Cu mare tristețe și durere în suflet am citit și recitit mesajul, pe care l-am primit în seara de 17 iulie a.c. prin care eram anunțat că distinsul scriitor și om de cultură gorjean Prof. dr. Ion Mocioi ne-a părăsit luând Calea Îngerilor.
În acest moment de tristețe și durere pentru familia regretabilului Prof. dr. Ion Mocioi, a imensei pierderi și a tristeții membrilor Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. D. Șerban” Târgu Jiu al cărui membru fondator a fost, a pierderii pentru cultura gorjeană, dar nu numai, sub fiorul tristeții, durerii și al regretului care mă stăpânesc, încerc, în cele ce urmează, o scurtă sinteză a câtorva informații biografice asupra vieții și activității domniei sale.
Prof. dr. Ion Mocioi a fost un important scriitor, filozof, estetician, poet, istoric și critic de artă, folclorist, ziarist, politician, editor și unul dintre cei mai renumiți brâncușologi. De asemenea prof. dr. Ion Mocioi a fost și un veritabil om de cultură care și-a dedicat întreaga viață acestui domeniu.
Ion Mocioi s-a născut la mijlocul lunii septembrie, însă a fost trecut în acte cu data de 3 octombrie 1940. în satul Găleșoaia, comuna Pinoasa (azi comuna Câlnic), județul Gorj, părinții săi fiind Dumitru I Mocioi și Paraschiva, născută Pârvuleț.
Tatăl, Dumitru I. Mocioi (1915-1994) se ocupa de agricultură și era un renumit meseriaș în olărit, iar mama sa Paraschiva, născută Pârvuleț (1915-2004) se ocupa de treburile casei și de agricultură.
Ion Mocioi parcurge studiile elementare (clasele I-IV) la Școala Primară din satul natal – Găleșoaia (1948-1952), iar pe cele gimnaziale (clasele V-VII) la Școala Generală Câlnic (1952-1955).
Tânărul Ion Mocioi urmează apoi cursurile liceale (clasele VIII-XI) la Școala medie nr. 3 din Târgu-Jiu (azi Colegiul Național ”Spiru Haret”, Târgu-Jiu), pe care le finalizează prin susținerea bacalaureatului (1955-1959).
Apoi susține examen de admitere și urmează cursurile Facultății de Filologie, cursuri de zi, de 5 ani, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj (1961-1966).
După finalizarea studiilor universitare (1966) prof. Ion Mocioi primește repartiție ca profesor la Școala Generală nr. 4 Vulcan-Petroșani, județul Hunedoara, unde rămâne profesor titular până în anul 1990, inclusiv pe perioadele cât a fost vicepreședinte al Comitetului de Cultură și Artă Gorj (1970-1971) și al Comitetului de Cultură al Județului Gorj (1975-1979) și președinte al acestuia (1979-1989).
Între timp, mai ocupă postul de profesor și director de studii la Școala Generală nr. 3 Târgu-Jiu (1971-1973), perioadă în care urmează și cursurile Școlii postuniversitare de perfecționare în publicistică (1971-1973).
Pasionat de domeniul său, urmează studiile doctorale în cadrul Facultății de Istorie-Filozofie din cadrul Universității din București, obținând titlul de doctor în filozofie (1981).
După 1990 prof. dr. Ion Mocioi ocupă postul de profesor la Liceele nr. 3 și nr. 5 din Târgu-Jiu (1990-2000).
De menționat faptul că prof. dr. Ion Mocioi a fost solicitat și a desfășurat și activitate didactică și de management în învățământul superior, fiind astfel profesor asociat și rector la Universitătea ”Omega” București (1993-1996), și cadru didactic la Universitatea ”Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu, Facultatea de Științe Juridice și Administrative (1997-2009) unde a îndeplinit și funcția de șef al catedrei de ”Științe socio-umane” (2004-2006) și al catedrei de ”Drept” (2006-2007) precum și pe cea de cancelar al facultății (2007)
A fost de asemenea cadru didactic asociat și la Universitatea ”Jiul de Sus” Târgu-Jiu.
Așa cum a fost menționat mai sus, prof. dr. Ion Mocioi s-a ocupat și a condus aproape 15 ani destinele culturii gorjene, calitate în care a inițiat și a susținut înființarea, în județul Gorj, a mai multor instituții de cultură, muzee, case de cultură, cămine culturale, biblioteci, etc.
