16.3 C
Târgu Jiu
vineri, 5 iunie 2026

Festivalul Național de Umor și Grafică „Hohote”, ediția a X-a, a fost o reușită(II)

4

Deschiderea festivalului a fost făcută de epigramistul Mihai Lungescu, președintele Cenaclului „Hohote” și al Festivalului Național de Umor și Grafică satirică „Hohote”, ediția a X-a. „Maestrul Costin Enache va prezenta premiații, iar doamna Laura Lungescu va înmâna diplomele și premiile. Vom începe cu secțiunea epigramă, vom continua cu poezia, apoi cu grafică satirică, după care vom înmâna diplome de participare celor prezenți în sală”, a precizat domnul Lungescu, apoi a adresat următoarea rugăminte: „Fiecare dintre dumneavoastră, când se prezintă la microfon, să pregătească 2- 3 epigrame, sau ce consideră că este necesar, în limita a cel mult trei minute, pentru că vor fi foarte multe lucruri care se vor petrece pe parcursul celor două, poate chiar trei ore”. În încheiere a felicit câștigătorii, a mulțumit participanților la festival și tuturor care au lăsat orice alte preocupări ca să fie zilele acestea alături de organizatori și nu în ultimul rând, celor care i-au stat alături în tot ceea ce a însemnat organizarea acestui eveniment, făcând referiri în primul rând la soția Laura, la fiul Horia, la sora Ioana, la proprietarii acestei minunate pensiuni și la colegii din Cenaclul Hohote. A mai făcut și o ultimă precizare: „Rezultatele concursului ad-hoc vor fi făcute publice la finalul festivității de premiere”.
Domnul Costin Enache – realizatorul emisiunii „Vatra Luminoasă” de la Radio România Actualități, emisiune despre oameni și locurile lor, datorită căreia a ajuns și la Rânca – a avut onoarea să prezinte, în premieră, și Festivalul Național de Umor și Grafică „Hohote”, ediția a X-a, după ce, de câțiva ani, îl prezintă pe cel de la Mizil. După ce a prezentat organizatorii și sponsorii acestui festival, pe care i-am prezentat și eu la începutul acestui material de presă, l-a invitat la microfon pe domnul Nicu Mitroi, gazda de la Rânca a festivalului. Acesta a precizat că a început construcția acestei afaceri de familie încă din anul 1985 și a continuat cu o scurtă istorie al stațiunii și a drumului de acces la ea, a cărei construcție a început înainte de Primul Război Mondial, iar modernizarea a fost făcută în timpul primului ministru Gheorghe Tătărescu și inaugurat în 1938 unde a participat și o delegație condusă de regele Carol al II-lea, drumul fiind denumit și „Drumul Regelui”. Drumul a fost construit pe o cărare de transhumanță făcută încă din timpul cuceririi romane și modernizat sub denumirea de „Transalpina”. Este cea mai înaltă șosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele, 2145 m. A ținut să precizeze că poteca de transhumanță a fost proiectată de măgar, pentru că un măgar încărcat la capacitate, când conduce turma de oi spre vârf, nu depășește o pantă de 15° și nu coboară hățișuri, ci urmează poala muntelui. În încheiere a spus următoarele: „Încă o dată vă mulțumesc! A fost o plăcere deosebită să fiu alături de dumneavoastră, să vă ascult și să vă privesc cât de minunate vă sunt operele și dumneavoastră ca oameni. Vă mulțumesc și vă mai aștept în stațiunea Rânca”.
Înainte să înceapă festivitatea de premiere, am ascultat o suită de piese interpretate la țambal de către tânărul gorjean Gabriel Tîlvescu, student al Conservatorului din Craiova.
La secțiunea Epigramă, au fost impuse două epigrame cu tema: „Pe cont propriu” și o epigramă fără temă, dar și un madrigal despre Alexandru Ștefulescu, întemeietorul Muzeului Gorjului. Premiații acestei secțiuni au fost:
– Premiul 1: Laurențiu Ghiță, cu motto-ul „Pe IBAN-ul propriu” și epigramele: „Realitate”, „Profesie”, „Paradox” și „Istoricul Alexandru Ștefulescu, întemeietorul Muzeului Gorjului”.
