorilor a terminat prima parte a sezonului cu 39 de goluri marcate. Antrenorul Mario Găman a avut doar cuvinte de laudă pentru elevii săi. Tehnicianul a scos în evidență spiritul de sacrificiu și determinarea echipei.
,,O partidă de luptă pe un teren greu, un meci echilibrat, dar din fericire echipa mai inspirată astăzi a fost CSM Târgu Jiu. Sunt foarte fericit pentru acești jucători, care au arătat pe zi ce trece că merită să facă parte din acest proiect, și ușor-ușor, împreună să ajungem acolo unde ne dorim cu toții. Astăzi am demonstrat ce înseamnă o adevărată familie în adevăratul sens al cuvântului. Am arătat unitate, dorință de victorie, suferință. Sunt fericit pentru acești jucători care astăzi au arătat că CSM Târgu Jiu este echipa mai bună”, a spus principalul de la CSM.
CSM Târgu Jiu: Alexandru Oprița – Fabian Bărănescu, Robert Stancu, Lucian Marina, Sebi Popescu– Marian Habet, Ovidiu Rasoveanu, Albert Filip(min. min 45. Albert Cărămidaru), Tudor Pătrășcoiu, Adelin Pîrcălabu(cpt.)– Bebeto Lupuleț. Pe banca de rezevere au mai fost: Ionuț Buță, Mihăiță Miculicean, Ionuț Budilică, Mihnea Tutunaru, Mario Țambu, Eduard Trăistaru. Antrenor principal: Mario Găman. Antrenor secund: Dan Staicu. Antrenor secund: Sorin Vintilescu. Antrenor secund: Florin Popete. Antrenor cu portarii: Dorin Hîrsu. Maseur: Titi Balaci. Delegat: Cristian Mihuț.
Deși urmează încă 17 meciuri, este greu de crezut că fotbaliștii din municipiu mai pot fi ajunși în clasament. CSM Târgu Jiu se poate gândi deja la barajul pentru promovarea în Liga a 3-a și la eventualele legitimări pe care le va face în perioada de iarnă. Cel puțin doi jucători noi va avea în componență echipa în 2025.
Cătălin Pasăre