Printre instituțiile de cultură susținute, create din inițiativa, implicarea directă și efortul prof. dr. Ion Mocioi, de-a lungul anilor amintim doar câteva și anume: inițiator al înființării și apoi Director al Complexului Național ”Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu (1994-1996); inițiatorul înființării Muzeul de Artă Constantin Brâncuși Târgu-Jiu, a Muzeului memorial ”Iosif Keber” Târgu-Jiu (1992), a Muzeul ”Tudor Arghezi” Târgu Cărbunești (2007) ș.a.
De asemenea în ultimii ani prof. dr. In Mocioi a depus eforturi deosebite și printr-o muncă asiduă, riguroasă și de înalt nivel științific, a reușit ca prin eforturile proprii, inclusiv financiare, să pună la punct înființarea a două instituții muzeale a căror autorizare de către instituțiile abilitate este în curs. Este vorba de Muzeul Scriitorilor Gorjeni de la Telești, realizat într-o clădire proprie și numai prin eforturi proprii, precum și de Muzeul Eroilor Gorjeni – de la Mătăsari.
O altă sferă a activității desfășurate de prof. dr. Ion Mocioi, a fost activitatea publicistică și editorială. Astfel, prof. dr. Ion Mocioi s-a numărat, de-a lungul anilor printre persoanele cu responsabilități în editarea și apariția a mai multor publicații, precum și printre fondatorii unora din acestea, dintre care amintim: redactor la ”Gazeta Gorjului” – reporter special (1973-1975); fondator și redactor al revistei științifice ”Litua. Studii și cercetări” a Complexului muzeal ”Alexandru Ștefulescu” Târgu-Jiu (1976-1989); redactor și director al revistei ”Gorjul literar”, serie nouă, Târgu-Jiu (1983); redactor și director al revistei ”Opinia”, Târgu-Jiu (1991-1993); redactor șef al revistei ”Cugetarea”, București (1991-1992); redactor șef al revistei ”Scientia” a Universității ”Jiul de Sus”, Târgu-Jiu (2002-2006); redactor șef al publicației ”Săptămâna gorjeană”, Târgu-Jiu (2003-2004); redactor șef al revistelor ”Arc”, ”Bogdănel” – pentru copii, ”Arcade” – pentru liceeni” și ”Gorj magazin”; fondator și membru al colectivului redacțional al revistei de literatură, arte și istorie culturală ”Spicon” – Târgu-Jiu.
De asemenea prof. dr. Ion Mocioi a colaborat, de-a lungul anilor, cu un mare număr de publicații, precum: ”Ramuri”, ”Tribuna”, ”Ateneu”, ”Cronica”, ”Revista de filozofie”, ”Vitralii” (Buzău), ”Confesiuni”, ”Brâncuși”, ”Sămănătorul Tismana”, ”Spicon”, s.a.
Totodată Ion Mocioi a fost membru al Uniunii Ziariștilor din România precum și al Uniunii Internaționale a Jurnaliștilor.
După anul 1990, omul de cultură Ion Mocioi a înființat prima tipografie privată din Târgu Jiu și a acreditat editurile „Spicon” și „Drim Edit” (1991), edituri care au publicat cărțile de debut a multor autori gorjeni din acei ani, aducându-și un aport substanțial la promovarea acestora și la editarea unui însemnat număr de lucrări ale autorilor locali, dar nu numai.
Mai subliniem și faptul că prof. dr. Ion Mocioi a avut o mare aplecare, dar și talent, spre studiu, cercetare și scris. Astfel, de-a lungul anilor, Ion Mocioi a scris numeroase articole și studii pe care le-a prezentat la diferite simpozioane și conferințe științifice sau culturale în țară și în străinătate, marea majoritate dintre acestea fiind publicate în volumele speciale ale manifestărilor științifice respective.
De asemenea prof. dr. Ion Mocioi a reușit să scrie peste cincizeci de cărți, fiind unul dintre cei mai prolifici scriitori gorjeni contemporani.
Domeniile de studiu și cercetare ale prof. dr. Ion Mocioi au fost dintre cele mai diverse, ceea ce a făcut ca opera sa scriitoricească să abordeze o serie de tematici de la creație literară la documentare și brâncușologie.