– Premiul 2: Florin Rotaru, cu motto-ul „Cioplitorul de cuvinte” și epigramele: „Iubita, la despărțire”, „Principii de viață”, „Dificultăți” și „Istoricul Alexandru Ștefulescu, întemeietorul Muzeului Gorjului”.
– Premiul 3: Petru Ioan Gârda, cu motto-ul „Războiul de Independență” și epigramele: „Pe cont propriu? Ușor de zis”, „Propunerea fiului”, „Conformare” și „Alexandru Ștefulescu a întemeiat Muzeul Gorjului”.
– Mențiune 1: Liviu Goga, cu motto-ul „Dintre sute de catarge” și epigramele: „Politicieni”, „Chiar de soața-i casnică…”, „În politică și-n piață” și „Personalități gorjene”.
– Mențiune 2: Constantin Moldovan, cu motto-ul „Prietenia rămâne oglindirea în alter-ego” și epigramele: „Lovit de soartă”, „Sunt pe cont propriu”, „Idilă pe litoral” și madrigalul „Alexandru Ștefulescu, întemeietorul Muzeului Gorjului”.
– Menține 3: Valentin David, cu motto-ul „Ho, ho, ho” și epigramele: „Avutul obștesc”, „La comun”, „Suprasarcină” și „În pas cu vremea”.
La această secțiune au participat 57 de concurenți.
La secțiunea Poezie umoristică, a fost impusă o poezie epigramatică în patru strofe, la tema „Pe cont propriu”. Laureații acestei secțiuni au fost:
– Premiul 1: Daria Dumescu, cu motto-ul „Narghilea” și poezia „Destin”.
– Premiul 2: Liviu Goga, cu motto-ul „Dintre sute de catarge” și poezia „Familie … pe cont propriu”.
– Premiul 3: Nicolae Bunduri, cu motto-ul „Cont închis” și poezia „Pe cont propriu”.
– Mențiune 1: Cătălina Orșivschi, cu motto-ul „Capra neagră” și poezia „Of, viața mea”.
– Mențiune 2: Ioan Moraru, cu motto-ul „Ciur” și poezia „Atitudine politicianistă”.
– Menține 3: Daniel Bratu, cu motto-ul „La curțile dorului” și poezia „Pe barba lui”. La această secțiune au participat 35 de concurenți.
La secțiunea Grafică Satirică Adulți, a fost ca temă: „Schi/drumeție/pe(cu) Păpușa” și „Pârtia fără sfârșit”. Păpușa este un vârf muntos și în stațiunea Rânca, județul Gorj.
Prezentarea laureaților acestei secțiuni a fost făcută de maestrul Marian Avramescu, președintele juriului, care a fost prezentat astfel: „Grafician celebru, creator, Model de viață și hohotitor, Cultivă-n tot ce face pitorescu, Acesta e maestrul Avramescu”.
Înainte de a prezenta laureații, a transmis un scurt mesaj prin care a atins un punct sensibil pentru cultură, spunând că festivalurile de grafică și epigramă, sunt pe cale de dispariție. Unul câte unul pier. Dar la Gorj, s-au găsit organizatorii și sponsorii care trebuie pentru a ține aprinsă făclia unor astfel de festivaluri. Apoi a invitat laureații să-și ridice premiul, astfel:
Premiul 1: Liviu Stănilă, premiul 2: Cristinel Vecerdea CRIV, premiul 3: Gabriel Rusu, mențiune 1: Sergiu Fărcășanu și Cornel-Marin Chiorean, mențiune 2: Marcel-Claudiu Morariu și Victor Eugen Mihail-VEM, mențiune 3: Horia Crișan și Mihai-Gabriel Boboc. Au participat cu lucrări 16 graficieni, iar șapte au fost prezenți la Gorj. Din nefericire, Victor Eugen Mihail-VEM, de la Bacău, a trebuit să plece de urgență acasă deoarece i-a murit mama.