Apreciem că prin opera sa, prof. dr. Ion Mocioi s-a dovedit a fi fost un excelent cercetător și un autor prolific, complex și profund, multe din lucrările sale fiind lucrări de referință în domeniile abordate. Dacă ne referim doar la ultimele două volume, cu siguranță că vor rămâne cărți-document și referințe bibliografice indiscutabile, fiind vorba de „Brâncuși. Catalogul operelor” și „Pictorul Iosif Keber. O Monografie ilustrată”, ambele volume cu peste 1000 de pagini fiecare.
Pentru activitatea sa, prof. dr. Ion Mocioi a primit, de la diverse instituții de cultură, asociații sau fundații, numeroase recunoașteri, distincții sau înscrisuri de onoare, dintre care amintim doar câteva: ”Înscris de onoare” – din partea Inspectoratului pentru Cultură al Județului Gorj (2002, 2009); ”Diplomă de Excelență” – din partea Consiliului Județean Gorj (2002, 2009); ”Medalie și Certificat” – din partea Senatului României (2004); Premiul ”N. D. Miloșescu” și ”Diplomă de Excelență” – din partea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj (2005); Premiul ”Niște Țărani” – acordat de Fundația Națională pentru Civilizație Rurală Slătioara (2006); ”Pisanie Domnească – Atlet al lui Hristos” – acordată de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, București (2007); ”Cetățean al Europei” – acordat de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, București (2007); ”Diplomă de Onoare” – acordată de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, București (2007) la simpozionul ”Semicentenar Constantin Brâncuși”; ”Diplomă de Excelență” – acordată de Asociația Cercetătorilor și Autorilor Gorjeni de Carte Documentară și Științifică (2010); ”Medalia Semănătorul Tismana” – acordată de Asociația ”Semănătorul” Tismana (2014), și enumerarea poate continua.
Ion Mocioi a fost și om politic gorjean, calitate în care a fost ales, în două rânduri, reprezentant al Gorjului în Parlamentul României, prima dată în calitate de senator (1992-1996), iar în cea de-a doua oară, în calitate de deputat (2000-2004).
În ultimii ani, prof. dr. Ion Mocioi a lucrat din plin, cu resurse proprii, la deschiderea celor două noi muzee menționate anterior, respectiv Muzeul Scriitorilor Gorjeni de la Telești și Muzeul Eroilor Gorjeni de la Mătăsari, județul Gorj.
Mai subliniem și faptul că prof. dr. Ion Mocioi s-a numărat printre membrii fondatori și activi ai Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni „Al. D. Șerban” Târgu Jiu și totodată membru al colectivului de redacție al revistei de literatură, arte și istorie culturală „Spicon” editată de aceasta.
Rememorez cu mare plăcere evenimentul aniversar cu prilejul împliniri a 85 de ani de către regretatul prof. dr. Ion Mocioi, eveniment ce a avut loc în toamna anului trecut în cadrul Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni „Al. D. Șerban„ Târgu Jiu, prilej cu care redacția revistei „Spicon” editată de către asociație, i-a dedicat un număr special, care l-a bucurat foarte mult.
Dar, în seara zilei de 17 iulie a.c., distinsul prof. dr. Ion Mocioi ne-a părăsit și a luat Calea Îngerilor. De necrezut, pentru că în urmă cu o săptămână participasem împreună la un eveniment cultural organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în cadrul căruia domnia sa a vorbit despre evenimentul respectiv.
Folosim și acest prilej pentru a ne exprima regretul pentru dispariția distinsului prof. dr. Ion Mocioi, păstrându-i vie amintirea muncii sale, a colaborării, a spiritului său inovativ și creativ precum și a prieteniei sufletești, scriitoricești și culturale.
Transmitem totodată, sincere condoleanțe familiei și puterea de a duce mai departe munca domnului prof. dr. Ion Mocioi.
Drum lin, spre Calea Îngerilor, Domnule Profesor și Bunul Dumnezeu să vă odihnească în liniște și pace!
Nu vă vom uita, iar spiritul Dumneavoastră ne va însoți mereu!
dr. Victor Troacă, Președinte, Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni „Al. D. Șerban” Târgu Jiu






