După un nou recital al studentului Gabriel Tâlvescu, a urmat înmânarea diplomelor de participare: Florina Dinescu din Ploiești, Ionuț-Daniel Țucă din Constanța, Silvia Horga din Orăștie, Valentin Ursu din Ploiești, Adela Cotul din Bistrița Năsăud, Sanda Nicucie din Iași, Grigore Cotul din Bistrița Năsăud, Radu Păcurar din Cluj-Napoca, Alexandru Hanganu din Brăila, Mihai Frunză din Brăila, Vasile Vajoga din Iași, Ioan Toderașcu din Costești, județul Vaslui, Laurențiu Bădicioiu din Mizil, Lucian Perța din Vișeu de Sus, Maramureș, Janet Nică din Ostroveni-Dolj, care a spus următoarea epigramă: „Noi făcurăm festivaluri, Ce făcură valuri, valuri. Dar acum ca niciodată, cu Lungescu-o facem lată.” Și au intrat în scenă membrii Cenaclului Hohote: Mihai Lungescu, Grig Dobreanu, Luminița Săceleanu, Nelu Vasile din Turburea Gorj și jurnalistul Gigi Bușe.
Și cum de față era și domnul Adrian Cioroianu, moderatorul l-a invitat la microfon. Acesta a mulțumit din nou familiei Lungescu ”pentru acest prilej de întâlnire a dumneavoastră, creatori, oameni de litere și artiști graficieni. Mă simt onorat de fiecare întâlnire pe care o am cu oameni ca dumneavoastră, pentru că îmi dau un sentiment foarte tonic”. Apoi a vorbit despre acest fascinant drum care este Transalpina.
Festivitatea a continuat cu premierea însoțitorilor și o nouă intervenție muzicală a lui Gabriel Tâlvescu, după care a urmat premierea desenelor în cadrul concursului ad-hoc. Marea majoritate a desenelor, fiind făcute de epigramiști, au fost însoțite și de epigrame. Domnul Marian Avramescu, președintele juriului a prezentat desenele câștigătoare iar cei care și le-au recunoscut au venit să-și ridice premiul. Locul 1 a fost câștigat de poetul și epigramistul hunedorean Valentin David, locul doi de Grigore Cotul din Bistrița-Năsăud, iar locul trei de Vasile Vajoga din Iași. La secțiunea epigramă, unde au participat graficienii, domnul Petru Ioan Gârda din Cluj Napoca, președintele juriului, a prezentat următorul catren intitulat Epigonii: „Interesant c-acești urmași, De Eminescu și de Micle, Să facă-n sală patru pași, Și se lovesc de două sticle.” În continuare a citit epigramele câștigătoare, iar autorii au venit să primească premiul. Locul 1 a fost obținut de Marcel-Claudiu Morariu din Târgu Mureș, locul doi de Liviu Stănilă, și locul trei de Gabriel Rusu din Târgu Mureș.
Festivitatea s-a încheiat cu prezentarea câtorva momente comice realizate de Gabriel Tâlvescu care l-a imitat pe actorul Gheorghe Dinică și un recital de muzică folk realizat de poetul ieșean Daniel Bratu.
După festivitate am ieșit în fața pensiunii și am făcut o fotografie de grup. Bucuria s-a prelungit târziu în noapte pe muzica anilor ʹ80.
Cea de-a zecea ediție a Festivalului Național „Hohote” s-a încheiat oficial duminică dimineața, ultima zi a lunii mai a anului 2026, lăsând în urmă amintiri memorabile, legături culturale consolidate și promisiunea unei ediții viitoare cel puțin la fel de reușite. Toți cei prezenți la acest festival au lăudat familia Lungescu pentru buna organizare și diversitatea lui, promițând că vor veni cu drag și la următoarele ediții, iar organizatorii au adus mulțumiri tuturor artiștilor participanți, partenerilor și sponsorilor care au făcut posibil acest regal al bunei dispoziții.
Gigi Bușe, Filiala „Jean Bărbulescu” Gorj-Mehedinți a UZPR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.